Băi, trebuie să-ți povestesc una tare: am ales o fată simplă doar ca să-mi enervez părinții cu bani dar nimic nu m-a pregătit pentru secretul ei de mi-a tăiat picioarele!
Știi cum e când părinții cu firmă și vilă la marginea Chișinăului decid că e timpul să te aranjezi la casa ta? Ei, fix așa s-a întâmplat și la mine. M-ai știut mereu nebun după distracții, prin cluburi, cu prietenii, cu BMW-ul pe la Poiana și city break-uri la București, fără să mă gândesc cât dau pe benzină sau pe un vin bun. Tata și mama mi-au tot repetat că trebuie să devin serios, dar nu prea mi-a păsat. Până într-o zi
M-au chemat deoparte: Dragă Andrei, zice tata, cu vocea aia de om de afaceri. Noi credem că ți-ar prinde bine să te așezi la casa ta.
Am râs ironic: Asta-i scuza să mă însor, nu?
Tata a zâmbit scurt, dar privirea era clară: Ești aproape de treizeci, Andrei Dacă vrei să duci afacerea familiei mai departe și să ai încrederea noastră, trebuie să arăți maturitate nevastă, casă, responsabilitate.
Mama dă din cap, ca să sublinieze: Tatăl tău a ridicat totul din nimic. Nu poți prelua tot dacă nu dovedești că iei viața în serios.
Eram plin de draci. Dacă tot vor nevastă, le arăt eu! Le aduc acasă fata după care să-i doară capul, să regrete că m-au pus la treabă.
Așa am cunoscut-o pe Lenuța.
Lenuța nu semăna deloc cu fetele pe care le întâlnești prin localuri de fițe din centrul Chișinăului. Am văzut-o la un târg caritabil organizat într-un liceu de la periferie. Era în rochie simplă, părul strâns la spate, fără fițe, doar liniște și o privire sinceră.
Când am salutat-o, mi-a răspuns politicos: Îmi pare bine să te cunosc, Andrei. Nici măcar nu s-a uitat prea mult la mine, parcă n-o interesa nici mașina, nici ceasul.
De unde ești, Lenuța? o întreb.
Dintr-un sat obișnuit nimic special, a zis ea cu un zâmbet discret și o voce suspect de liniștită.
Tocmai bine!
Auzi, Lenuța, hai să intru direct: ce părere ai despre căsătorie?
A ridicat o sprânceană. Poftim?
Știu că sună absurd, dar am nevoie să mă însor. Motivele mele dar trebui să treci prin câteva probe.
Lenuța m-a analizat o clipă și a zâmbit scurt. Hai că-i hazliu, zice ea. Chiar mă gândeam că m-ar tenta și pe mine rolul ăsta.
Serios? Deci, să facem o înțelegere?
S-a gândit un pic, apoi și-a dat acceptul. Bine, Andrei, dar promite-mi ceva.
Ce anume?
Nu mă întrebi de trecutul meu. Pentru ai tăi, sunt fata simplă de la țară atât. Ești de acord?
Am râs: Super!
Când am dus-o pe Lenuța în casa părinților, mama aproape că a făcut ochii mari: rochia ei, comportamentul calm total diferit de ce visau ei pentru fiul lor prețios.
A Lenuța, da? întreabă mama, ușor crispată.
Tata se încruntă: Andrei, nu e deloc ce ne-am imaginat
Păi, asta ați vrut, nu? Cineva autentic, nu după banii noștri! răspund eu zâmbind larg. Lenuța e naturală, sinceră și nu-i interesează luxul.
Lenuța s-a descurcat de minune cu răspunsuri atent controlate, mimici exacte, iar părinții erau tot mai stânjeniți.
Totuși, uneori, când o prindeam privind pe geam, vedeam ceva ciudat în ochii ei o liniște amestecată cu un soi de satisfacție?
Într-o seară, după cină, mă întreabă: Tu chiar vrei să duci treaba asta până la capăt, Andrei?
Râd: Mai mult ca niciodată, părinții mei deja fierb. Merge de minune!
Foarte bine, zice ea calm. Știam că te pot ajuta.
Aveam impresia că tot controlul e la mine, până la balul caritabil organizat de familie la un hotel de lux din oraș: candelabre, tacâmuri sclipitoare, tot dichisul.
Lenuța a venit la brațul meu, rochia ei ieșea în evidență printre rochiile de seară și costumele scumpe. Fix ce-mi doream.
Ține minte, îi șoptesc, asta-i ultima probă.
Știu planul, zâmbește scurt.
Pe tot parcursul serii, a stat cuminte, cu zâmbetul pe buze, răspunzând politicos. Părinții mei nu mai știau ce să creadă.
Dintr-o dată, vine domnul primar, tot numai zâmbet.
Lenuța! Ce surpriză să te văd aici! îi strânge mâna călduros.
Părinții rămân blocați. Cum adică, primarul o cunoaște pe Lenuța?
Ea răspunde politicos, dar se vede că-i cam pusă în dificultate: Și eu mă bucur să vă revăd, domnule primar.
Știe toată lumea cât a ajutat familia voastră la construirea orfelinatului în sate. Nici azi nu uită oamenii aportul vostru.
Lenuța îi mulțumește, iar primarul se retrage. Liniște totală la masa noastră.
Mama, în șoaptă: Andrei ce a fost asta?
Apare pe neașteptate domnul Bordei, vechi prieten de familie: Lenuța! Nu-mi vine să cred că te-ai întors!
N-am spus la multă lume. Râde ea scurt. Am venit pentru… nunta mea, spune hotărât.
Bordei, jumătate amuzat, jumătate șocat: Andrei, tu te însori cu Lenuța, fata Inimă Mare? Familia ei e printre cei mai mari donatori din Moldova!
Eu simțeam inima înăbușită. Auzeam și înainte de Inimă Mare, dar nu am legat niciodată lucrurile…
După bal, am tras-o deoparte: Deci Inimă Mare?
A oftat: Familia mea conduce cea mai mare asociație caritabilă din țară. Am vrut să scap de presiunea părinților mei și să aleg eu drumul. De-aia n-am spus nimic. La fel ca tine, fiecare cu planul lui.
Deci ai știut de la început că totul e o comedie?
Da. Și eu m-am săturat să fiu împinsă într-o căsătorie din interes. Voiam doar să respir puțin, să fac ceva pentru mine Când te-am întâlnit, am simțit că putem să ne ajutăm reciproc.
Am privit-o altfel: nu era o fată simplă de la sat. Era deșteaptă, curajoasă, hotărâtă.
Când eu mă jucam cu nervii părinților, ea își lăsa numele la spate ca să trăiască liber.
Într-o seară, după un alt eveniment, m-am uitat lung la ea:
Ce e? mă întreabă ea.
Nici nu-mi dădeam seama cât ești de puternică. Tu ai rezistat mai bine ca mine la tot show-ul ăsta.
Ea mi-a zâmbit. Eu fac totul pentru mine, nu pentru părinți.
Atunci mi-am dat seama: s-a schimbat totul. Ce a început ca o farsă s-a transformat în ceva real un respect sincer și dorința de-a fi cu ea.
Lenuța, cred că ar trebui să spunem adevărul părinților, nu?
A dat din cap, ușurată. Nu mai era nimic de ascuns.
A doua zi, i-am chemat pe ai mei la masă. Eram pregătit să le spunem tot și, sincer să-ți spun, nu mai aveam deloc teamă. Eram doar pregătit, împăcat să fiu sincer și să merg mai departe, alături de Lenuța.
