Eu și fosta mea nevastă reușeam să ne înțelegem doar la început, când totul era roz bombon, cu trandafiri, cutii de bomboane și priviri ca-n filmele românești vechi. Parcă eram doi porumbei beți de dragoste, dar visul ăsta s-a risipit în momentul în care Maria mi-a dat vestea cea mare: Ionuț, vom avea un copil! Părinții noștri, ca orice părinți buni de pe la noi, ne-au luat pe sus și ne-au dus la primărie, să nu se facă de râs la rude și vecini. De-acolo s-a cam rupt filmul în relația noastră.
Nu atât de tare încât să fugim la notar după un an, mai ales că am avut un băiat, pe Mihăiță, dar suficient cât să batem capul unul altuia de vreo trei ori pe săptămână, pentru tot felul de nimicuri. Norocul nostru a fost că eu băgam multe ore la serviciu ca să umplu sacul cu lei moldovenești iar Maria, săraca, stătea acasă cu copilul, așa că nu ne vedeam atât de des încât să ne sugrumăm reciproc.
Cât timp ne intersectam rar și eu îl răsfățam pe Mihăiță cu jucării și suc din piață în pauzele mele de respiro, viața era suportabilă. Poate de-asta ne-am gândit să repetăm figura și să mai aducem pe lume un copil, când primul deja avea patru ani și se obișnuise cu certurile noastre.
Al doilea copil, Bianca, a venit ca o mică ancoră. Am început să credem din nou că suntem o familie: cu doi copii, griji, pampers, grădiniță, facturi întârziate, dar și seri în care trăgeam câte-un pahar de vin de țară la cina cu sarmale. Sincer să fiu, ne făceam de lucru atât de mult cu copiii, încât nu mai aveam timp de bătăi de cap pe alte teme.
Ei, și dacă tot ne descurcam bine, a apărut și al treilea Sorina. Eu am tras și mai tare la muncă, adunam leii ca furnica pentru iarnă, ca să nu simtă copiii vreo lipsă și să nu rămână cu frustrări. Am răsfățat-o și pe Maria cât am putut, dar se pare că n-a fost destul.
Pentru că într-o zi, când Mihăiță avea 11 ani și Sorina doar 4, Maria mi-a pus pe masă un teanc de hârtii cu ștampilă și mi-a spus cu o voce plictisită: Îmi pare rău, Ionuț, am găsit pe altcineva. Cică voia sa divorțăm și să construiască un viitor strălucit cu noul Făt-Frumos, într-un apartament cu două camere și cu papuci de casă noi.
Să fiu sincer, n-am căzut de pe scaun de surpriză vă dați seama, între grădiniță, școală, hipermarket și salonul de coafură, avea timp de aventuri. Eu eram tot pe drumuri între un proiect și altul, încercând să țin familia pe linia de plutire.
Dar m-a lăsat cu gura căscată dorința ei de a-mi lăsa copiii. Zicea că e satulă să fie mamă-mamă, că s-a săturat de bone și teme și că, dacă trebuie să tragă copiii cu ea la o nuntă nouă, mai bine îi lasă pe la vreun centru din Chișinău. Oricum, ea cu noul ales pregăteau un copil de la zero, iar pe ai noștri îi numea ăștia.
Și uite așa am ajuns tătic cu normă întreagă la Chișinău, cu trei copii în casă, mulți lei moldovenești cheltuiți pe lapte, pâine și șosete, și un simț dezvoltat de autoironie. Dar măcar știu sigur că, dacă vreodată ajung celebru, copiii mei vor avea ce povesti la emisiunea Oameni de Poveste.
