Maricica venea dintr-un sat pierdut pe lângă Târgoviște, unde casele se vindeau cu câteva sute de lei vechi, ca-ntr-o poveste spusă în șoaptă la marginea sobei. Ea a cumpărat pe ascuns o garsonieră într-un bloc cu miros de var proaspăt, dar bărbatul ei, Traian, nu avea habar. Cât timp Traian era plecat cu treburi pe la București, s-a născut fetița lor. A născut într-o maternitate simplă, ca toate din Moldova, dar i-a spus lui că a adus-o pe lume într-una de elită, unde se aude că asistentele îți șoptesc vise la ureche.
Oricum, banii pe care Traian îi trimitea pentru cheltuieli, Maricica îi păstra cu o zgârcenie de basm. Când Traian era acasă, frigiderul gemea de carne de porc, crap de la Prut și trufe de pădure. Dar, cum el se făcea nevăzut, totul se transforma; mușcăturile de foame erau acoperite cu o plăcintă de cartofi și un borcan de dulceață.
Niciodată nu i-am cumpărat ceva nou fetiței mele, Catinca. Oameni cu suflet mare mă ajutau, mai găseam câte ceva de pe site-uri moldovenești, cu oferte de te ia cu amețeală. Tot așa, bănuț cu bănuț, am pus deoparte pentru garsoniera mea. Îmi chemam deseori mama din satul Bălăbănești, să stea cu copila când, pe furiș, plecam la muncă la fabrica de conserve. Traian n-avea timp să se prindă. El era cu orașul, cu marile lui planuri, cu ordinele scurte, de parcă era domnitor.
Încet-încet, Maricica a început să-și coasă visul evadării. Știa că-ntr-o zi el o să-și piardă cumpătul și atunci va fi ca un sfârșit de iarnă: necruțător.
Mi-am drămuit cu grijă și merele. Îi luam Catincăi două-trei mere de la piață și îi spuneam lui Traian că am adus acasă un kil, ca să nu bată la ochi. Au trecut aproape doi ani și jumătate până să strâng suma din vis. Și tot la o plecare de-a lui Traian, într-o dimineață cu ceață ca laptele, și-a luat cufărul vechi, l-a umplut cu haine și pe Catinca de mână, și-au fugit. Cu o zi înainte depusese actele de divorț la judecătoria locală.
Traian a început să sune, întâi mieros, promițând o viață nouă sub boltă albă de viță, apoi a devenit amenințător, jurând că nu le va lăsa să-i scape niciodată de sub aripa lui rece.
Curând, Maricica a aflat ca și cum i-ar fi șoptit cineva la biserica din deal că el avea deja pe altcineva, o studentă cu ochi pătrunzători ca murele coapte. Era sigură că îi făcea fetei același lucru ce i-a făcut și ei, ca într-un cerc fără capăt.
Nu l-am înșelat pe Traian niciodată. Banii pe care i-am strâns, i-am câștigat cernând zilele prin sita grijilor. Am tăcut și am strâns din dinți. Nu aveam altă cale. Trebuia să mă scap pe mine și pe Catinca, fetița mea, din acest vis tulbure ce nu se mai termina.
