Faza este că povestea asta mi-a rămas în cap și nu pot să nu râd… Îți povestesc ca între noi, că e prea bună.
Deci, Mihaide fapt, mare afacerist, știi tu genul, cu Rolex la mână și sacou de la branduri scumpem-a invitat la o cină într-un restaurant din centrul Chișinăului, unde mesele erau tapetate cu catifea, lumină slabă și ospătari care se strecurau ca niște umbre printre mese. Era a doua noastră întâlnire, și deja simțeam că totul e un spectacol, nu doar o seară romantică.
Comandă orice vrei, zice el, nici măcar nu s-a uitat la meniu. Nu suport femeile care se limitează.
O replică frumoasă, ca din poveștile cu prinți generoși, dar ceva în privirea lui mă făcea să mă simt ca la interogatoriu. Plus, se lăuda cu povești despre fosta, care, chipurile, îl vedeau doar ca portofel.
Mi-am luat un saladă de rață și un pahar de Riesling. Mihai și-a luat ca un boier: un steak, tartar, o sticlă de vin roșu, deserturi de lux. Vorbea mult despre afaceri, filosofia relațiilor și ce superficială e lumea azi. Eu ascultam, dădeam din cap, dar simțeam că nu-s la o întâlnire, ci la un examen: cât de bine trec testul?
Și când vine ospătarul cu nota, Mihai continuă să filozofeze și abia atunci începe să cotrobăie prin buzunarele sacoului, apoi la pantaloni, până brusc zice:
Doamne, se pare că mi-am uitat portofelul la birou sau în mașina cealaltă…
Și-o joacă pe neajutorat, dar parcă nu era deloc stresat. Nu s-a grăbit să sune pe nimeni, nu a rugat ospătarul să aștepte transferul, doar se uita la mine.
Ce situație aiurea, continuă el, stând pe spate ca un rege. Poți să plătești tu și îți dau banii înapoi? Sau data viitoare beneficiezi de o cină cu dobândă.
Atunci mi-a picat fisa: era tot un test, exact cum povestea el mai devreme. Nu era întâmplare, era regie. Am mai citit și pe forumuri, am văzut și în seriale moldovenești de doi bani, dar nu mă gândeam să ajung în rolul principal, cu un domn atât de serios.
Logica lui era simplă: dacă plătesc fără să comentez, sunt bună și comodă. Dacă refuz, sunt materialistă și vânătoare de bani. Îl vedeam clar: nu afacerist, ci manipulator cu complexe.
Era sigur că mă va convinge și mă va pria cu imaginea de domn de care nu vrei să te despărți. Practic, mă aștepta să scot cardul și să plătesc pentru amândoi.
Nu m-am grăbit nici eu. Am deschis geanta calm. S-a relaxat, am văzut după zâmbet că era convins că i-a mers planul.
Sigur, nicio problemă, i-am zis blând, și-am chemat ospătarul.
Vă rog să împărțiți nota, i-am spus clar. Plătesc pentru ce am consumat eu. Steak-ul, vinul și desertul le lăsăm domnului.
Brusc, zâmbetul lui a dispărut.
Cum adică? se apleacă spre mine, șoptind aproape agresiv. Tocmai ți-am spus că nu am portofelul!
Am înțeles, am dat din cap și am plătit cu telefonul. Dar abia ne cunoaștem. Să plătesc pentru mine este firesc. Să achit pentru bărbatul care m-a invitat la cel mai scump restaurant și a comandat fără să se uite la preț, sorry, nu e responsabilitatea mea. Ești adult, găsești tu o soluție.
Ospătarul s-a blocat, n-a știut ce să facă. Mihai s-a înroșit și tot farmecul lui de businessman a dispărut, lăsând doar o doză de grosolănie.
Serios? Pentru niște bani? Ți-am spus că returnez totul! Era doar un test!
Ai făcut testul, am zis eu, ridicându-mă de la masă. Eu nu permit nimănui să mă manipuleze.
Am plecat spre ieșire, dar simțeam că lipsește acel final de poveste. L-am lăsat cu nota neachitată, nervos și fără portofel.
M-am întors la masă, am scos câteva sute de lei moldovenești mototolite și niște mărunțiș banii care de obicei zac pe fundul genții.
A, și dacă portofelul e în altă mașină, probabil nici bani de taxi nu ai, nu?
I-am pus banii lângă paharul cu vin scump.
Să ai pentru troleu. Să consideri că e aportul meu la studiul tău despre caractere feminine.
Ca să știi, câțiva la mesele vecine s-au uitat să vadă ce se întâmplă. Mihai părea ca și cum a luat-o drept în față.
Am ieșit afară.
Seara m-a costat doar salata și paharul de vin un preț mic ca să vezi clar cu ce fel de om ai de-a face și să economisești ani din viață. Dacă a învățat ceva, nu cred, că genul ăsta nu se schimbă.
Tu ce ai face în locul meu? Ai salva cavalerul uituc sau ai merge pe calea directă, fără să te lași păcălită?
