„Noi vă creștem tocmai pentru asta”
— Eu ți-am dat mai mult decât oricine, deci și ajutorul meu ar trebui să fie apreciat mai mult. Sau ai uitat de apartament?
Vocea mamei la telefon suna imperios, parcă îi freca nervii cu o piatră de șmirghel. Andrada ținea telefonul între umăr și bărbie, cu o mână ținea oala, iar cu cealaltă amesteca terciul de ovăz.
— Mamă, dar am stabilit deja. Eu și George mergem sâmbătă la părinții lui, — încerca Andrada să-și ascundă agitația din glas. — Am promis să-i ajutăm la grădină. Au treabă multă acolo.
— Și la mine oare totul se va aranja singur? — răspunse mama, Bibi, cu un aer sarcastic. — Băiatul care mă ajută cu mutatul a dat iar de băutură. Vino, trebuie să mutăm niște cutii. Dacă veniți dimineață, terminăm până la prânz. Atunci mergeți și la grădina voastră.
Andrada se lăsă pe un scaun, simțind cum i se accelerează pulsul. Întotdeauna conversațiile cu mama sunau la fel. Bibi nu cerea niciodată, ea *poruncea*. Și argumentele ei erau grele, pline de datorii morale, parcă fiecare cuvânt era un împrumut nerambursat.
— Mamă, am promis deja. Ei oricum nu ne văd des. Nu pot să anulez tot așa, din senin, — repetă Andrada, deși știa că e zadarnic.
— A, da? — ridică Bibi tonul. — Deci eu ți-am dat atâtea lucruri, iar tu tot spre alții te uiți?
Andrada închise ochii pentru o clipă. A început…
— Îți mai amintești nunta voastră? Cine v-a dat bani pentru avans? Socrii? Ei abia își pun banii deoparte pentru reparații, trăiesc într-o cârciumă. Dacă nu eram eu, încă ai fi stat cu chirie.
George auzea totul din camera alăturată. Sau, cel puțin, destul ca să înțeleagă situația. Stătea acum în ușa bucătăriei, rezemat de tocul ușii. Andrada îi simțea privirea ațintită asupra ei. Închise convorbirea brusc și se uită la el.
— Ai auzit tot? — întrebă cu prudență.
— Destul, — răspunse el scurt. — Spune-i să nu mai sune niciodată. Crede că ne-a *cumpărat*?
Andrada vru să protesteze, dar cuvintele i se înfipseră în gât. Îl înțelegea pe George. De fiecare dată când mama “reamintea” de ajutorul ei, se simțea incomod, ca și cum ar fi locuit într-un apartament închiriat, iar proprietara era propria ei mamă.
George ieși pe balcon, scotând din buzunar un pachet de țigări. Ușa se trânti atât de tare, încât Andrada tresări.
Stătea cu capul în mâini. La început, crezuse că mama ei doar e griEa își dădu seama că, în cele din urmă, adevărata bogăție nu stă în banii pe care i-ai primit, ci în liniștea pe care o poți păstra.
