Plata unei glume
Cincisprezece ani împreună. O familie obișnuită din Chișinău: Dragoș și Ioana, doi copii — Victor și Ana. Un cămin unit, bun, cu legături puternice și o reputație de treabă printre prieteni. Toți îi numeau cuplul exemplar. Trăiau în armonie, fără certuri zgomotoase, cu respect și căldură. Părea că fericirea s-a instalat pentru totdeauna în casa lor.
Dragoș era vesel, un glumeț înrăit. Pasiunea lui? farsa. Dar nu cele glumețe, ci cele care puteau să înghețe sângele în vine.
Putea să învelească o bucățică de plastilină în hârtia unei bomboane, să umple prăjiturile cu pastă de dinți. Îi plăcea să toarne sos de soia în sticla de suc, creând iluzia unei cola. Odată, pe masa cu dulciuri, în loc de cremă de unt, invitații au găsit un umplutură de lut. Dragoș râdea până îi cădeau lacrimile, ceilalți? Nu întotdeauna.
— Dragă, te rog, îi spunea Ioana mereu. Nu astăzi. Lasă să treacă aniversarea în pace. Fără glumele tale.
— Bine, jur, nicio farsă, doar sărbătoare, îi promise el în ziua nunții lor de cristal.
Casa era pregătită pentru oaspeți. Ioana gătea în bucătărie, copii decorau sufrageria. Dragoș a primit o listă lungă de cumpărături și a plecat la supermarket. S-a întors după două ore. Dar la bloc l-a așteptat prima surpriză — cineva parcase mașina în locul lui.
Mormăind supărat, a lăsat o notiță “parcatului” și a găsit alt loc în curte. Sacoșele erau grele, dar se grăbea — fără aceste ingrediente, masa nu putea fi întocmită.
A urcat scările. Scoate cheia — nu se învârte. A simțit cum transpiră. Soneria suna diferit, nu mai era acel tril familiar. Ușa s-a deschis…
Și în fața lui stătea o femeie necunoscută, cu halat și papioane.
— În sfârșit! Am sunat deja în totul supermarketul! Unde sunt cumpărăturile? a întrebat ea nerăbdătoare.
Dragoș a înghețat.
A apărut și soțul ei — un bărbat masiv, cu o față prietenoasă, pe nume Nicolae.
— Măi, Lenuța, cred că e livratorul.
— Cât avem de plătit? Unde e bonul? deja scotocise Lenuța prin pungi.
— Scuzați… vocea lui Dragoș a tremurat. Dar asta e apartamentul meu. Strada Ciuflea, 12, apartamentul 17?
— Exact. L-am cumpărat acum cinci ani de la o femeie cu copii. Cred că o chema Ioana, iar copiii Victor și Ana.
Dragoș aproape a scăpat pungile. Inima i se strânse. A scos buletinul — adresa era corectă. Apartamentul 17.
— Intrați, uitați-vă, l-a invitat Lenuța.
A intrat… și s-a trezit într-un loc străin. Mobilă necunoscută. Pereți vopsiți altfel. Nimic familiar. I s-a învârtit capul. A căzut pe un scaun. Au apărut copii Luței — de aceeași vârstă ca ai lui. Râs, voci, zgomot. Toată scena părea un coșmar.
A scos telefonul. A sunat-o pe Ioana.
— Ioana… ce se întâmplă? Unde ești? De ce sunt străini în casa noastră?
— Ioniță, vii? s-a auzit o voce masculină în fundal.
— Acum, dragă! a răspuns ea veselă. Apoi în telefon: — Cine eți, scuze?
— Ioana! Sunt eu, Dragoș!
— Cine? Dragos? Glumești? Cinci ani de zile n-am avut niciun semn de la tine, și acum — salut?
— Ce cinci ani?! Am plecat la cumpărături de două ore!
— Ai plecat în ziua aniversării și n-ai mai revenit. Niciun semn. Am vândut apartamentul, nu m-am descurcat singură. Copii au crescut. Avem altă viață. Sunt măritată. Locuim în casa soțului meu…
— Stai! Ce spui acolo? lacrimile îi înăbușeau glasul. E vreo glumă? Am halucinații?
— Nu, Dragos. Tu te-ai distrat ani de zile făcând pe alții să se simtă așa. Dar acum ai gustat din propria ta medicină…
Și atunci… ușa s-a deschis. Au intrat copiii, Ioana, vecinii, prietenii. Toți râdeau și aplaudau.
— Surpriză! au strigat într-un glas.
Genunchii i s-au înmuiat. A privit în jur — fețe cunoscute. Totul era ca într-o piesă de teatru.
— A fost o farsă, a confirmat Ioana. Am pregătit-o șase luni. Am vrut să simți cum e să fii în pielea celor pe care-i amuzi.
— Voi… sunteți… nebuni… a șoptit el, întinzându-se tremurând după picături.
— Fii prezentat, e Nicolae și Lenuța. Actori de la Teatrul Național. Au jucat excelent.
— Dar soneria? Și broasca?
— Nicolae e meșter la toate. A schimbat totul. Exact ca în scenariu.
— Dar vocea de la telefon?
— Fratele meu, Tolea. Și-a legat gura cu o batistă ca să nu-ți dai seama.
Dragoș s-a prăbușit pe pat, iar Ioana i-a adus cu grijă un pahar cu apă.
— Mamă, a șoptit Victor, cred că am exagerat?
— Sper că acum va înțelege cum e să fii păcălit. Cred că de acum încolo se va opri din glume.
Și a înțeles într-adevăr. Pentru totdeauna.
