Salut, dragul meu. Zilele trecute am întâlnit-o pe o femeie pe care o cunosc, mergea pe stradă cu fetița ei de un an și jumătate de mânuță, complet absorbită de grijile ei, de parcă nu vedea nimic în jur. Dacă nu aș fi strigat-o, ar fi trecut pe lângă mine fără să mă bage în seamă. Când m-a văzut, la început a zâmbit, dar apoi i s-a pus iar pe chip acea expresie ciudată, distantă. Am întrebat-o ce s-a întâmplat și atunci mi-a povestit totul despre necazurile prin care trece ea acasă.
S-au căsătorit din dragoste, perioada cât au fost logodiți a fost frumoasă, plină de atenții, mici gesturi, clipe doar pentru ei. După nuntă, el o răsfăța, era grijuliu, o purta pe brațecum spune la noi. Amândoi au încercat să găsească liniște, să se înțeleagă, chiar dacă, cu timpul, drumurile lor au început să devină paralele.
Când li s-a născut fetița, totul s-a schimbat peste noapte. Soțul a simțit pe pielea lui cum e să fii părinte și adevărul e că nu prea i-a plăcut. Lucra mai mult de acasă, iar micuța, cu țipetele, plânsul și nevoile unui copil mic, îl scotea din sărite. Toate responsabilitățile cu creșterea fetiței, bineînțeles, au picat pe umerii ei, dar și el mai primea uneori predici despre cum ar trebui să ajute.
Văzând că soția e în concediu de maternitate, iar veniturile s-au cam subțiat, a început să profite de situație și a lăsat-o pe ea să ducă tot greul cu copilul. După o vreme, a venit însă cu pretenția să se întoarcă la muncă și să lase copila ori cu bunica, ori cu socru.
Nu voia să creadă că bunicii nu pot face față la un copil atât de mic, el era preocupat doar de bani și să nu fie încurcat când lucra. S-a pus pe calculat opțiuni: creșe, bonenumai să nu rămână el cu fetița. De la o vreme a încetat să-i mai lase bani pentru cumpărăturile zilnice, mergea el la magazin, fiindcă i se părea că ea cheltuiește prea mult pe lucruri nefolositoare.
Ea, săraca, ieșea tot mai des din casă, mergea cu fetița în parc sau la locul de joacă, numai să nu mai stea în casă cu el.
Plină de tristețe, m-a întrebat ce să facă mai departe, dar sincer nici eu n-am știut ce sfat să-i dau. Să divorțeze? Nu, nici nu poate să se gândească la astaîl iubește pe Vlad, cu bune și cu rele, e prea legată sufletește. Și ține mult să crească fetița cu ambii părinți, să nu-i lipsească pe nimeni acasă. Dar e tot mai obosită de reproșurile legate de bani, ca și cum doar ea ar fi vinovată că nu le ajung leii.
Când ne-am despărțit, n-am reușit decât să-i spun și eu aceleași vorbe genericeai grijă de tine, vei vedea că totul o să se așeze, fii puternică. Chiar sper din tot sufletul ca viața să-i dea un dram de liniște și să-i aducă un pic de soare.
