“Nicoleta, ai lăsat să se înfiripe tot ce am construit!” începu Sergiu, cu vocea irosită.
“Nu mă supăr la tine, dar acum vrei să semnezi actele?” întrebă Nicoleta, iritată.
“Să ştii că te-am părăsit pentru că nu m-ai înţeles niciodată! Nu-ţi pasă de nimic, eu îmi fac griji pentru viitorul copiilor!” replică Sergii cu amărăciune.
“Ei vor fi bine, spre deosebire de noi. În plus, mama mea merge cu noi!” spuse Nicoleta.
“Căutăm scăpare” murmură Sergiu.
“Încă o dată! Eu merg la muncă în străinătate! Tu nu poţi înţelege?” protestă Nicoleta.
“Înţeleg. Şi ştiu că vei găsi acolo un străin, te vei căsători și vei rămâne acolo pentru totdeauna!” replică Sergiu.
“La mine nu facu milioane ca să călătoresc în străinătate și să nu-i văd pe copii!” răspunse Nicoleta, cu nervuri întinse.
“Nu am de gând să rămân nicăieri!” spuse ea cu voce tremurată.
“Nu cred la un cuvânt din ce spui! Îţi iei și mama cu tine și nu mai ai pe altcineva! Deci ieşi cu toată familia!” exclamă Sergiu, ridicându-şi vocea.
“Nu mă minţi că, dacă ai şansa să rămâi, vei pleca tot. Nu-mi voi pierde copiii din cauza vieţii tale!” strigă Nicoleta.
“Să ştii că, spre deosebire de mine, copiii au rămas cu mine după despărţire! Suntem trei, nu uiţi!” răspunse Sergiu.
“Cu trei copii nu e uşor să găseşti pe cineva să te iubească” spuse Nicoleta. “Eu mă duc doar pentru muncă! Dar nu pot uita de copii. În timp ce eu lucrez, mama mea îi va duce la parcuri de distracție, la plajă şi la alte locuri de agrement.”
“Încă de ce nu ar merge şi mama ta aici? Tu poţi să mergi oriunde vrei!” răspunse Sergiu, forțând un zâmbet.
“Nicoleta, nu fi mai rea decât eşti!” îl imploră ea. “Copiii au vacanţă, eu am un job în străinătate în sezonul de vârf. Dă-le să se odihnească și să se distreze!”
“Odihna nu le este necesară, dar pot petrece timpul şi în ţară!” replică Sergiu. “Dar nu voi renunţa la dreptul de a participa la creşterea lor!”
“Eu dau jumătate din salariu pentru întreţinerea lor, deci am tot dreptul!” afirma el.
“Când vine vorba de bani” începu Nicoleta.
“Nu! Nu e vorba de bani! Nu vreau să pierd copiii!” strigă Sergiu.
“Întrebi dacă este așa?” întrebă Nicoleta, tensionată.
“Exact! Şi nu voi da permisiunea să plece în străinătate!” răspunse el hotărât.
“Bine că am ridicat această problemă din timp, altfel nu ar fi mers totul lin. Ştiu că nu poţi să mă convingi, nu?”
“Absolut!” dăduse din cap Sergiu.
“Un moment, ai o relaţie acum?” întrebă Nicoleta.
“Ce legătură are a şti?” răspunse el perplex.
“Vreau să ştiu, ca fostă soţie!”
“Nu am relaţie. Când ai jumătate din salariu, nu poţi construi relaţii” răspunse el.
“Problema salariului o rezolvăm, şi chiar îţi vom îmbunătăţi situaţia financiară!” spuse Nicoleta.
“Ce vrei să spui?” întrebă el, sceptic.
“Îţi spun că vom merge la judecată pentru stabilirea domiciliului copiilor în timp ce eu sunt în străinătate. Astfel nu vei mai plăti alimente, iar eu îţi voi da jumătate din salariul meu!”
“Eşti nebună?” exclama Sergiu, pierzânduse.
“Dacă nu, voi cere pierderea drepturilor tale părinteşti! Faptul că plăteşti alimentaţia nu înseamnă nimic dacă nu te implici la creşterea lor! De trei ani nu ai pus piciorul la copil!”
Sergiu rămase uimit, fără să ştie ce să spună.
“Poţi semna actele de ieşire a copiilor din ţară?” zâmbiţi viclean Nicoleta, iar Sergiu se înfăşoară de emoţie.
“Copiii vor rămâne cu mine!” spuse el ca o păpuşă de lemn.
“Perfect! Mai am trei luni până la plecarea mea. În acest timp rezolvăm totul. Şi pot să-ţi trimit şi mama mea să te ajute!”
***
Toţi ştiau că Sergiu şi Nicoleta nu vor reuşi să se împace. Erau prea diferiţi, relaţia lor era complicată şi plină de promisiuni goale, planuri grandioase. Poate erau încă prinşi în idealismul tinereţii. Când s-au căsătorit, vecinii ştiau că se vor despărţi şi îşi făceau pariuri pe data despărţirii. Întrebată direct de un cunoscut, ziceau:
“Cum reuşiţi să trăiţi împreună?”
Însă cuplul se descurca. Se certau, apoi se împăcau. Nicoleta uneori ceda, Sergiu alteori facea compromisuri. Părinţii lor sperau să-i vadă împreună din nou, iar fiecare ceartă îi făcea să se agite.
Nicoleta a primit de la părinţi un apartament în Bucureşti, cu renovaţie şi mobilă, dar din cauza certurilor renovaţia se făcea încet. Trăind în şantier, nu era confortabil, dar când Nicoleta a aflat că este însărcinată, Sergiu sa mobilizat.
Sergiu, spre deosebire de Nicoleta, era muncitor de construcţii; a terminat renovaţia în două săptămâni înainte de naşterea primei fete, Oana. Nicoleta, designer în suflet, voia să facă totul perfect, dar copilul ia impus să accepte ce era deja făcut.
Sergiu ştia să amestece ciment, beton, scânduri şi nisip, dar nu se ocupa de treburile casnice de spălat rufele, de gătit, de curăţenie. În ciuda dorinţei sale de a ajuta, nu-şi dorea să facă acele sarcini. Aşa că, pe marginea unei crize de divorţ, au ajuns să ţină familia la un pas de prăpastie. Au rezistat împreună unsprezece ani, iar scepticii au fost forţaţi să accepte că, deşi nefireşti, familia poate supravieţui.
În timpul căsătoriei sau născut şi alţi doi copii: Denis şi Mihai, la care Sergiu nu sa implicat prea mult. Divorţul a venit cu forţa. El a strâns toate lucrurile, a plecat din apartament fără să mai trimită vreun semn. Oana avea unsprezece ani, Denis şapte, Mihai trei şi el ia uitat pe toţi dintro clipă. Doar alocaţiunile îi aminteau că a fost vreodată un tată.
Nicoleta a primit o ofertă de a merge în străinătate, în Germania, pe o misiune de doi luni, cu toate cheltuielile plătite și cu posibilitatea de a lua copiii şi un însoţitor. A ştiut că trebuie să obţină consimţământul tatălui pentru a-i duce pe copii în afara ţării. Sergiu a refuzat, iar ea a întreprins rapid demersurile legale.
Ca orice mamă, Nicoleta era îngrijorată să lase copiii cu tatăl pentru două luni. Dacă ar fi colaborat, ar fi fost mult mai uşor. Dar Oana avea deja paisprezece ani, era deja ajutorul mamei. Denis şi Mihai erau de şapte şi şase ani şi înţelegeau destul de bine. Copiii ascultau pe Oana, cea mai mare.
Sergiu trebuia să ştie că mama lui Nicoleta, Elena, era şi ea trimisă ca inspector de stat. Cu toate cunoştinţele ei, urma să-l supravegheze pe Sergiu şi să-l ţină în frâu. În realitate, Elena a intervenit în fiecare decizie, încercând să-i facă pe amândoi să facă ce trebuia.
După două luni, când Nicoleta sa întors în oraş, a sunat pe telefonul mamei pentru a afla cum stau lucrurile.
A scăzut douăzeci de kilograme, are cearcăne ca un urs panda și îi trebuie treizeci de mii de lei, spuse Elena.
Și copiii? întrebă Nicoleta.
Sunt fericiţi! Au construit un mic turn în trei zile și când au vrut să protesteze, am intervenit cu legea, răspunse Elena.
E bine să ştiu că totul e în regulă, spuse Nicoleta, liniştită.
În săptămâna precedentă sosirii ei, Sergiu a organizat o campanie în întreg oraş: a promis zece mii de lei oricui ar raporta dacă Nicoleta va apărea. A vrut să recupereze copiii. Când Nicoleta a deschis ușa, Sergiu a strigat:
Ia-i înapoi!
Nicoleta, şocată, a răspuns:
Nu m-am întors încă! Am contractul pentru un an!
Ai minţit! Eu am fost la biroul tău, mi sa zis că nu vei pleca nicăieri. A fost o singură misiune!
Serios? Ai venit la mine la muncă?
Am vorbit cu directorul, şi am zis că îi iau înapoi. Dacă vrei, le aduc în gură!
Nicoleta a răspuns cu sarcasm:
Am mers la judecată, am stabilit că locuinţa copiilor e la tine şi eu plătesc alocaţiunea. Dar dacă tot trebuie să plătesc, o să vin în fiecare weekend!
Sergiu a rămas palid, transpirat, temânduse că vaÎn cele din urmă, am învățat că dragostea adevărată nu înseamnă să deții, ci să lași pe copil să crească liber, iar pacea începe când renunți la lupta pentru control.
