10 ianuarie 2025, dragă jurnal,
Îmi amintesc cum am adus pe lume prima mea fiică, Anca, când eram abia la 18 ani. Nașterea nu a fost deloc înfricoșătoare; dimineața am simțit doar o ușoară stare de amețeală și apoi am ținut în brațe un mic îngeraș, cu obraji roșii ca cireșele din grădina bunicilor. În acea vreme, maternitatea sub sterie era deja destul de răspândită în România, așa că ideea nu mi-a părut deloc absurdă.
Familia noastră nu avea multe resurse. Părinții mei, Maria și Gheorghe, se luptau să ne asigure pe mine și pe cele trei surori ale mele Elena, Georgiana și, bineînțeles, pe Anca de bazele necesare. La 17 ani m-am căsătorit cu Vasile, un tânăr cu ochi căprui și zâmbet timid. Împreună cu el și cu micuța noastră, viața era un șir de zile în care banii abia ne permiteau să ne încălzim cu o sobă veche și să ne cumpărăm pâine de la brutăria de la colț. Am locuit într-un apartament mic, cu un duș în culcuș, și ne descurcăm cum am putut. În acea perioadă, am început să mă gândesc la maternitatea sub sterie, sperând că ar putea să ne rezolve problemele financiare. Vasile nu a fost deloc convins; l-am încercat să-l conving cu toate argumentele, dar el a rămas ferm pe poziție.
Când a venit al doilea copil, Sorina, lucrurile s-au înrăutățit: Vasile a renunțat la noi, spunând că nu mai poate suporta greutățile vieții. M-am trezit singur, cu două fetițe în brațe și fără sprijin. Din fericire, mama și surorile au intervenit. În timp ce eu mergeam la muncă, ele se îngrijeau de Anca și Sorina, pregătind ciorba de burtă și mămăliga cu brânză să nu le lipsească deliciozitățile copilăriei. Cu toate acestea, veniturile nu acopereau cheltuielile și am simțit că trebuie să iau o decizie importantă.
Am luat un bilet spre Chișinău, capitala Republicii Moldova, unde existau clinici de maternitate sub sterie ce acceptau să ne ajute. Am început să aplic la o agenție, am parcurs mai multe etape și am încercat să implantăm un embrion. Din păcate, niciunul nu a luat foc; ultima încercare s-a încheiat cu o avort spontan. M-am întors acasă, cu capul plecat și inima zdrobită, gândindu-mă să renunț complet.
După șase luni, am dat peste un anunț pe internet: o clinică din Iași oferea condiții avantajoase pentru mame de rezervă. Am sunat, am luat curaj și am decis să mai încerc o dată. Dacă merge, bine; dacă nu, așa a fost scris.
Acum totul a funcționat. Am locuit cu fetele în apartamentul nostru nou, cu două camere și balcon, în cartierul Drumul Taberei, unde vecinii ne ofereau mere de la grădina lor. Viitorii părinți ai băiatului pe care l-am adus pe lume au fost extrem de generoși: ne-au adus salam de Sibiu, vin de Cotnari și jucării din lemn pentru Anca și Sorina. Au plătit și biletele la cinema și la Zoo, iar nou-născutul, pe care l-am numit Andrei, a venit sănătos și voios.
După naștere, am revenit în orașul natal, Bârlad, iar banii primiți pentru maternitatea sub sterie au fost suficiente să cumpărăm un apartament cu două camere în blocul nou construit de lângă Parcul Central. Astfel, am reușit să ne asigurăm un acoperiș stabil și un viitor fără lipsuri. Am sărbătorit cu o masă în familie, cu sarmale, cozonaci și o sticlă de pălincă, mulțumind pentru norocul primit.
Doi ani mai târziu, am primit din nou un apel de la o familie din China, care căuta o mamă de rezervă. Am acceptat și am adus pe lume pe Mihai, un băiețel cu ochi căprui ca noaptea de iarnă. Astăzi locuim într-o casă spațioasă, cu grădină și cu un cățel de talie mică, pe nume Răzvan, pe care îl ador. Fetele au tot ce își doresc: haine de la brandurile locale, telefoane noi și multă iubire. Câțiva oameni mă judecă, spun că nu e firesc să te întorci la o astfel de metodă, dar eu nu văd nimic greșit în a oferi familiei mele condiții de viață mai bune, chiar dacă drumul e neconvențional.
Închei această înregistrare cu gândul că viața îmi a arătat că, uneori, e nevoie să treci prin curbe neașteptate pentru a ajunge la un sfârșit liniștit. Învățătura mea este simplă: nu lăsa niciodată condițiile materiale să-ți umbrească dorința de a-ți proteja și susține pe cei dragi. Dacă ai curajul să cauți soluții și să nu renunți, norocul va găsi mereu o cale să te ajute.
