Dar de ce-ai venit la mine, mamă? Toată viața numai pe Nadina ai ajutat, așa că acuma, la ea să te duci dacă ai nevoie de ceva! mi-a spus băiatul, cu glas tăios. Vlad nici măcar nu mi-a zis să intru în casă, a rămas pe prag și vorbea rece, cu ochii ca de gheață, parcă eram o străină pentru el.
Măi, băiatule, chiar nu mă lași să intru în casa ta, pe mama ta? n-am mai rezistat, mi-au dat lacrimile pe loc.
Vlad voia să închidă ușa chiar în fața mea, dar atunci am auzit vocea nurorii.
Vlad, cu cine vorbești acolo? s-a auzit Ilinca și a apărut la hol.
Doamne, mamă, dvs sunteți? s-a mirat ea. Dar de ce stați pe frig, intrați odată înăuntru!
Vlad a dat așa din mână a lehamite, s-a întors și a plecat, iar eu m-am descălțat repede în coridor, fericită, că măcar nora m-a invitat în casă, pentru că aveam nevoie de o vorbă serioasă cu ei.
Recunosc, am greșit mult față de băiatul meu, dar abia acum mi-am dat seama cât de tare. Am doi copii: pe Vlad și pe Nadina. Și uite că, toată viața, de fiica mea m-am ținut, mereu am pus-o pe primul loc și l-am neglijat pe Vlad.
Mi s-a părut mereu că se descurcă singur, că nu are nevoie de mine, și n-am băgat de seamă că, de fapt, el muncea și își făcea o viață aparte, și a reușit tot doar ca să-mi arate că poate fără sprijinul sau banii mei.
Bani am avut, ce-i drept, căci de aproape 20 de ani lucram prin străinătate, dar i-am trimis numai fetiței mele. Acu mi-e ciudă pe mine, când Nadina nu doar n-a prețuit vreodată, dar când mi-a fost cel mai greu, m-a dat la o parte cu totul.
Am plecat în Italia la muncă atunci când Vlad avea 18 ani, iar Nadina 16. Mama mea a rămas cu copiii, bărbat n-am avut ne-a părăsit din vreme. Am trăit greu, cu zile când abia aveam ce pune pe masă, și munca în străinătate a fost unica șansă de salvare.
Din primii euro pe care i-am adus de acolo, am început să repar casa din sat; mama era mulțumită, căci în sfârșit am avut apă și baie în casă, nu mai stăteam ca-n anii 60.
Apoi, Nadina m-a anunțat că se mărită. Eu, sincer, ziceam c-ar fi devreme de la 19 ani, dar n-am vrut s-o opresc. Ginerică era băiat din sat, dar au venit la noi să stea. Vlad însă nu s-a înțeles cu cumnatul, așa că la scurt timp și-a găsit și el o fată și a plecat.
Noră-mea, Ilinca, a crescut în orfelinat, tare sărăcuță, statul i-a dat o garsonieră prin oraș și acolo s-au mutat tinerii.
Nadina, evident, avea și ea părere: Mamă, eu am rămas aici, deci tot ce trimiți, să trimiți la mine! a hotărât ea.
Vlad n-a zis niciodată nimic, n-a cerut, și eu am continuat să-i trimit Nădinei toți banii. Ea îi cheltuia cum știa, dar Vlad se zbătea singur pentru familia lui.
Apoi au început greutățile. A murit mama, și imediat Nadina a zis că divorțează. Mereu a avut un caracter încăpățânat, când și-a pus ceva în cap, nu s-a lăsat.
Și acum ce faci? am întrebat-o.
Vin cu tine în Italia a spus, de nici n-am clipit.
Așa am plecat amândouă. Doar că Nadina nu prea dorea să muncească greu. Se mai ducea pe la curățenii prin case, dar ce strângea, se ducea pe chirie și mâncare.
Eu aveam grijă de bătrâni, deci nu plăteam nimic pentru cazare sau hrană. Dar din mica mie de euro cât câștigam, fiica-mi le lua pe toate cu gândul să ne luăm apartament acolo, în Italia.
Că nu voia să audă de întors acasă, și de aici mi-a zis să vindem casa din sat, să cumpărăm cât mai repede o locuință la italieni.
Bine-nțeles, n-a ajuns cât am strâns. Am vândut și casa, am pus banii laolaltă cu ce adunase, Nadina voia credit pentru restul sumei, dar până să ia împrumut, s-a măritat iar, și soțul actual a completat cu ce-a mai trebuit și s-au mutat la ei.
Eu, cât am muncit, am trăit dintr-un an în altul, nu m-am gândit ce-o să urmeze. Dar uite că am pățit-o m-am îmbolnăvit, nu mai pot să muncesc. Am rugat-o pe Nadina să mă primească măcar cât mă fac bine, că așa fusese promisiunea, dar s-a uitat la mine și mi-a spus că n-au loc destul; mai bine să mă vindec și să mă întorc la muncă.
N-am mai stat pe gânduri, m-am întors acasă, doar că acasă nu mai era că vândusem locuința! Cât am e-o bucată mare de pământ în sat, aproape de un hectar, dar acolo trebuie ori de vândut, ori de construit, dar cu ce bani?
Așa am ajuns să bat la ușa lui Vlad, să-l rog să mă ajute, să vindem terenul, să văd încotro s-o mai apuc.
Băiatul meu era așa supărat încât abia mi-a vorbit, dar Ilinca, nora, m-a primit în casă fără să stea pe gânduri și a găsit și o soluție imediat.
Mamă, chiar căutam cu Vlad un teren, vrem să construim casa noastră. Dacă sunteți de acord, acolo începem, și când ne mutăm, locuiți și dvs cu noi, mi-a zis cu blândețe Ilinca.
Vlad, inițial, mai bombănea ceva în barbă, dar până la sfârșitul serii era numai un zâmbet și uitase de necaz.
Nora m-a luat sub aripa ei, m-a pus la masă, mi-a pregătit patul, și dimineața a spus că mergem să mă și vadă doctorul.
De ce faci tu toate astea pentru mine? am întrebat-o încet.
Pentru că eu n-am avut niciodată o mamă, iar acum, am! mi-a zâmbit ea larg.
Așa sunt eu acum: fiica mea, pe care am pus-o mereu pe primul loc, m-a respins, iar nora, pe care abia am cunoscut-o, mi-a deschis sufletul și casa.
Nici nu știu cum să-ți spun, dar cred că mai rămâne și pe lumea asta și omenie, și iubire adevărată, și familie care nu-i neapărat de sânge.
