Luna trecută, am avut, în sfârșit, bucuria să devin bunic. Zău, parcă pluteam pe nori de fericire și abia așteptam ziua în care să pot să-mi țin nepotica în brațe. Dar nu suntem primiți cu drag. Nora mea își arată pe față nemulțumirea. Am venit cu daruri și cu bani, am adus tot felul de cadouri, și totuși, ea parcă se închide și mai tare când ne vede. La fel și sora ei.
M-am simțit tare rănit, pentru că mă consider un bunic adevărat. Nora a fost rece nu doar cu mine, ci și cu fata mea, Codrina, care a vrut doar să-i dea un sfat util. Codrina are deja trei copii și știe cum merg lucrurile cu cei mici. Ba, mai mult, nora a dat înapoi jumătate dintre cadouri a spus că nu-i trebuie pluşuri, că bebelușul oricum încă nu are nevoie de ele. Dar o să crească, toate i-ar fi folositoare, de ce să refuze așa?
Când am mers la ei, n-am primit nici măcar o cafea. Băiatul meu s-a uitat în pământ și a tăcut, semn că el nu prea are nimic de spus acolo. Am plecat acasă cu inima frântă, plângând; nu mă așteptam să fiu întâmpinat așa.
De atunci, văd doar poze cu nepoata mea, nici nu mi se permite să merg pe la ei. Îi chem mereu pe copiii mei acasă, dar nora refuză sistematic să vină. L-am rugat pe fiul meu să vină singur în parc cu căruciorul, dar nici vorbă, parcă îi este interzis. Nora mea îl ține sub supraveghere strictă și nu-l lasă deloc să iasă singur cu copilul.
Mai nou, nora mea îi dă copilului lapte praf, ca să nu trebuiască să iasă la oameni. Ea crede că o vom critica, de-asta ne și evită. Dar eu nu sunt interesat de astfel de judecăți! Mi-ar fi destul doar să-mi pot vedea nepoțica. Nu am de gând să-i spun nimic urât, fiecare mamă știe cel mai bine ce are de făcut cu propriul copil.
Până să nască nepoata, mă înțelegeam foarte bine cu nora, ba chiar și cu părinții ei. Dar de când a venit copilul, parcă nu o mai recunosc! N-am jignit-o cu nimic, nu înțeleg ce a determinat schimbarea asta. Prietenii mei se uită mirați și mă întreabă cum de am nepoată și n-o văd niciodată.
Mama mea mi-a trecut apartamentul pe nume. Aveam în plan să-l vând și să împart banii lei moldovenești, nu euro între fiul și fiica mea. Dar după cât s-a întâmplat, soția mea nu vrea să mai audă. Mi-a zis că mai bine îl dau în chirie la străini decât să susțin niște copii care nu-s recunoscători. Și cred că are dreptate, căci la bătrânețe, nimeni nu mai vine să ne întrebe de sănătate. Asta e, cu durere în suflet…
