Corina e tânără, va mai avea copii! a rostit cu glas tăios, privirea călită de anii trăiți printre zidurile gri ale Chișinăului. În cele din urmă, micuța nu și-a mai găsit locul în nicio inimă.
Corina și Vlad au crescut împreună în orășelul Călărași, au fost colegi de bancă la liceu, și au pornit apoi, cu speranța unei vieți mai bune, spre capitală. Au împărțit un apartament modest, la marginea Chișinăului, au găsit câte un loc de muncă la salariul minim pe economie și au trăit necăsătoriți. Când Corina a rămas însărcinată, Vlad a dispărut fără urmă. Nu vroia un copil, nu avea curajul să-și asume nimic.
Zbuciumată și rănită de atâtea vorbe amare, Corina s-a întors acasă, hotărâtă să-și crească puiul. Mama lui Vlad era directoarea liceului din oraș și a răspândit vestea că fata a rămas însărcinată cu un necunoscut, copilul nu ar avea nicio legătură cu familia lor. Suferea cu atât mai mult Corina cu cât toți locuiau pe aceeași uliță. Vorbele și bârfa au invadat fiecare colț de sat, ca o boală grea.
Mulți dintre cunoscuți cunoșteau adevărul, dar nimeni nu zicea nimic pe față. Toamna, Corina a născut o fetiță cu ochi ca alunele și zâmbet larg. Nu a cerut niciun ajutor din partea familiei lui Vlad. Voia să-și trăiască viața în liniște. Dar bătrâna profesoară nu înceta să vorbească, aruncând venin printre vecini:
Priviti, dragi vecini! Copila asta e blondă, la noi în familie toți suntem bruneți. Uitați-vă la nas, nu e al nostru! Și nici nu e frumoasă, mă scuzați! Corina vrea să o bage cu forța în sângele nostru. Sunt oameni răi!
Rănită de vorbele tăioase, Corina a propus un test de paternitate, să o astâmpere odată pe mama lui Vlad. Rezultatul a venit repede, ca un pumn în stomac pentru respectabila directoare copila era a lor. Din acel moment, bătrâna și-a invitat nepoata și nora la masă, dăruindu-le cadouri scumpe, haine de la magazinele de firmă din Piața Centrală. Corina, care trăia din pensia modestă a mamei sale doi-trei mii de lei moldovenești pe lună era mulțumită.
Timpul a trecut și bunica, uimită de blândețea copilei, a cerut să o ia cu ea pentru câteva zile. Corina i-a spus că e prea mică, abia împlinise un an. Femeia s-a supărat.
Dacă nu vrei cu vorba bună, mergem în instanță! a amenințat bătrâna. Eu pot întreține copilul, Vlad are apartament în centru, eu am pensie bună, iar tu, la urma urmei, nu ai nici serviciu, nici bărbat. Ce judecător nu ar hotărî pentru noi? Oricum, ești tânără, poți face alt copil! De ce să te chinui?
Corina însă s-a opus. A luptat cu toată ființa pentru dreptul ei de a-și crește singură fiica. Ani de zile, procesul a durat martori, poze, drumuri la Judecătoria Orhei, avocați și scrisori de la primărie. Noaptea plângea ascunsă, ziua lucra pe unde putea: la pensiune, pe la vecini, la cules de vișine.
Până la urmă, furtuna s-a domolit. Vlad s-a însurat cu o fată din Bălți și a avut un băiat. Fosta directoare și-a mutat toată grija pe nepotul cel nou. Fetița Corinei a început școala, mama ei a primit serviciu la oraș. Corina s-a mutat la Chișinău, dar făcea dese drumuri acasă la fiică și la mamă. Acolo, la școala din sat, printre copiii din mahala, avea liniște sufletul. Mai târziu, l-a cunoscut pe Nicolae, un tip liniștit, cu ochi calzi ca miezul toamnei.
Fă-ți o viață, fată! a îndemnat-o mama ei. Du-te, eu am grijă de nepoata ta, măcar pentru o vreme.
S-a măritat, s-a mutat cu Nicolae într-un apartament de pe strada Alecsandri, așteptau un copil. Totul părea în ordine, dar Corina nu a luat fetița cu ea. Nu avea unde, soțul nu voia un copil străin. În sat, fata avea prieteni, școală, dragostea bunicii. Când se va naște bebelușul, n-ar avea cine s-o ajute. Și bunica era acolo, cu inima încăpătoare, chiar dacă din ce în ce mai bolnavă. De câteva ori a ajuns cu salvarea la spital, nepoata rămânea la vecini bătrâni pensionari.
Fosta directoare, acum mamă și bunică a nepotului băiat, mergea pe uliță, cu nasul pe sus. Când o întâlnea pe mama Corinei, zâmbea cu răceală:
Dacă mă ascultai să-mi dai fata când era mică, acum ar fi fost la școala de limbă franceză din Chișinău, ar fi cântat la pian. Așa, a rămas la voi, să vadă cum e viața grea. Eu am grijă acum de nepotul meu! Va merge la Universitatea de Stat, va avea tot ce-și dorește!
Vlad nu s-a interesat niciodată de fată. Și după atâta luptă, copila pentru care toți au râvnit și s-au certat a rămas singură, de nimeni dorită cu adevărat. Viitorul ei era nescris, ca zăpada neatinsă sub un cer trist de februarie.
