Sunt căsătorit cu o femeie al cărei părinte, mai exact mama, nu a putut să accepte nici până în ziua de azi că fiica ei este deja divorțată, deși au trecut deja mai bine de patru ani de atunci. Mereu încearcă să îi împace, să îi facă să redevină o familie, ca și cum timpul s-ar fi oprit în loc. Eu și ea ne-am căsătorit de trei ani deja. Suntem fericiți împreună, ne-am construit o viață simplă și frumoasă în Chișinău. Dar soacra mea e convinsă că fata ei a luat o decizie pripită și lipsită de înțelepciune când a pus capăt celeilalte căsnicii și crede că trebuie cu orice preț să repare ce s-a rupt. Din punctul ei de vedere, ginerele de atunci tot acolo ar fi fost locul fiicei ei.
Când am cunoscut-o pe Raluca, deja era divorțată. Povestea era că s-au despărțit de comun acord. Ba mai mult, fostul soț se recăsătorise rapid, părea fericit. Probabil că aceasta a și fost cauza separației lor cineva se strecurase între ei.
Poate am greșit acceptând să mă însor cu ea. Mama ei a pus multă presiune să ne căsătorim. Raluca rămăsese însărcinată și nici măcar nu eram cu adevărat îndrăgostit. Pur și simplu aveam o relație, nimic mai mult. Dacă nu ar fi fost sarcina, nu cred că aș fi mers până la capăt cu această căsătorie, mi-a zis ea fără să ezite. Am apreciat sinceritatea.
Nu mi-a fost teamă de fostul ei soț. La început am vrut să fiu atent, să o observ mai bine. Foarte repede mi-am dat seama că nu îi simte lipsa fostului, că a trecut de acea etapă. Totodată, nici fostul soț nu părea interesat de Raluca. Era recăsătorit, aveau doar legătura cu fiica lor, Maria.
Singura care nu putea accepta starea asta de lucruri era mama Ralucăi. Nici tatăl, de altfel. Amândoi încercau mereu să îi aducă iar împreună, și priveau relația noastră cu multă suspiciune.
“Sunteți tineri amândoi, toată viața e înaintea voastră, de ce să te bagi într-o familie destrămată?”, m-a întrebat într-una din discuțiile noastre, când eram doar noi doi în bucătărie, la o ciorbă de casă.
I-am răspuns calm că dacă Raluca era căsătorită, nu aș fi intervenit. Cât despre prezent ea era liberă, iar eu nu am făcut rău nimănui. A vrut să mai zică ceva, dar în acel moment a intrat Raluca în cameră, iar soacra mea a tăcut brusc. Atunci am simțit clar că nu vom avea niciodată o relație apropiată. Nici nu mă deranja prea tare.
Ne-am căsătorit și am început să locuim împreună, într-un apartament mic lângă Piața Centrală. N-am mai păstrat legătura cu mama soției, decât la anumite sărbători în familie, când trebuia s-o văd inevitabil. Atunci o auzeam plângându-se despre cât de buni erau Raluca și fostul împreună. Raluca încerca să pună punct discuțiilor, nici ea nu era prea fericită să răscolească trecutul. Iar după sărbători, totul revenea la același șir de nemulțumiri.
Noi nu ne grăbeam să avem copii. Nu mă vedeam în rolul de tată, iar Raluca era deja mamă. Soacra era încântată de acest lucru. După divorț, a acceptat situația, dar a început să facă invitații obsesive fostei nurori la Crăciun, suspina după vremurile de odinioară, încercând să o laude pentru orice banalitate.
Fosta soție era la fel de absentă din toată povestea asta, pur și simplu venea, nu reacționa la discuții, era complet indiferentă. Atmosfera era stricată tocmai de această pasivitate.
Soacra încerca să-l facă pe fostul soț gelos pe actuala și invers; pe mine să mă agite cu fel de fel de întrebări. Mă suna și mă întreba unde e Raluca, de parcă aș păstra vreo evidență strictă. Dacă nu știam, deja presupunea că e cu fostul soț sau că îl caută pe undeva. Erau multe astfel de năzdrăvănii.
Nu am simțit niciodată gelozie. Dar acest teatru mă obosea îngrozitor. Dacă te uiți din afară la Raluca și fostul soț, vezi clar că nu mai e nimic între ei. Doar că, având un copil, va exista mereu o legătură. Fostul soț îi dă pensie Mariei, o mai vizitează, vorbesc la telefon. Fosta soție nu caută scandal, nu cere bani, nu împiedică vizitele. În ochii mei, totul e normal, civilizat. Nu a mers relația, și asta e. Fiecare are drumul lui, dar se respectă reciproc.
Mama Ralucăi, însă, nu acceptă situația sub nicio formă. Mereu pune la cale tot felul de planuri, caută nod în papură. Când o să se liniștească? Când o să lase înțelepciunea să-i dea pace? Soția mea zice că poate se va aplana totul când îi vom da un nepot. Eu nu prea cred…
