Se spune la noi că haina îl face pe om. Dar, uneori, această vorbă veche devine o capcană în care poți pierde tocmai ce ai mai scump. Mi-am propus să notez în jurnalul meu această întâmplare, poate va da de gândit cuiva.
**Scena 1: Rușinea de la intrarea în clădirea de sticlă**
Soarele bătea din toate părțile în ferestrele sclipitoare ale unui centru de afaceri de lux din Chișinău. La intrare, stătea o femeie aranjată din cap până-n picioare, fiecare detaliu al ținutei ei costând cât o mașină bună. Dar în privirea ei vedeai doar nemulțumire și dezgust. Se uita la mine, sau mai bine zis, la bocancii mei prăfuiți, la casca galbenă din mână și la hainele mele de lucru.
**FEMEIA:** Uită-te la tine! Ești plin de noroi. Ți-am spus să te schimbi înainte să vii la biroul meu!
**Scena 2: Calm vs. Furie**
N-am simțit rușine. Mi-am scuturat praful de pe geaca mea de blugi și-am privit-o drept în ochi.
**EU:** Abia am coborât de pe șantier. Am turnat fundația la noul proiect.
**Scena 3: Despărțirea nemiloasă**
A făcut un pas spre mine, dar vocea i-a devenit un șuierat nervos. Își arunca privirea în spate, să nu vadă cineva cunoscut scena.
**FEMEIA:** Nu mă interesează! Tu ești doar un muncitor. Eu nu pot să fiu văzută prin oraș cu un zidar. Uită-mă! Șterge-mi numărul!
Cu pași apăsați, s-a întors să plece. Ușa de la intrare s-a deschis larg, oprindu-i gestul teatral.
**Scena 4: Răsturnarea de situație**
Din clădire a ieșit grăbit un tânăr, îmbrăcat la costum, cu o tabletă în mâini. Pe mine mă căuta, nu pe ea. S-a apropiat țintă.
**BĂRBATUL ÎN COSTUM:** Domnule Drăgănescu! Stați, vă rog! Investitorii au ajuns deja pentru turul cu elicopterul peste *clădirea dumneavoastră*!
**Scena 5: Adevărul la suprafață**
Ea a încremenit, întorcându-se cu gura căscată. Domnul Drăgănescu? Proprietarul clădirii? Tot ce-a putut să facă a fost să se uite la mine, năucă.
Eu am zâmbit scurt și am aruncat lejer casca în brațele asistentului.
**Finalul poveștii:**
Se clătina un pic, încercând să-și adune glasul:
Rareș… nu știam… De ce nu mi-ai spus că proiectul e al tău?
Am privit-o, dar orice căldură dispăruse din vocea și ochii mei.
**EU:** Am vrut să văd dacă mă vezi pe mine sau doar ceea ce crezi că pot să-ți ofer. Acum am răspunsul.
Mi-am aranjat cu gest simplu geaca, cea care îi era rușine și i-am mai zis doar atât:
**EU:** N-ai nevoie să îmi ștergi numărul. O să te blochez eu. Să ai o zi frumoasă.
M-am întors și m-am urcat direct în lift, spre acoperiș, acolo unde se auzea deja zumzetul palei de elicopter. Ea a rămas pierdută pe trotuar, realizând poate prea târziu că nu a pierdut un muncitor oarecare, ci poate singura șansă la un viitor onest și curat.
**Lecția câștigată:** Să nu judeci niciodată un om după hainele lui. Poate sub bocancii plini de praf se află cel care construiește orașe, iar sub costume scumpe uneori nu-i nimic.
