Am 65 de ani și, sincer să-ți spun, niciodată nu am fost prea complexată de cum arăt. Totuși, în ultima vreme, albul din păr parcă a început să mă ia cu asalt. Nu mai vorbesc de câte-un fir ici-colo, ci de șuvițe întregi, mai ales la rădăcină. Parcă mersul la coafor nu mai era așa simplu ca înainte. Între timp pierdut, bani aruncați și programări, am început să mă gândesc: ce ar fi să mă vopsesc singură acasă? Doar toată viața mi-am mai făcut eu astfel de chestii. Ce rău poate să iasă?
Am dat o fugă la drogheria din colț nu la vreun magazin special pentru frizeri. Am întrebat fata de acolo dacă are vopsea bună pentru păr alb. M-a întrebat ce culoare vreau și i-am zis: un castaniu simplu, să nu fie ceva extravagant. Mi-a arătat o cutie cu o doamnă cu păr foarte frumos pe ambalaj, serioasă și discretă. Scria mare: acoperă 100% firele albe. M-a convins pe loc. Nu am citit nimic altceva pe ambalaj. Am plecat acasă sigură pe mine că într-o oră ies o nouă femeie.
Mi-am pus un tricou vechi, am scos un prosop la care nu țineam, am amestecat cum scria la instrucțiuni și am aplicat vopseaua în fața oglinzii, în baie. La început părea totul normal culoarea era închisă, la fel ca de obicei. Am zis să aștept timpul necesar și, între timp, am spălat vase și am mai făcut puțină ordine prin bucătărie.
După vreo douăzeci de minute, observ ceva ciudat. Mă uit în oglindă și parcă nu-i maro, ci mov! Mi-am spus că sigur bate lumina prost în baie, că mi s-a părut.
Când a venit momentul să mă clătesc, deja aveam o bănuială că am dat-o-n bară. Cum am dat cu apă pe păr, am văzut cum culoarea curgea: de la mov, la un cafeniu foarte închis și, la final, aproape negru. Și când mă uit în oglindă, eram eu… dar cu reflexii de liliac și vișiniu și cu un fel de nuanță pe care nici n-aș ști s-o descriu. Da, firele albe nu mai erau. Dar la ce preț!
Am încercat să-mi usuc părul cu foehnul, poate-poate se mai schimbă ceva pe parcurs nu s-a schimbat nimic. Ba din contră, părea și mai accentuată nuanța aia trăznită. Mă uitam la mine și simțeam că sunt dintr-o fotografie din revista pentru adolescenți rebeli, nu o femeie de 65 de ani. Am început să râd singură, altceva ce să fac?
I-am dat un video call fiică-mii, Irina, și când m-a văzut, i-au dat lacrimile de râs. Și-a înghițit greu zâmbetul și mi-a zis:
Mamă ce ți-ai făcut?
N-am zis decât:
Programează-mi o vizită la coafor, te rog.
A doua zi a trebuit totuși să ies din casă așa. Mi-am legat o eșarfă pe cap, da nu prea a ajutat tot se vedea movul pe sub ea. În magazinul de la parter, vânzătoarea m-a întrebat dacă e noul trend. O doamnă din brutărie mi-a zis cât de curajoasă sunt să port asemenea culori. Dădeam din cap cu aer de om sigur pe el, ca și cum așa am și vrut.
După două zile, am ajuns la coafor, cu zero mândrie. Când m-a văzut coafeza mea, Daniela, a înțeles din prima ce s-a întâmplat, fără să mă judece. Numai atât mi-a zis:
Să știți că se întâmplă mai des decât credeți.
Am plecat de la salon cu părul aranjat, portofelul mai subțire cu vreo 300 de lei, dar cu o lecție clară: sunt unele lucruri pe care crezi că încă le poți face ca altădată până ajungi cu părul mov. De atunci, am acceptat două lucruri: că firele albe vin fără să te-ntrebe și că unele bătălii mai bine le lași pe mâna profesioniștilor.
Nu e vreo dramă de familie, e pur și simplu viața și, uneori, un banc bun la cafea cu prietenele.
