Râdeau de paltonul ei ieftin, până când au aflat adevărul
În vremuri de demult, când lumea era împărțită între vilele bogătașilor și casele simple ale celor muncitori, aparențele contau mai mult decât faptele. Printre baluri și serate cu parfum de trandafir, într-o seară friguroasă, s-a petrecut o întâmplare care a rămas poveste pe buzele multora.
Sala de cristal a Hotelului Național din Chișinău scânteia sub lumina candelabrelor uriașe. Lavinia, îmbrăcată într-o rochie aurie ca spicele de grâu de la sud, râdea zgomotos la brațul lui Ștefan, soțul ei, sorbind amândoi vin moldovenesc vechi, stors din viile codrilor. Se delectau, arătând cu degetul către fiecare invitat și schimbând șoapte veninoase.
Râsetele lor au fost însă curmate brusc de pașii unei tinere care a pășit nesigură în sală. O chema Doinița. Purta un palton bej, vizibil uzat, și pantofi negri simpli, fără niciun semn de pretenție. Fața îi era senină, dar ochii ei căprui ardeau de demnitate.
Fără să se ferească, Lavinia i-a tăiat calea, ridicând sprâncenele a dispreț. Ștefan i-a aruncat și el o privire batjocoritoare și a mormăit suficient de tare:
Oare femeile de serviciu n-au găsit intrarea din spate azi?
Lavinia a zâmbit strâmb și i-a spus răutăcios:
Draga mea, ciorba gratuită se împarte cu trei ulițe mai jos. Strici toată frumusețea balului.
Doinița a rămas neclintită, cu privirea dreaptă și calmă, uitându-se adânc în ochii Laviniei. Din tăcerea ei răzbătea mai multă noblețe decât puteau răspândi toate bijuteriile din cameră.
Atunci, grăbit, a apărut domnul Constantin Munteanu, directorul fundației. Costumul lui de stofă fină și mersul hotărât au tăiat atmosfera. Nu a dat nicio atenție Laviniei sau lui Ștefan, ci s-a oprit direct în fața Doiniței, făcând o plecăciune adâncă:
Doamnă Rotaru! Ne pare nespus de rău, avionul privat a aterizat mai devreme decât am estimat. Contractul de preluare al companiei este pregătit pentru semnătură.
Pe chipul Laviniei s-a așternut o uimire ca de mort. Degetele i-au tremurat, iar paharul cu vin roșu s-a spart de podeaua albă de marmură.
Doinița a luat stiloul de la asistentă și, fără să-și scoată paltonul vechi, a semnat cu mâna sigură documentele care îi aduceau în mâini clădirea și afacerea atât de râvnită de ceilalți.
S-a întors spre Lavinia, cu o voce liniștită, dar rece ca gheața:
Apropo, Lavinia, petrecerea nu-ți mai aparține. Tocmai am cumpărat această clădire și compania soțului tău. Gustul tău pentru estetică nu se mai potrivește cu planurile mele. Paza, poftiți acești oameni afară.
Ștefan și Lavinia au rămas împietriți, în timp ce doi băieți voinici de la pază i-au condus cu respect, dar fermitate, spre ieșire.
Morala? Niciodată să nu judeci omul după hainele de pe el. Sub un palton vechi se poate ascunde oricând cel care, peste noapte, va decide soarta ta.
