Așa nu merge să trăiești! Nu-i drept deloc! Rareș a dat buzna în dormitorul tatălui său, supărat foc.
Ce ai pățit, măi băiete? De unde ai scos-o pe-asta? Cine ți-a băgat ideile astea în cap? îl întreabă tata fără să ridice ochii din Gazeta Sporturilor.
Psihologul școlii ne-a zis! continuă Rareș cu importanță.
Ia să aud, dă-i drumul, detaliază. O să vezi imediat. Mă duc să mă întind și tu vii să mă trezești, dar altfel ca de obicei.
Ai luat-o razna? O să pricepi, promit! Bine, hai, fie ca tine… Rareș, trezește-te! Trebuie să mergi la școală, nu mai moțăi!
Vezi? Fix așa aud în fiecare dimineață. Părinții cică ar trebui să-și trezească odraslele cu pupici și vorbe dulci, să simțim dragostea familiei. Și zâmbete, să nu uităm zâmbetele! Las-o pe mama ta să-ți zâmbească, eu am de prins troleul.
Nu mă iubești? Ce glume-s astea, mă? Se aprinde tatăl, semn că dimineața lui Rareș nu-i chiar cea mai liniștită.
Deloc nu-i glumă. Dacă vrei să ai grijă de tine la bătrânețe, trebuie să-ți arăți sentimentele, tata! Mai încearcă o dată!
Bun. Băiat răzgâiat, scoală-te repede că pierzi clopoțelul!
Mi-e și mai somn! Puiule, trezește-te! și tata îi mângâie părul, apoi îi dă un pupic pe frunte, ca la carte.
Urra! Gata, am simțit dragostea-pachet!
Ajunge cu prostiile, bagă repede notele la control.
N-am timp acum, tata, trebuie să pleci la muncă, ai uitat? Lasă că am timp, hai să vedem: Frumos 7. La română și matematică… ce să zic.
Dar la psihologie am luat 10!
Ce vrei să te faci, psiholog, măi băiatule? Ascultă la tata: până nu vezi note de 9 și 10 peste tot, uiți de telefon! Mai stai jos și vezi să vii cu capul sus când se întoarce maică-ta.
Rareș începuse să lăcrimeze, iar tata îl bătea prietenește pe umăr: Ai zis să zâmbesc, ia uite ce frumos zâmbesc. Hai, spor la teme!
