M-am săturat să veniți la noi în fiecare weekend!
Poate ați întâlnit și voi genul acela de persoană care este ferm convinsă că lumea se învârte numai în jurul ei și că altcineva nu are, de fapt, propriii lui pași de făcut. Cumnatul meu, împreună cu familia lui, dau buzna la noi în fiecare sfârșit de săptămână. Familia cumnatului meu e formată din el, soția lui, cei doi copii ai lor și fratele soției. Toată caravana vine la noi cu bagaje, gata să-și petreacă nopțile aici. Niciodată nu întreabă dacă avem planuri sau dacă ne convine să-i găzduim.
Tot tâmbălăul ăsta durează de aproape un an, iar eu efectiv nu mai am răbdare. Îmi plac musafirii, dar totul până la o limită. Eu nu mai pot rezolva nimic din ce am de făcut. După o săptămână grea la serviciu, tot ce visez e să am parte de liniște și să mă relaxez.
În loc să mă odihnesc, toată sâmbăta și duminica stau la aragaz, îi servesc cu vorba bună, le pregătesc loc de dormit, iar după plecarea lor rămân cu grămezi de așternuturi de spălat. Mă tot întreb: oare conștientizează că, venind așa, fără invitație, trec de orice bun simț, chiar dacă sunt rude? Poate nu m-ar deranja atât de tare dacă ar veni, să zicem, o dată la câteva luni, dar ei apar de cel puțin trei ori pe lună.
Nici eu, nici soțul meu nu facem așa ceva altor rude, și poate ar fi trebuit să le întoarcem vizita, ca să vadă și ei cum e. L-am rugat pe soțul meu să le spună ceva, dar el nu știe cum să o facă, căci îi e teamă să nu-i supere. Poate că lui chiar îi convine situația. Pentru că nu a fost de partea mea, a trebuit să mă descurc singură.
Prima dată am încetat să mai gătesc în weekend. Musafirii au trebuit să termine toate rămășițele săptămânii, iar dacă se termina mâncarea, treaba lor, să-și gătească. Eu mă pot lipsi și de mâncare, zău așa.
Într-o zi, toată lumea stătea la masă așteptând să apară prânzul. Toți mă priveau întrebător. Le-am zis că azi nu este mâncare, și dacă le e foame, pot să prepare și singuri ceva. S-au uitat la mine lung, dar nu au zis nimic, nu au gătit, au băut ceai și s-au dus la culcare.
În plus, am încetat să mai fac curățenie lună în casă înainte de sosirea lor. Într-o zi, soția cumnatului s-a plâns că șosetele albe ale fiicei ei s-au înnegrit. I-am spus sincer că nu am avut timp să spăl podelele, însă, dacă o deranjează mizeria, găleata și mopul sunt în baie. De atunci nu m-a mai întrebat niciodată de curățenie.
Cel mai important însă: am încetat să mă dau pe mine la o parte. Nu îmi mai modific planurile când avem musafiri neanunțați. Am dreptul la timpul meu, la viața mea, să stau cu cine îmi place. Dacă veneau, stăteam cu ei vreo oră și apoi le ziceam că am treabă. Dacă soțul vrea, să-i distreze el. Iar dacă nu aveam ce face, mă apucam temeinic de curățenie, ca să stau cât mai puțin cu ei.
După încă o vizită din aceea obositoare, cumnatul meu i-a spus soțului: Cred că timpul nostru aici s-a cam terminat, nu?. Cum de și-a dat el seama, nu știu. De atunci, draga noastră familie apare la noi doar dacă anunță dinainte și nu mai rămân peste noapte, și ce bine că vin mult mai rar. Ați trecut și voi prin așa ceva? Cum ați ieșit din încurcătură?
