Căldura sufletului străin: poveste într-o casă de la ţară

Ionuț a pus gălețile grele cu apă pe banca din tindă la baba Paraschiva și se pregătea să plece, dar bătrâna l-a prins tare de mânecă, arătând înspre casă fără să scoată o vorbă. El a intrat docil după ea și s-a așezat pe scaunul lat de lângă ușă, așteptând să vadă ce vrea să-i spună.

Paraschiva, fără să zică nimic, a scos oala din cuptor, a aruncat o privire la ceasul vechi de pe perete, parcă sugerând că e vremea prânzului, și a turnat într-un castron adânc *ciorbă de varză acră*. A adăugat o bucată de slănină, ceapă și o felie de pâine neagră cu coajă crocantă. După o clipă de gândire, a pus pe masă și o sticlă de rachiu. Spatele ei ghimpe, înfășurat într-un basma de lână, părea fragil, dar în ghetele groase se mișca cu siguranță, în ciuda căldurii din casă.

Ionuț, coborând glasul, a început:

— *Ciorba* o mănânc cu drag, dar de băut – lasă-mă. Am făgăduit, baba Paraschivo, că n-am să mai iau nici un strop. Am sărutat icoana, am promis părintelui. După ultima dată când m-am îmbătat și am fost gelos pe Maria, am făcut scandal la club – nici nu știu cum n-am ajuns la pușcărie. A trebuit să plătesc o sumă frumoasă pentru scaunele sparte. Mama mi-a zis că te doare spatele, așa că am venit să-ți aduc apă. Acum mănânc, apoi aduc lemne și poate mai găsim alte treburi. Dacă mă vede mama lângă televizor, îmi găsește imediat de lucru, parcă le scoate din deget.

Ionuț a râs de gluma lui, dar s-a înecat imediat cu *ciorbă*. Paraschiva, fără să se clatine, a început să-i bată cu pumnii ei mici în spate, de parcă bătea cuie în scândură. Băiatul, după ce s-a liniștit, a continuat să mănânce lăcomos, apoi, clipind șiret, a întrebat:

— Baba, dar tu cum dormi? Te îndrepți sau stai cocoșată?

Paraschiva l-a privit cu ochii ei albaștri, limpezi, în care s-a ivescit un zâmbet, și a făcut o mișcare cu mâna, de parcă respingea întrebarea.

— Știu că la tinerețe ai fost frumoasă ca un înger! a continuat Ionuț, arătând spre fotografia veche de pe perete. Păr gros, sprâncene ca două curcubeie, iar ochii – ca stelele din noapte. Maria mea e la fel! Hai să-ți spun toate calitățile ei, iar tu numără pe degete. Numai că n-ai să ai destule: frumoasă, voinică, cuminte, bună, harnică, ordonată, economă, cântă ca privighetoarea, dansează – să te minunezi, nu e zgârcită, nu a fost măritată, nu bea, nu fumează, nu umblă pe la alții. Ei, baba, ai terminat degetele?

Ionuț a văzut cum ochii Paraschivei s-au luminat de râs. Pieptul i-a tremurat, dar n-a scos nici un sunet – doar căldură în privire.

— Ce ochi ai, baba, limpezi, vii, nu de vârsta ta! s-a minunat el. Oare o cunoști pe Maria?

Paraschiva a dat din umeri, parcă spunea: *Cine vă mai înțelege pe voi, sunteți buni sau nu*.

— Desigur, noi nu suntem ca voi pe vremuri, a continuat Ionuț. Voi ascultați de părinți, vă era frică să nu vă împotriviți. Dar noi? Dacă ceva nu ne place – gură până la urechi și înainte, chiar în cuptor. Avem părere despre tot. Tăticu meu, înainte să facă ceva, mă întotdeauna mă întreabă. Iar mama mă consideră capul casei. Frații mei sunt plecați prin orașe, eu sunt cel mic, trăiesc cu părinții până mă însor. Dar vreau să fac nuntă, să am o grămadă de copii. Maria e sănătoasă – eu sunt veterinar, pot spune științific: va naște câți vom vrea. Ei, degete n-au mai rămas?

Ionuț a mâncat bine, căldura cuptorului l-a făcut somnoros. Chiar dacă o durea spatele, în casa Paraschivei era curat ca într-un muzeu. Mai ales patul masiv cu pațală de puf, perne multe și cearsafuri cu dantelă atrăgeau privirea. Ionuț a suspinat cu gânduri:

— Aș vrea un astfel de pat pentru noaptea nunții! Doar că poate nu e bine – pe așa pațală te cocești ca un ou și uiți de toate.

A râs și a adăugat:

— Maria termină școala și se întoarce în sat, apoi facem nuntă. Ea învață să fie asistentă medicală. Vezi ce bine: eu vindec animalele, ea – oamenii. Deși mama uneori îl numește pe tăticu „animal”. Și ce să zic, uneori nu suntem mai buni. Ai auzit ce-a făcut Gheorghiță? I-a furat motocicleta lui Vasile și a aruncat-o în râu! Nu-i animal? Și Petre a fumat în hambar, aproape a dat foc casei. Și ăla e bun!

Dar cel mai ticălos e Dorel. A umblat cu Olga, a mințit-o, ea a rămas însărcinată, iar el și-a adus mireasă din oraș. Olga aproape a înnebunit, credeam că se sinucide. Dar ieri o văd, zâmbește, cu burta înainte, spune că va fi băiat, Dumnezeu i-a dat fericire. Mă gândesc: cum o să treacă Dorel pe lângă casa ei, știind că acolo crește fiul lui? Dar eu pe Maria n-o să părăsesc niciodată! Când mă uit la ea, simt nevoia să o strâng așa de tare, să ne topim unul în altul. Dar ea e fată cu fire, până la nuntă – nici un pas. Nunta e ca o graniță, și n-o să o târăsc peste ea. Va fi o asistentă grozavă, îți va drege spatele într-o clipă. Face injecții – mai puțin te doare decât un țânțar. Și mă gândesc uneori: când o să ne dea casa de la sovhoz, o să-mi fie dor de tine, baba. Nu o să fim aproape. Dar nimic, o să vin mereu să te ajut, să stăm de vorbă. Ce mai ai bun de mâncare?

Paraschiva a apucat furca și a scParaschiva a scos din cuptor o tavă cu plăcinte calde de mere, iar aroma i-a umplut casa, făcându-l pe Ionuț să zâmbească cu gura până la urechi.

Оцініть статтю
Căldura sufletului străin: poveste într-o casă de la ţară