Dragă, am să-ți spun povestea mea, parcă ți-o șoptesc la o cafea în bucătărie, că e lungă și plină de întorsături. Mama mea a fost mereu foarte severă, nu era prea dornică să-mi arate afecțiune. Tata, din păcate, era întruna pe drumuri pleca prin Chișinău sau București cu afaceri și nu prea îl vedeam acasă. El mă iubea mult, mereu îmi aducea cadouri când se întorcea, parcă voia să compenseze absența. Mama… nu era la fel. Când tata a plecat într-o zi și nu s-a mai întors, parcă totul s-a schimbat.
La școală, nici nu pot spune că aveam prieteni. Mergeam îmbrăcată ca vai de noi, cu o uniformă veche pe care mama o găsise la un tomberon în cartierul nostru din Iași. Tot îmi repeta: Poartă ce ai, că eu sunt depășită și nu am bani de haine pentru tine. Am îndurat, nu aveam de ales, toată clasa a V-a am stat cu aceeași ținută ponosită.
După o vreme, vecina noastră, tanti Mariana, mi-a dat uniforma fetei ei, care tocmai terminase gimnaziul. Am purtat-o până la final de liceu. Pantofii, vai de capul lor, erau aceiași, îi tot cârpeam, și au rezistat până s-au rupt de tot. Am terminat liceul cu bine și am decis să merg la universitatea din Cluj, la economie. Nici acolo nu eram cine știe ce la capitolul haine prieteni dragi îmi mai dădeau ce nu mai voiau, și eu eram recunoscătoare.
La facultate l-am întâlnit pe Florin, un băiat care absolvise cu vreo doi ani mai devreme. Ne-am apropiat și, într-un final, m-a invitat la familie. Aoleu, ce rușine mi-a fost când le-am vizitat! Aveam niște pantofi roșii, vechi și cârpiți, că mi-a fost jenă să calc în casa lor, cu toată ploaia care-mi udase picioarele. Mama lui Florin nu a zis nimic, dar mi-a trimis o invitație la cafea a doua zi și mi-a dăruit o pereche de pantofi noi nouți.
Tot timpul m-am temut că nu voi fi acceptată de familia lui, dar încet-încet m-au primit ca și când eram de-a lor. Nu știu ce am făcut să merit atâta bunătate. Ca dar de nuntă, ne-au dat o mică casă în Piatra-Neamț, și apoi, după ce am absolvit universitatea, soacra mi-a oferit un post în firma ei. Salariu bun, în lei, nu glumă! Pentru prima dată în viață mi-am permis să cumpăr lucruri de care aveam nevoie, fără să mă uit la preț la second hand. Niciodată nu voi înceta să-i mulțumesc Domnului că am trecut peste toate.
Când mama mea a aflat că m-am măritat, că am job bun și locuință proprie, a apărut la ușa noastră din senin, cerându-mi bani și ajutor. Conversația a auzit-o și mama vitregă. Ea a chemat imediat pe soțul meu și pe fiul nostru acasă. În final, Florin i-a spus mamei mele că nu mai poate aștepta sprijin de la mine. I-a zis că îi este recunoscător că are o fată, dar că nu are de ce să mai vină la noi, așa că de atunci mama mea nu m-a mai căutat. Acum aștept cu drag venirea copilului nostru și abia aștept să încep o nouă etapă, cu fața spre viitor.
