Am pierdut dragostea, dar am găsit familia
Viorel a purtat luni de zile o gândire grea — voia să plece. Fără scandal, fără farfurii sparte, fără lacrimi. Doar să dispară, ca și cum ar fi ieșit la pâine și nu s-ar mai fi întors.
Cu Elena trăiseră opt ani. Fără copii, fără certuri mari, fără patimă aprigă. Viața lor era netedă ca asfaltul de pe strada principală din orașul lor. Fiecare dimineață repeta ziua de ieri: cafea, pâine prăjită, scrisul ei îngrijit în agendă. Într-o zi, Viorel și-a dat seama că nu-și amintea cu ce se deosebise vineri trecută de cea din prezent.
Elena era soția perfectă. Prea perfectă, iar asta începea să-l sufoca. Casa strălucea de curățenie, cina era mereu caldă, totul se făcea fără să ceră. Odată, se gândise la ceai, și în aceeași secundă Elena intrase cu o cană fumegândă.
— Cum ghicești? — întrebase el, ascuzând iritarea.
— Te cunosc, — răspunse ea încet. — Pentru că te iubesc.
Viorel încuviințase, dar în suflet simțise o strângere. N-o îmbrățișase, n-o sărutase — doar murmurase „mersi”, ca unui străin. Sentimentele se evaporaseră în tăcere, lăsând doar gol. Nici urmă de furie, doar indiferență, care-l înfricoșa mai mult decât certurile. Elena părea să înțeleagă totul. Intra mai rar în camera lui, îl atingea mai puțin, se culca singură mai des.
Într-o zi, observă că nu-l mai aștepta la ușă. Pur și simplu pleca în dormitor fără să spună un cuvânt, de parcă deja îl lăsase să plece.
—
Andreea izbucnise în viața lui ca un vânt primăvăratic. Tânăra stagiară de la firma lor de construcții era opusul Elenei: plină de viață, obraznică, cu scântei în ochi și un râs care te făcea să simți că trăiești. Mișcările ei, glasul, chiar și felul în care arunca nepăsător un pix pe masă atrăgeau privirile.
Viorel o observase imediat, dar încerca să păstreze distanța. Era prea tânără, prea strălucitoare. Dar Andreea, parcă simțindu-i interesul, nu se lăsa. Rămânea pe lângă biroul lui, își aranja părul, începea conversații neserioase sub care se ascundea o scânteie.
Începuse să se gândească la ea mereu. Glasul ei îi răsuna în cap, silueta i se ivea în geamurile biroului. Pentru prima dată după ani de zile, se simțise viu. Mustrarea de conștiință îl rodea, dar se liniștea: „Nu s-a întâmplat nimic”.
Până când se întâmplă.
O casă goală, un birou pustiu, liftul. Rămăseseră singuri. Tăcere. Andreea făcuse un pas spre el și îl sărutase — ușor, fără cuvinte.
— Voiam să încerc, — șoptise, ieșind din lift cu un zâmbet.
Viorel rămăsese locului, inima îi bătea ca a unui copil. Sângele îi ardea.
Ea nu mai făcuse vreun pas, dar privirile ei, gesturile, atingerile întâmplătoare erau ca un magnet. Se juca subtil, fără să se impună. Iar el se afunda tot mai adânc în joc, uitând să mai audă glasul Elenei la cină.
Andreea îi umpluse gândurile. Și nu observase când fanteziile deveniseră trădare.
Ajunseseră într-un motel la marginea orașului. Ploaia bătea în geamuri, aerul mirosea a parfumul ei. Totul se întâmplase repede, ca în febră. Viorel se simțea liber, de parcă și-ar fi scuturat lanțurile. Nu era un soț care-și înșela soția — era un om care-și recăpătase viața.
Când pleca, Andreea își aranjase părul și-i făcuse cu ochiul:
— Suntem adulți. Fără obligații.
El încuviințase, dar în piept începuse să se nască neliniștea.
Acasă, îl aștepta cina sub capac. Elena dormea pe canapea, învelită într-o pătură. Se așezase lângă ea, s-o privească. Ea deschisese ochii. Tăcuseră, dar privirea ei spusese totul.
Viorel voise să se explice — „iertă-mă”, „nu e vina ta”, „m-am pierdut” — dar cuvintele îi rămăseseră în gât. Elena nu întrebase. Doar se întorsese spre perete.
Trădase nu pe soția lui — ci pe cel care încă îl aștepta.
Dar a doua zi, plecase din nou la Andreea.
—
Viorel plecase într-o deplasare, amânând discuția inevitabilă cu Elena. Andreea venise după el, de parcă era ceva normal. Își petreceau serile în camera lui, ștergând granițele trecutului.
În a patra zi, se întorcea singur. Ploua. Traversând strada, văzuse o femeie cu un cărucior, care pășise pe carosabil. Mașina ieșise din curbaViorel se repezise să le împingă din cale, dar într-o clipă simțise un șoc puternic, iar lumea îi devenise întunecată.
