Era o vreme demult, într-un oraș liniștit din Moldova, pe care soarele îl încălzea cu blândețe. Daria, o fată cuminte și frumoasă cu ochi căprui adâncimi, se pregătea să-și unească destinul cu Anton, un tânăr isteț și harnic. Dar, precum în poveștile din basme, fericirea ei avea să fie încercată de către cea mai bună prietenă, Ioana.
Într-o zi, Ioana, cu trăsături ascuțite și un zâmbet viclean, o vizită pe Daria.
— Nu te superi dacă voi purta rochia ta de mireasă? La urma urmei, ție nu-ți mai trebuie, — spuse Ioana cu un râs subînțeles.
— Cred că asta e cea mai potrivită pentru tine. Chiar îți stă bine, — răspunse Daria, studiind-o atent pe prietena ei cu un sentiment neliniștitor.
— Prietena ta are dreptate. Rochia vă vine perfect. Trebuie doar puțin ajustată la împletit și la talie, — adăugă vânzătoarea din magazinul de mirese. — Să vă aduc și voalul?
— Voiam fără voal, — se codi Daria.
— Aduceți-l, dar nu prea lung, — interveni Ioana, urmărind-o pe Daria care se învârtea în fața oglinzii, fascinată de cum fustă largă se unduia în jurul picioarelor ei. Daria își imagina deja ochii încântați ai lui Anton când o va vedea îmbrăcată în această rochie.
Vânzătoarea reveni cu un voal de dantelă purtat cu mândrie. Cu o mișcare agilă, îl fixă în părul miresei.
— Gata de nuntaș chiar acum. Nu-i așa? — zâmbi vânzătoarea. — Deci, o luați?
— Ce părere ai? — Daria se întoarse spre Ioana.
— Tu ești mireasa, tu decizi, — răspunse prietena ei, incapabilă să-și ascundă scânteia de invidie din priviri.
— Da, o luăm, — hotărî Daria, ridicând ușor poalele rochiei, dar vânzătoarea o opri:
— Așteptați un pic, voi chema croitorul.
Daria oftă teatral, dar în sinea ei se bucura că mai poate purta rochia.
Pe drumul spre casă, ele trecură printr-un parc. Prietene din copilărie, Ioana, cu trăsături ascuțite și un nas lung, întotdeauna o invidiat pe Daria — pentru frumusețea ei, pentru familia ei normală, pentru succesul ei în viață. Iar acum avea în față o nouă sursă de invidie: logodna cu Anton.
— Nu mă asculți deloc, — trase Daria de mânecă pe Ioana.
— Ce? Ce-ai spus? — Ioana era pierdută în gânduri.
— Am spus că la nunta mea voi arunca buchetul spre tine, și cu siguranță te vei mărita și tu. Uite, acolo e o femeie care vinde bijuterii. Îmi place inelul ăsta — Daria întinse mâna spre un inel mic cu o piatră albă. — Pot să-l încearc?
— De ce-ai avea nevoie de bijuterii ieftine? — făcu Ioana o grimasă.
— Dar uite ce frumoasă e lănțișorul! Cât costă? — ignorând remarca prietenei, întrebă Daria.
— Cât ești dispusă să dai. Nu ezita, ia-l. Va aduce fericirea în viața ta.
— E deja fericită, — interveni Ioana rece.
— Iar tu o invidiezi, — răspunse femeia cu un nod al capului.
Daria scoase trei bancnote și le întinse. — Nu am mai mulți bani acum, — spuse cu timiditate.
— Nu e nevoie. Poartă-l cu drag, — zâmbi femeia.
După ce se îndepărtară, Daria își puse imediat lănțișorul cu pandantivul metalic lucios la gât. — Ce părere ai? — întrebă.
— Original, — răspunse Ioana sec, deși și ei îi plăcea.
Trecu o săptămână. În pauza de prânz, Daria se întoarse în salon să ia rochia ajustată. După ce o probă și se asigură că i se potrivește perfect, lăsă cutia mare cu rochia și voalul acolo până seară, promițând să o ia mai târziu. Încercă să-l sune pe Anton, dar telefonul răsună fără răspuns. Mereu era disponibil pentru ea — ce putea fi?
Neliniștită, Daria plecă mai devreme de la serviciu și se îndreptă spre apartamentul lui Anton. În locul lui, ușa i-o deschise Ioana, îmbrăcată într-o cămașă a lui Anton, cu pandantivul lucios strălucindu-i pe piept.
— Ce faci acolo? Unde e Anton? — întrebă Daria cu glas tremurător.
— E obosit, doarme, — râse Ioana cu superioritate.
Daria o împinse și intră în cameră. Anton zăcea pe canapea, adormit, cu pieptul gol și un pled acoperindu-i jumătatea inferioară a corpului.
— Anton! — strigă Daria, dar el doar clipi ușor, fără să se trezească.
— Convinși? — murmură Ioana.
Daria izbucni în lacrimi și fugi din apartament, inima sfâșiată de înșelăciune. Acasă, mama încercă să o liniștească, dar ea refuză să-l mai vadă vreodată pe Anton.
A doua zi, Anton o aștepta în fața blocului, îngrozit de ceea ce se întâmplase. — Daria, ascultă-mă! Nu-mi amintesc nimic! Am băut ceai cu Ioana, apoi m-am prăbușit — nu știu ce s-a întâmplat… Te iubesc!
Dar Daria, cu inima zdrobită, îl respinse.
Și atunci veni lovitura cea mai dureroasă: Ioana anunță că e însărcinată și că se vor căsători. Daria rămase cu ochii înlăcrămÎn cele din urmă, Daria și Anton și-au găsit drumul înapoi unul la celălalt, iar iubirea lor, încercată de întâmplări și minciuni, a rămas mai puternică decât orice.






