Douăzeci de ani mai târziu, mă recunosc pe mine, cel tânăr, în ochii acestui băiat.
Cu o seară înaintea nunții, Andrei era măcinat de suspiciuni că Mihaela l-ar fi trădat. Degeaba îl asigura ea că îi e credincioasă, Andrei nici nu voia să-i audă jurămintele. Dar, douăzeci de ani mai târziu, avea să-l întâlnească pe fiul ei o copie fidelă a tinereții sale…
Dragostea îi lega ca în povești: aprinsă, curată, enormă. Se vorbea prin tot Chișinăul despre cât de frumos se iubesc, iar bârfele nu conteneau. Cei doi își pregăteau, încet-încet, nunta mult visată nuntă ce, din păcate, nu a mai avut loc.
Chiar în ajun, Mihaela i-a mărturisit lui Andrei că poartă un copil. Speranța ei de fericire a fost spulberată de furia lui Andrei; el era convins că a fost înșelat. Spunea iar și iar că e imposibil să rămână însărcinată atât de repede. I-a spus direct: nu te cred. Iar ea… ea a dus sarcina până la capăt, a născut copilul.
Prieteni buni l-au sfătuit pe Andrei să nu fie nechibzuit. Toți vedeau cât de sincer îl iubea Mihaela, dar el era ca zidul. S-au despărțit, nunta a fost anulată. I-a propus să renunțe la copil, dar Mihaela nici nu a vrut să audă. A așteptat poate, până în ultima clipă, ca Andrei să-i ceară iertare, dar el a tăcut mereu.
Nici ea nu l-a mai căutat, iar Andrei era sigur că nu greșește. Și-au luat fiecare alt drum. Mihaela a rămas să-și ducă soarta singură. Chiar și atunci când Drumurile li se încrucișau pe undeva prin oraș, Andrei nici nu se uita la ea. O vedea poate, pe o bancă în parc, dar își întorcea privirea, sfâșiat de trecut.
Viața Mihaelei nu a fost ușoară. A crescut băiatul singură, dar și-a găsit fericirea în asta. Poate că și-a pus cruce pe viața personală, însă avea un înger acasă, pentru care ar fi mers și până la capătul lumii.
Muncea zi și noapte, pe unde apuca, să-i poată oferi viitor. Pentru Vlad, fiul ei, era mamă și tată. El îi răspundea cu drag, era sprijinul și apărătorul ei.
Vlad a făcut carte, a plecat în armată, și mai apoi și-a găsit un rost. A crescut și a încetat să mai întrebe cine e tatăl lui, pentru că totul îi era clar. Când era mic, Mihaela îi povestea despre el, dar oare chiar credea Vlad? Răspunsul era dureros de simplu.
Ajuns la douăzeci de ani, Vlad era leit tatăl său. Mihaela îl privea tot mai des și își amintea de Andrei, băiatul de care fusese cândva atât de îndrăgostită. Și, într-o bună zi, s-au întâlnit cu toții: Mihaela, Andrei și Vlad. Era imposibil pentru Andrei să nu recunoască chipul său în băiatul din fața lui. I-a privit îndelung, fără să scoată o vorbă.
A durat totuși trei zile până să bată la ușa Mihaelei și să spună răgușit:
Poți să mă ierți?
Te-am iertat… de mult a șoptit ea, cu ochii în lacrimi.
Și atunci, pentru prima dată, poveștile despre tata au prins viață în inima lui Vlad. Pentru prima oară, și-a privit tatăl în ochi.






