De mic, am fost genul de om care nu putea să întoarcă spatele cuiva aflat în nevoie, chiar dacă era un dușman vechi sau cineva cu care nu am avut cele mai bune relații. Niciodată nu m-am gândit că soacra mea, Maria Dumitru, ar putea să fie într-o astfel de situație. Contrar tuturor vorbelor din sat despre soacre, Maria s-a dovedit mereu a fi o femeie cumsecade, respectuoasă și foarte sufletistă.
Cu ceva timp în urmă, Maria a avut ghinionul să se îmbolnăvească grav. A fost internată la Spitalul Municipal din Chișinău, iar după ce și-a revenit cât de cât, avea nevoie de recuperare și îngrijire. Fără să îi spun lui Tudor, soțul meu, am luat-o acasă la noi, în apartamentul nostru din sectorul Botanica. M-am gândit că Tudor va aprecia gestul, fiindcă ține la mama lui, dar pe drumul spre casă, Maria era foarte tăcută și părea că vrea să spună ceva, dar se reținea. Am ajutat-o să urce scările, i-am aranjat un pat în camera de oaspeți și am pus la fiert o oală de ciorbă cu legume, exact cum îi place ei.
Voiam să-i bucur pe amândoi: să simtă Maria că nu e singură și să vadă Tudor cât de mult îmi pasă de familia lui. Însă, din păcate, lucrurile nu au mers deloc cum speram. Tudor a venit acasă obosit de la serviciu și, văzând-o pe mama lui în pat, a început să țipe: Ce caută parazitul ăsta în casa noastră? Cine te-a adus aici? Voia s-o dea afară, cu toate că era bolnavă abia am reușit să-l opresc și să îl fac să se calmeze. Dacă nu interveneam, Tudor chiar ar fi alungat-o pe Maria din casă, fără niciun regret.
Noi suntem în continuare căsătoriți, dar recunosc, am rămas extrem de dezamăgit de felul în care a reacționat. Familia ar trebui să fie mai importantă decât orgoliul, iar omul trebuie să fie în stare să ierte și să ajute, chiar dacă relațiile nu sunt mereu roz. Azi am învățat că binele făcut nu are mereu răsplata pe care o aștepți, dar asta nu trebuie să te oprească să fii om.
