Victor ajunse cu camionul lui hodorogit într-un sat de pe lângă șosea, când zări o fată stând singură lângă drum. Era deja târziu, iar în jur nu mișca nicio țipenie. El trase pe dreapta.
Mă luați și pe mine? întrebă fata cu glas subțire.
Sigur, poftiți! Aici rar mai trece vreo mașină la ora asta. Demult așteptați, nu-i așa?
Da, de ceva vreme, zise fata și, brusc, izbucni în lacrimi. Victor se uită la ea stupefiat.
Victor urcase la volanul camionului devreme. În cabină mirosea irezistibil a plăcinte cu cartofi făcute de mama lui. Ziua era una de sărbătoare, dar el, ca orice om gospodar, muncea o firmă din oraș avea nevoie de marfă, ce era de făcut?
Mestecând o plăcintă aburindă, Victor porni radioul și, la auzul muzicii vesele, se mai înveseli și el.
Pe când se întunecase deja, tocmai trecea printr-un sat cu doua case răzlețe, când, aproape de un popas, printre geamurile aburite ale camionului, zări fata cu mâna ridicată făcând semn.
Se opri. Fata părea că tremură de frig și de nerăbdare.
Mă luați și pe mine? întrebă din nou fata.
Era lesne de înțeles că-i era frig.
Sigur, urcați! Nici țipenie de mașină pe aici, e și târziu. Probabil că așteptați de ceva timp, nu?
Da, de ceva timp, spuse fata și iar începu să plângă.
El, blocat de surpriză, abia putu articula:
Ce s-a întâmplat, domnișoară?
Printre suspine, ea începu să povestească:
Mă cheamă Florica. Azi toți sărbătoresc Sfântul Vasile, urmează weekendul și o colegă de la muncă m-a invitat la țară, să petrec sărbătoarea la ea niște mici, masă festivă, din astea. Mi-a zis să-i dau un telefon când ajung la magazin, că vine să mă ia de la stație.
Am acceptat, că înainte de Crăciun m-am despărțit de prietenul meu, așa că ea a vrut să nu-mi petrec sărbătoarea singură și posomorâtă.
M-am urcat în autobuzul spre Rădenii Vechi, am ajuns, am coborât, sun colegăi și ea spune: Intră-n magazin, vin și eu în cinci minute.
M-am uitat în jur, nimic, numai un magazin prăpădit și satul la vreo 300 de metri depărtare.
Și mă uit la autobuzul care se pregătea să plece pe el scria Sărmășeni.
Abia atunci am înțeles că am luat autobuzul greșit! Rădenii Vechi e fix în cealaltă direcție și, ce credeți? Autobuzul acela a fost ultimul de azi…
Am strigat după el, degeaba. După vreo două ceasuri m-am prins că nu vine nimeni, iar spre oraș nu mergeau deloc mașini. Am vrut s-o iau spre sat, dar am sperat că poate reușesc să prind vreo ocazie.
Așa am stat (adică tremurat) aproape trei ceasuri…
Dacă nu erați dvs, cine știe ce se alegea de mine. Mulțumesc tare mult…
Hai să ne tutuim, zise Victor, zâmbind larg.
Fata dădu un semn din cap și schiță un zâmbet.
Lui Victor, Florica i se păru tare drăguță: simplă, deschisă, fără fasoane, clar o fată pe picioarele ei. Opri camionul și zise:
Acum că te-ai încălzit, cred că ar merge și o gustare. Mama face plăcinte cu cartofi de te lingi pe degete!
Au mâncat împreună. Florica, prevăzătoare, avea în rucsac o caserolă cu brânză, mezel și o tabletă de ciocolată neagră.
Apoi s-au așezat să doarmă, Florica sus, pe pat, Victor pe banchetă. Când să adoarmă, fata întreabă:
Victor, tu ești însurat?
Nu.
Și… de ce nu?
Păi, tocmai am întâlnit o fată care-mi place, dar n-am apucat să-i spun încă.
Am înțeles.
Hai să dormim, trebuie să ajung la timp cu marfa.
Drumul a decurs perfect. Florica, tot cu zâmbetul pe buze, spunea că n-a avut o aventură mai palpitantă în viața ei și că, de fapt, s-a bucurat de toată situația.
Pe drum, Victor era tot mai convins: norocul chiar i-a scos-o în cale pe Florica.
Când au ajuns la oraș, i-a cerut numărul de telefon.
Dar cu fata care-ți place cum rămâne? a întrebat ea, chicotind.
Despre tine vorbeam, zise Victor râzând. Chiar îmi place de tine și mi-ar plăcea să mai stăm de vorbă, dacă nu te superi.
Cum să mă supăr! Și mie-mi place de tine. Ai fost un adevărat bărbat n-ai lăsat o fată la necaz și ai fost mereu atent.
În aprilie, Victor și Florica s-au cununat. Uite-așa își bate viața joc pardon, aduce surprize frumoase!
