La început, lui Andrei i s-a părut că mama lui doar a luat în greutate. Dar într-un fel ciudat. Talia ei se rotunjise brusc, dar în rest rămăsese la fel. Era ciudat să întrebe, nu cumva să se supere. Tata tăcea, privind-o cu dragoste, așa că Andrei a făcut și el pe neobservatorul.
Însă în scurt timp, burica ei devenise evident mai mare. Într-o zi, trecând pe lângă camera părinților, Andrei a zărit cum tata o mângâia pe burtă și îi șoptea ceva blând, iar ea zâmbea mulțumită. I-a fost rușine de priveliște și s-a grăbit să plece.
„Mama așteaptă un copil”, și-a dat seama brusc. Nu atât l-a surprins ideea, cât l-a șocat. Mama era frumoasă, într-adevăr, dar sarcina la vârsta ei i se părea greu de acceptat. Deja știa de unde vin copiii, dar să-și imagineze că părinții lui fac așa ceva… Era altceva.
— Tati, mama așteaptă un copil? a întrebat într-o zi. Cu el era mai ușor să vorbească.
— Da. Mama visează la o fetiță. Probabil e stupid să te întreb, dar ai vrea un frate sau o soră?
— Dar la vârsta asta se mai naște?
— Ce vârstă? Mama are doar treizeci și șase de ani, eu patruzeci și unu. Sau tu ești împotrivă?
— M-a întrebat cineva pe mine? a răspuns Andrei posac.
Tata l-a privit îndelung.
— Sper că ești suficient de matur să ne înțelegi. Mama a vrut mereu o fetiță. Când te-ai născut tu, locuiam în chirie. Mama stătea acasă cu tine, eu munceam, abia ne ajungeau banii. Am zis să nu ne grăbim cu al doilea copil. Apoi a murit bunica, și părinții ne-au dat apartamentul ei. Îți mai aduci aminte de ea?
Andrei a ridicat din umeri.
— Am făcut câteva reparații și ne-am mutat. Când ai crescut, mama a început să lucreze, au mai venit bani, mi-am cumpărat prima mașină. Am tot amânat fetița, ziceam că avem timp. Apoi pur și simplu nu s-a mai întâmplat. Și acum, când nici nu mai speram…
— Sper să fie fată, cum vrea mama. Desigur, mama noastră e tânără, dar nu e fetiță. Așa că încearcă să nu o enervezi, să nu o superi. Gândește-te înainte să spui ceva dur. Dacă ai nevoie, vorbește cu mine. Am înțeles?
— Da, am înțeles, tati.
Apoi au aflat că într-adevăr va fi fetiță. În casă au început să apară hăinuțe roz, mici ca pentru păpuși. A venit și un patuleț. Mama părea adesea absentă, parcă asculta ceva în sine. Atunci tata o întreba neliniștit dacă e totul în regulă, iar neliniștea lui se transmitea și lui Andrei.
Lui personal îi era indiferent. O soră? La ce-i trebuie lui scutece și bale? El voia doar pe Ioana Stoian. Dacă părinții mai voiau un copil, treaba lor. Lui ce-i păsa? Chiar era bine. Se vor ocupa doar de ea, îl vor lăsa mai mult în pace. Măcar o folosință din soră.
— E periculos? Să nască la vârsta asta? a întrebat el.
— Există riscuri la orice vârstă. Bineînțeles, pentru mama e mai greu acum decât când te-aștepta pe tine. Avea cu treisprezece ani mai puțin. Dar nu trăim în pădure, sunt spitale bune, medici… O să fie bine, a zis tata obosit.
— Când? Peste cât?
— Ce? Să nască? Peste două luni.
Dar mama a născut cu o lună mai devreme. Andrei s-a trezit din zgomot. A auzit geamăt și fugărit în camera alăturată. S-a ridicat și s-a dus încet, frecându-și ochii. Mama stătea pe patul strâmbat, ținându-se de spate și legănându-se înainte le înapoi, ca un pendul. Tata alerga prin cameră, strângând lucruri.
— Nu uita dosarul cu actele, a scos mama printre dinți, închizând ochii.
— Mamă, a strigat Andrei, trezindu-se brusc și simțind și el agitația.
— Scuze că te-am trezit. E… Unde e ambulanța? a întrebat tata în gol.
Golul a răspuns cu un sunet la ușă, iar tata s-a repezit să deschidă. Andrei nu știa dacă să se îmbrace sau să rămână lângă mama. Dar în cameră au intrat un bărbat și o femeie în uniformă de salvare, au venit îndată la ea și au început să pună întrebări ciudate:
— De când sunt contracțiile? La ce interval? S-au rupt membranele?
Când o nouă contracție a lovit-o pe mama, tata a răspuns pentru ea. Nimeni nu-l băga în seamă pe Andrei, așa că s-a strecurat afară. Când s-a întors îmbrăcat, mama și tata ieșeau din apartament. Mama mergea tot în halat și papuci. La ușă, tata s-a întors.
— Vin repede, tu aranjă-te pe aici. Voia să mai spună ceva, dar mama a scos un oftat și s-a agățat de brațul lui.
Andrei a rămas un timp uitându-se la ușă, ascultând liniștea neobișnuită. Apoi s-a întors în cameră și s-a uitat la ceas. Mai avea două ore de dormit. A strâns patul, a pus lucrurile la loc și s-a dus în bucătărie. Tata s-a întors când Andrei se pregătea de școală.
— Ce, a născut? a întrebat el, încercând să ghicească după fața tatălui.
— Nu încă. Nu m-au lăsat înăuntru. Toarnă-mi și mie ceai.
Andrei i-a pus o ceașcă și a făcut sandviciuri.
— Pot să plec?
— Du-te. O să sun când am știri.
Andrei a întârziat la școală.
— Popescu s-a coborât să ne onoreze cu prezența. De ce ai întârziat? l-a întrebat profesorul de matematică.
— Am chemat ambulanța pentru mama, a dus-o la spital.
— Scuze, ia loc, s-a înmuiat profesorul.
— I-a născut mama! a strigat Miron, iar în clasă au izbucnit râsete. Andrei s-a întors brusc spre el.
— Liniște! Popescu, ia loc. Ce e amuzant aici?
Tata a sunat în ultima oră.
— Pot să ies? a ridicat mâna
