M-am măritat cu Cătălin acum 18 ani. Situația lui era jalnică, și asta numai din cauza fostei soții, care l-a părăsit și a fugit cu amantul, lăsând în urmă și copiii. Cătălin și Lenuța s-au luat din dragoste, iar Lenuța i-a dăruit doi copii grozavi: un băiat, Sandu, și o fată, Doinița. Când copiii aveau patru și trei ani, Cătălin a rămas fără serviciu uite că s-a închis fabrica în care lucra și gata, norocul lor. Pentru familie a început o perioadă grea. Lenuța încerca să se angajeze pe undeva, să aducă niște lei acasă, numai să aibă copiii ce pune pe masă. Cătălin, pe de altă parte, își petrecea timpul cu prietenii în garaj, unde singura activitate era să bea și să blesteme guvernul. Probleme, vai de ele, nu lipseau, doar mofturi și necazuri! Lenuța era istovită; fix atunci a apărut în viața ei un domn cu bani care s-a apucat să-i facă ochi dulci.
Femeia n-a rezistat a plecat cu iubitul, abandonându-și familia. Sandu și Doinița au rămas singuri, vecinii mai de treabă le aduceau din când în când un borcan de zacuscă, o pâine, și mai trăgeau cu ochiul la ei, să fie bine. Cătălin, și el viteaz, stătea toată ziua în garaj, și nici nu și-a dat seama la început că a rămas singur-singurel. Când a deschis ochii, era deja prea târziu. Copiii ajunseseră la orfelinat.
Eu l-am întâlnit pe Cătălin la o nuntă de-a unor prieteni de-ai noștri. Mi-a plăcut din prima clipă ce să mai, a avut ceva special, un șarm din acela moldovenesc care nu se uită. Am început să vorbim tot mai des, și am pus umărul să-l scol la viață și să-l fac să vadă lucrurile altfel.
După nuntă, i-am propus să-i luăm înapoi pe copii de la orfelinat. Eu nu pot avea copii, dar mi-a fost milă de sufletele lor, și, sinceră să fiu, i-am iubit ca pe copiii mei încă din primele zile. Și ei m-au iubit pe mine, ne-am lipit cu inima. Au trecut 18 ani. Copiii habar n-aveau că nu sunt mama lor din fire. Și, taman când ne era lumea mai dragă, a apărut Lenuța. S-a întâlnit cu copiii și le-a spus că ea e mama lor adevărată. Sandu a fost tare, i-a spus verde-n față că el are doar o mamă, pe mine. Doinița a fost mai caldă, a iertat-o pe mama ei. La început, am fost împotriva legăturii lor, căci Lenuța le-a făcut un mare rău cândva. Dar îmi dau seama că o roade vina și vrea să se apropie iar de ei. M-am hotărât s-o ajut, fiindcă mama nu e doar cea care te-a născut, ci și cea care te-a crescut. Copiii mei, până la urmă, au norocul să aibă două mame. Ce noroc pe capul lor!
