2 iunie 2023
Am tras mașina cu grijă pe strada din spatele blocului soacrei mele din Chișinău. Era ora 17:45 ajunsesem cu mult mai devreme decât ne-am înțeles. Poate, mă gândeam, o să aprecieze că de data aceasta n-am întârziat, m-am uitat la costumul meu proaspăt călcat și am netezit repede cutele. Cadoul o broșă veche din argint, pe care am căutat-o luni de zile prin piețele de antichități din oraș și pe la colecționari stătea împachetată cu grijă pe bancheta din spate.
Când m-am apropiat de scară, am observat că geamul de la bucătărie era întredeschis. Dinăuntru se auzea clar vocea soacrei:
Nu, Margareta, îți vine să crezi? Nici măcar nu s-a obosit să mă întrebe ce prăjitură îmi place! A comandat ceva modern… Și băiatul meu a iubit mereu clasicul tort Napoleon, dar ea nici atât nu pricepe. Șapte ani de căsnicie!
Am încremenit. M-am simțit de parcă mi-au înțepenit picioarele pe trotuar.
Ți-am tot spus, Margareta, nu-i potrivită pentru Andrei! Muncește de dimineață până seara la cabinetul ăla stomatologic, nu stă aproape deloc acasă. Ce gospodină să fie asta? Ieri am intrat la ei vasele murdare, praf pe rafturi… Și ea, firește, ocupație cu vreun pacient complicat!
Simțeam cum totul înăuntru se face tăcere. M-am rezemat de gard și genunchii mi se înmuiaseră. Șapte ani de străduințe: gătit, curățat, am ținut minte aniversări, am avut grijă de soacră când a fost bolnavă. Și toate pentru ce?
Nu vreau să spun nimic urât, dar e femeia asta potrivită pentru fiul meu? Vreau să-l văd cu o familie adevărată, cu căldură, grijă… Ea e pe la congrese, e de gardă nopțile. Și nici măcar nu se gândește la copii! Îți vine să crezi, Margareta?
Mă dureau tâmplele. Am scos telefonul mecanic, căutându-l pe Andrei.
Andrei? Mă rețin puțin, o să întârzii… Da, da, totul e bine, e aglomerație pe drum.
Am întors spatele la scara blocului și am mers spre mașină. M-am așezat pe scaun și am privit țintă în parbriz. Cuvintele au început să-mi bubuie în minte: Poate puneai mai multă sare la sarmale, Pe vremea mea, femeile nu aveau carieră, Andrei muncește prea mult, are nevoie de atenție…
Telefonul a tresărit mesaj de la el: Mama te întreabă unde ești, avem musafiri deja.
Am tras adânc aer în piept și, deodată, am simțit un zâmbet ciudat apăsându-mi colțurile gurii. Dacă atât de mult țin să aibă o noră perfectă, am gândit, să vadă cum ar fi.
Am pornit motorul și am dus mașina până în fața blocului. În clipa aceea, am știut ce am de făcut.
Să placi cu forța nu mai! A venit momentul să le arăt cum poate fi o adevărată noră.
Am intrat pe ușă cu cel mai larg zâmbet de care am fost în stare: Mămică dragă! am strigat și am îmbrățișat-o cu un entuziasm evident teatral. Te rog iartă-mă c-am întârziat, dar m-am dus în trei piețe să găsesc exact acele lumânări parfumate care-ți plac!
Soacra a rămas cu ochii mari, surprinsă de atâta zel. Credeam că…, a început ea, dar eu am continuat:
Şi să vezi ce coincidență! Pe drum m-am întâlnit cu Margareta. O femeie atât de sinceră, spune lucrurilor pe nume, nu-i așa? am aruncat o privire încrucișată către soacră, uitându-mă cum rămâne fără glas.
Toată seara am fost actor de Oscar. I-am pus bucățelele cele mai bune pe farfurie, am lăudat-o la fiecare poveste și am întrebat-o la fiecare pas ce sfaturi gospodărești are pentru mine.
Spune-mi, mămică, borșul îl lași cinci sau șase ore la fiert? Și covoarele, le cureți dimineața sau seara? Poate că ar trebui să renunț la cabinetul dentar ce rost are? Andrei merită o familie adevărată, nu?
Andrei s-a uitat lung la mine, iar neamurile schimbau priviri complice. Dar n-am renunțat.
M-am gândit serios, zic, ce-ar fi să urmez un curs de gospodine? Las baltă chirurgia asta, în fond rostul femeii e să țină casa, nu-i așa, mămică?
Soacra bătea nervos cu furculița în farfurie, văzându-se cum îi dispare curajul.
Ce s-a întâmplat apoi? Ei bine, uneori e mai bine să citești o poveste până la sfârșit…
Ce am învățat din ziua asta? Să nu mă mai străduiesc să port o mască pentru alții. E inutil să încerci să fii perfect pentru cine nu vede și nu vrea să accepte cine ești, oricât de mult te-ai strădui. Viața-i prea scurtă ca să nu fii sincer cu tine însuți.
