A sunat soneria Și nici bine n-a apucat Petru să deschidă, că în apartament a intrat ca o vijelie soacra, fără să salute și dându-l pe fiu la o parte din ușă.
Ia zi, scumpă noră, ce secrete mai ascunzi tu de bărbatul tău?
Mamă?… Ce s-a întâmplat, mamă?…
Când a ajuns Petru acasă, era o liniște de mormânt. Soția lui, Mariana, îl anunțase încă de dimineață că avea să stea peste program, pentru că șefii o chemaseră la un control neprevăzut la serviciu.
Petru a intrat în bucătărie, a cotrobăit prin frigider nici urmă de cină. A oftat adânc, a pus ibricul de ceai la foc, și-a făcut repede două sandvișuri și s-a trântit pe canapea, cu telecomanda în mână.
A schimbat câteva canale, până a găsit unul de sport. Dar n-avea să apuce să se liniștească, pentru că, după nici cinci minute, soneria a țipat din nou. Cine altcineva decât doamna Elena, mama lui Petru? Ca de obicei, a intrat val-vârtej, fără niciun bună ziua, dându-l pe Petru la o parte de parcă era mobila.
Petre, hai să-ți zic ce-am aflat! Mi-a povestit Ileana.
Ce s-a mai întâmplat, mamă?, a răspuns Petru deja pregătit sufletește.
Păi ce s-a întâmplat… Cică nevasta ta, Mariana, mai are un apartament! Și-l închiriază pe ascuns și ține toți banii doar pentru ea!
Mamă, iar asculți la toate bârfele Ilenei?! Femeia aia stă toată ziua cu nasul prin treburile altora și unde e puțin scandal, e prima.
Da, știu că mai umflă Ileana vorbele, dar de data asta e sigur! Pentru că apartamentul Marianei îl închiriază nepoata vecinei Ileanei.
Fata s-a măritat de curând și stă cu bărbat-su în apartamentul Marianei, plătesc lunar șapte mii cinci sute de lei, și zic că-i convenabil, la cât costă în Chișinău altceva Ba, cică deja de mai bine de doi ani Mariana are chiriași, nu e prima dată!
No, uite la asta nu m-am așteptat, a zis Petru uitându-se pe geam. Da de ce nu m-a anunțat nimic?
O s-o întrebi când vine acasă, zise doamna Elena cu ton de anchetator. Dar te avertizez eu: o să vezi că nevasta ta strânge bani ca să-și facă ieșirea din timp. Și nu mă mir, după cum merg lucrurile o să-ți ia totul și te lasă cu ochii-n soare!
Pe la opt seara, a venit și Mariana acasă. În bucătărie îi așteptau deja Petru și doamna Elena care, ca să nu stea degeaba, a pregătit masa și l-a ospătat pe fiu cu o tocăniță de cartofi ca la țară.
Mariana pășește în sufragerie și simte cum o cioplesc din priviri două perechi de ochi, ba parcă și motanul familiei a simțit că e ceva în neregulă.
Soacra a spart tăcerea:
Ia spune, dragă noră, ce tăinuiești tu de bărbatul tău?
Nimic, ce să ascund? răspunde Mariana cât poate de sinceră.
Așa zici tu? Dar cu apartamentul de pe strada Grigore Vieru, numărul 54, cum rămâne?
Dar ce are apartamentul meu, ce treabă are cu vreo taină față de Petru? s-a mirat Mariana.
Păi simplu, îl închiriezi și ascunzi banii de el! zice Elena.
E adevărat, Mariana, a zis și Petru. De unde ai apartamentul, de ce nu mi-ai zis niciodată nimic și ce faci cu banii?
Mariana a oftat:
E apartamentul Ecaterinei, sora mamei mele. Practic, e mătușa mea de gradul doi dar, sincer, la noi în familie nici nu mai știm exact cine cu cine-i rudă.
Ecaterina a murit acum aproape trei ani. Ți-am spus, Petru, doar că tu atunci ai zis că poate așa mai scap și eu de vizite la bătrâna. Când ți-am cerut să mă ajuți cu organizarea înmormântării, m-ai refuzat că aveai de lucru la birou și nu aveai timp.
Și de ce ți-a lăsat ție apartamentul? întreabă soacra.
Probabil fiindcă numai eu o mai vizitam…
Și de ce n-ai spus nimic de moștenire? tot n-o lasă Elena.
Ce treabă are Petru cu moștenirea mea? Doar e a mea, personală.
Cum ce treabă?! Că e bărbatul tău! răbufnește Elena.
Și ce, trebuie să-i dau raportul pentru fiecare leu?
Mariana, tu vorbești serios?! Banii din chirie trebuiau să intre în bugetul familiei, la grămadă, nu doar la tine în buzunar!
Scumpo, e moștenirea mea, bun personal. Ce iau din vânzare sau chirie, tot al meu e! Nu trebuie să justific la nimeni, spune Mariana calm dar ferm.
Stai așa, Mariana, în toamnă reparatul mașina, am dat și primele mele pe două luni bune. Iar tu țineai banii ascunși?! Nu mă așteptam la așa ceva, spune Petru.
Petru, aia e mașina ta. Tu circuli cu ea. Când am nevoie să mă duc undeva, ba ești ocupat, ba nu-ți convine Mi-ai zis mereu să iau taxi. Anul trecut m-ai dus de trei ori: la piață, când ai uitat cheile și, când mi-am sucit glezna, la spital.
De ce aș repara eu ceva de care nu mă folosesc?
Buuun, și cât ai strâns acolo, dacă nu-s curioasă?! Poate un milion! sare Elena.
Mai am ceva, dar nu milioane… Petru, tu mai știi că ai două fete studente? Când le-ai ajutat ultima dată cu bani? întreabă Mariana.
Ele cică lucrează, răspunde Petru.
Învață și mai fac de nevoie câte ceva, dar dacă ar ține doar de ei, n-ar mai putea merge la facultate.
Totuși, de ce nu ne-ai spus că ai primit moștenire?
Pentru că nu voiam interogatoriu cu toată familia, așa ca astăzi, și pentru că am văzut ce s-a întâmplat cu cumnata Oana când s-a măritat cu fratele tău tot așa i-ați bătut apropouri să-și vândă garsoniera, să cumpărați toți o căsuță la țară. Acum casa e pe numele vostru, iar Oana nu mai poate merge acolo nici când vrea și nici măcar prieteni la grătar nu poate invita, dar să sape prin grădină, e bună! Eu nu vreau așa ceva.
Nesimțită mai ești, Mariana! sare Elena, aprinsă la față.
De la cine să iau exemplu? răspunde Mariana sec.
Petru, auzi cum vorbește cu mine?
Eu zic doar adevărul, mămică. Abia ați aflat, v-ați și prezentat aici. Pentru ce? întreabă și Mariana.
Pentru că Petru trebuia să știe! răspunde Elena.
Și-ai spus. Și ce urmează?
Urmează să cedezi banii pentru familie, nu să-i ascunzi!
Păi și pentru cine crezi tu că-i folosesc? Gospodăria noastră și copiii vin mereu primii. Dar de la mine, pe mașina lui Petru sau schimbarea termopanelor la casa voastră, nu o să prindeți niciun leu!
Puteam discuta împreună despre cheltuieli, zice Elena împăciuitor.
Dar ce, la 46 de ani trebuie să mă sfătuiască toată familia?
Să ții cont și de nevoile celorlalți! strigă Elena.
Ale cui? Ale tale? Exact de-aia n-am povestit nimănui. Cheltui ce-am moștenit pe ce cred eu că e mai important pentru mine și copiii mei!
Așa, cu bune și cu rele, soacra n-a putut scoate nimic din Mariana. Dar nu s-a lăsat, mai încerca și cu alte ocazii să-și recupereze partea care i se cuvine. Numai că Mariana nu era deloc de proastă calitate, cum credea Elena Cum spune o vorbă de la noi: unde am rămas, acolo am și stat.
