Răzbunarea soțului a fost pe adresa greșită… 😒🌿
Anii treceau, dar sentimentele lor nu slăbeau, dimpotrivă, se întăreau, spre invidia celor din jur. În șapte ani, nici măcar o pisică neagră nu trecuse între ei. Singura problemă era că Andrei, privind uneori în jur, începea să se chinuiască în sinea lui de vrăjmașul veșnic al fericirii conjugale – gelozia. Fiind un om stăpân pe sine, nu lăsa acest păcat să iasă la iveală, înghitând toate îndoielile.
Cine știe însă ce furtuni se năzareau în adâncul sufletului acestui marinar când vedea privirile admirative ale bărbaților aruncate spre soția lui sau auzea complimentele colegilor la petreceri. Dar pe dinafară, nu se observa nimic. Nici măcar Larisa nu bănuia nimic, sau poate nu voia. În schimb, Andrei se cocea încet, ca un coș înainte să plesnească.
Nava pleca în mare pentru o misiune de rutină – zece zile de tensiune și nopți nedormite. Într-o dimineață devreme, Andrei și-a sărutat soția, pe fiul adormit și a promis că se întoarce peste zece zile. Marea nu a fost blândă – echipamentul se strica la tot pasul. Fiind inginer mecanic, Andrei s-a chinuit zi și noapte să repare mașinăria capricioasă.
Mai dureroasă a fost decizia comandantului de a se întoarce în bază după șapte zile, din cauza defecțiunilor tehnice. Mânia lui Andrei a fost potolită doar de gândul că va ajunge la brațul cald al soției cu trei zile mai devreme. Și cum dorința bărbătească nu se lăsă învinsă, tot drumul spre casă l-a petrecut plin de entuziasm, imaginând scene întortocheate.
După obicei, s-au întors noaptea târziu. După ce a terminat cu procedurile, Andrei n-a mai stat la paharul tradițional de vin pentru întoarcere, ci s-a repezit acasă ca un armăsar. Visând la momentul când și-ar pune capul pe pieptul mănos al soției, a ajuns în fugă, a urcat în trei salturi scările și s-a oprit brusc în fața ușii.
Era aproape două noaptea. *”Dorm toți”*, și-ar fi zis Andrei, imaginându-și cum se strecoară încet în pat lângă Larisa, surprinzând-o, apoi urmând restul… Cu grijă, a băgat cheia tremurând de nerăbdare și a intrat în casă. Era mecanic bun – broasca era unsă și nu l-a dezamăgit.
Dar spre marea lui dezamăgire, soția nu părea să doarmă. O rază de lumină se strecura pe sub ușa dormitorului, și se auzeau niște sunete. Ce anume, Andrei nu înțelegea. Nici măcar nu și-a scos șapca, s-a apropiat în vârful picioarelor și i se strânse stomacul.
Prin crăpătură, a văzut o scenă care nu-i visase nici în cele mai negre coșmaruri. Lumină slabă ardea, iar în patul lui conjugal zăcea o femeie cu părul blond împrăștiat pe pernă și picioarele larg deschise. Restul era acoperit de silueta unui bărbat gol, mișcându-se ritmic. Femeia gemea tare – așa cum nu gemea niciodată cu el. Andrei a simțit cum viața i se prăbușește.
Nu știe cât a stat acolo, paralizat. Dar când și-a revenit, nu mai răspundea de acțiunile sale – în rapoartele poliției s-ar fi numit *”sub influența unui profund șoc emoțional”*. Cuprins de flăcări răzbunătoare, a început să se târască după pistol. Nu-l avea, nici macara. S-a năpustit în bucătărie.
Primul lucru la care s-a uitat a fost o furculiță. Una frumoasă, din metal alb, dintr-un set primit cadou de nuntă. A strâns-o în pumn și s-a întors în dormitor ca un uragan. Intrând ca o tornadă, Andrei și-a înălțat arma neortodoxă, a luat elan și… Mâna ofițerului umilit n-a tremurat.
Furculița a străbătut aerul și s-a înfipt adânc, chiar în mijlocul coapselor mișcătoare ale adulterului. Nu voi încerca să descriu țipătul care a urmat. Un veteran de război din apartamentul de alături, care trăise Leningradul și lupta pentru Berlin, s-a trezit strigând *”Bombardamentul!”* și a alarmat întreaga familie. Abia după 40 de minute i-au liniștit că nu era război.
Copiii de la etajul de sus s-au pișat pe ei, părinții aproape la fel de frică, iar câinele vecinilor a urlat toată noaptea, jelind parcă moartea vreunui alt animal. Lăsând arma răzbunării băgată în dosul păcătosului, Andrei s-a întors și a părăsit dormitorul cu pași măsurați. Mai avea o singură dorință: să plece din acel loc devenit străin, să se îmbete și dimineață să-și ia lucrurile.
Nici nu se gândea la consecințe. Dar spre surprinderea lui, în hol ardea lumina, iar Larisa stătea acolo, în halat, cu prosop pe cap, frumoasă și ispititoare. Pentru Andrei, care și-a pierdut orice reper, șocul a fost prea mult. Părea jocul de copii *”stai cuminte”*.
Nu a amuțit, dar cuvintele i-au ieșit greu. O mână tremurândă a indicat spre dormitor:
— Ăă… frate-tu Nicu și nevasta lui. L-au transferat la noi. Le-am dat dormitorul cât n-ai fost. Eu am stat cu băiatul… Dar ce e cu țipetele alea?
— Eu… înțelegi… a fost… furculița…
— M-am dus să fac baie. Ziua e presiune mică, noaptea e mai bine. Stai, Andrei, pare că li s-a întâmplat ceva acolo…
— Aha, a spus Andrei și s-a prăbușit leșinat.
Își amintea că fratele lui venea în vizită, că și nevasta lui era blondă și că trebuiau să sosească chiar acum… Dar roșul care i-a acoperit vederea a învăluit tot. Cine ar fi crezut?
În final, totul s-a terminat mai bine decât se aștepta. Nicu i-a fost cusută partea din spate. Medicul militar, după ce a scos furculița cu greu, a râs admirat de lovitura eroică. La finalul operației, l-a palmuit pe Nicu peste fund și l-a asigurat:
— Hemoroizi nu vei avea niciodată!De atunci, Andrei a învățat să nu mai acționeze înainte să gândească, iar familia lui Nicu a optat mereu pentru un hotel când veneau în vizită.
