Eu și soțul meu ne pregătim de câteva zile pentru vacanța la Marea Neagră. De câțiva ani, avem tradiția să mergem la mare împreună cu prietenii noștri apropiați, fiecare cu mașina sa. Suntem un grup de sălbatici, preferând să evităm pensiunile aglomerate sau stațiunile clasice. An de an, ne alegem o bucată retrasă de plajă, ridicăm corturile și ne facem tabăra lângă apă. Ziua ne răsfățăm cu baie în valurile mării, stat la soare și treburi gospodărești – totul la nivel de camping. Seara, după ce se lasă răcoarea, ne adunăm în jurul focului, cântăm la chitară melodii vechi, povestim și ciocnim pahare cu vin de Cricova.
Anul acesta ni s-a alăturat cumnata mea, Ancuța, venită cu băiețelul ei de doi ani și jumătate. S-au lipit de noi și de soacra mea dacă-i bal, bal să fie, cum se zice pe la noi.
Din păcate, am cedat rugăminților și au venit împreună cu noi. Dacă mă uit în urmă, nu copilul ne-a dat bătăi de cap, ci Ancuța cea mofturoasă. Necazurile au început pe drum, din apropierea Chișinăului până aproape de Constanța. La fiecare oră, Ancuța ne ruga să tragem pe dreapta, că-i obosită și simte nevoia să se întindă. Din pricina asta, ajungem la plajă tocmai când prietenii erau deja instalați și ba chiar se bucurau de o baie de soare.
Bine, am trecut peste. Dar nici nu apucăm bine să fixăm corturile, că Ancuța izbucnește: Eu nu pot sta aici!.
Dar de ce? Te-am avertizat de atâtea ori că venim ca sălbaticii! Ba eu am înțeles că sălbatici înseamnă să ne găsim singuri cazare, nu să închiriem pe la cineva, a zis ea supărată. De ce crezi că am cărat sacii de dormit și corturile dupa noi?, bombăni Mircea, soțul meu. Păi, am crezut că mergeți cu cortul dar nu ca așa!
Până la urmă, cu greu, am căutat o cameră în Eforie pentru ea, pe lei. Apoi, fratele meu a ajuns șofer de ocazie toată săptămâna: trebuia s-o aducă pe Ancuța la noi și s-o ducă seara înapoi, s-o plimbe la cafenele, la piață, ba chiar și să stea cu băiatul cât tânăra mamă își trăgea sufletul după atâta muncă.
Toți ne-am mobilizat pentru copil. Culmea, cel mic a fost exemplu de cumințenie: nu plângea, asculta, se juca pe plajă, intra în apa caldă a mării, mânca ce primea și dormea neîntors la prânz în cort pe când mama lui abia-și găsea locul.
Ne-am hotărât: la anul, sigur nu o mai luăm pe Ancuța cu noi la mare. Dar dacă părinții îl lasă, am fi bucuroși să îl luăm cu noi pe Andrei, nepotul nostru drag. E o fire aparte și s-ar integra de minune printre noi.
