A venit acum mulți ani în vizită o prietenă din copilărie. N-a avut niciodată copii. Și nici nu și-a dorit vreodată. A luat hotărârea să trăiască pentru ea însăși.
Îmi amintesc ziua în care ne-am revăzut, amândouă având acum șaizeci de ani. După ce am terminat facultatea, ea și-a adunat toate lucrurile și a plecat din orașul nostru. Am ținut legătura o vreme, mai schimbam scrisori, dar firul s-a rupt, fiecare cu drumul ei.
De la cunoscuți am mai auzit, pe ici pe colo, că se plimbă prin lume, că nu stă locului și că schimbă bărbații ca pe cămăși. La cincizeci de ani era deja la al treilea soț, dar și cu el tot la divorț s-a ajuns. Copii nu a avut. Nu pricepeam de ce. La noi, de obicei, femeile au măcar un copil, iar dacă viața cu bărbatul nu merge, rămâi cu odrasla și, Doamne-ajută, te bucuri de nepoți la bătrânețe.
S-a întors într-o bună zi în orășelul nostru micuț. Voia să vândă apartamentul care-i mai rămăsese. Înainte îl închiriase, dar acum era hotărâtă să-și lichideze tot ce mai avea aici.
Ne-am întâlnit și ne-am pus la povești. Eu i-am spus de viața mea, ea de a ei. La un moment dat n-am rezistat și am întrebat-o:
Măi Irinuca, de ce ai ales așa? De ce n-ai avut copii? Măcar unul. Ca să ai cine-ți aduce un pahar cu apă la bătrânețe!
A râs cu poftă și mi-a zis:
Ce pahar cu apă, măi Anicuța? Copiii or să-ți aducă ție apă? Nici vorbă! Nici nu mai au oamenii timp de părinți bătrâni. Mai bine strângi toată viața și angajezi o femeie să aibă grijă de tine, decât să te rogi de copii și să le fii povară.
Eu nu am adus pe lume un copil fiindcă n-am simțit niciodată nevoia. N-am vrut să cresc pe cineva toată viața, să-mi fac griji, să le dau salariul meu. Mi-am dorit să trăiesc pentru mine: să călătoresc, să văd lumea, să câștig lei când altele abia răzbat. Toți bărbații m-au părăsit doar pentru că n-am vrut să fac copii.
Acum trăiesc după voia mea. Nu trebuie să cresc nepoți, nu trebuie să împart pensia cu copiii neputincioși.
Sincer, nu regret nimic. Chiar din contră, simt milă pentru cei care au crescut o droaie de copii și rămân tot singuri la bătrânețe, apoi dau vina pe copii că au uitat de ei sau că au plecat departe, peste hotare. Eu n-am asemenea griji.
Asta e opinia mea.
Am ascultat-o atent și mi-am dat seama că avea dreptate. De ce să faci copii, de ce să-ți faci griji, dacă nu-ți dorești cu adevărat? De ce să speri că, făcând un copil, la bătrânețe vei primi ajutorul de care ai nevoie…
