Părinții mei, niște moldoveni verzi, nu s-au împăcat niciodată cu relația mea cu Dorina, iubita mea. Din momentul în care am adus-o acasă la Bălți, era clar că ei se uită la ea ca la un borș la care ai uitat să pui sare. Am întâlnit-o la Chișinău, în al doilea an de universitate, și pentru mine a fost dragoste instant, ca la prima porție de plăcintă cu brânză.
Dorina și cu mine ne-am tot întâlnit, până când, pe neașteptate, a apărut o problemă pe care nici măcar sarmalele nu o pot rezolva: Dorina a rămas însărcinată în anul trei. Nu era în plan, dar ea a decis să nască, iar eu, cum să nu, am stat lângă ea cu tot sufletul, crezând că dragostea noastră va fi ca un vin de Purcari: cu cât trece timpul, cu atât e mai bun.
Am vrut să dăm vestea părinților ei, oameni din Orhei, cu speranța că vor fi înțelegători. La început, păreau cam nehotărâți, dar până la urmă s-au domolit și s-au oferit să ne ajute cu tot ce pot inclusiv cu niște bani moldovenești, ca să nu murim de foame. A fost o surpriză frumoasă, de parcă ar fi dat de noi un câștig la loto.
Pe partea cealaltă, când le-am spus părinților mei, tata era ca un vin vechi: acru și fără chef să ajute. S-a uitat la mine ca la o factură prea mare în lei moldovenești și, cu o severitate de profesor bătrân, a zis că nu vrea să audă de noi și nici de responsabilități. Sprijin? Ca și cum ai cere să ningă în august.
Lovit și dezamăgit, am făcut ceea ce fac mulți moldoveni când dau de necaz: m-am distanțat. Timp de cinci ani, abia am vorbit cu ai mei și nici nu le-am prezentat băiețelul nostru, Doru. Vorbeam rar la telefon cu mama și cu sora mea, Ecaterina, dar accesul la Doru era ca la cramele de stat restricționat.
Relația cu Dorina s-a întărit și, când Doru a împlinit patru ani, am decis să mai extindem familia ca și cum ai mai pune niște camere la casă. Dorina a rămas iar însărcinată și de data aceasta urma să avem o fată. Bucurie mare, dar, nu știu cum, îmi ieșise să înghit în sec când a sunat mama mea. Aveam speranța că va fi înțelegătoare, dar a sunat pentru Ecaterina care, între timp, a rămas însărcinată cu un băiat cunoscut de două luni, din Cahul.
Mama mi-a cerut lei urgent, cu rugămintea să o scot din bucluc pe Ecaterina. Am tras aer adânc ipocrizie cât carul. Mi-a amintit brusc de reacția lor față de mine și Dorina când am trecut printr-o experiență asemănătoare. N-am ținut pică, dar amintirea discuției cu tata și lipsa de sprijin încă mă urmăreau ca stelele pe cer.
Deși țineam la Ecaterina, nu am putut să uit ultimatumul dat de tata atunci parcă s-a evaporat din memoria lui, ca ceaiul din cană. Totuși, știam că trebuie să fiu om, nu babă acră. Am sfătuit-o să gândească băbește și să ia decizia care crede că îi e mai potrivită.
Telefonul acela m-a teleportat în trecut, dar m-a făcut și să realizez că, la moldoveni, familia e complicată ca o tocăniță. Dar, chiar și în mijlocul haosului, dragostea și înțelegerea pot acoperi orice, de la prejudecăți la certuri pentru cine aduce pâinea acasă. Și până la urmă, niciun leu nu cumpără liniștea sufletească asta trebuie găsită tot la ai tăi, dacă ai norocul s-o găsești.
