Raluca a crescut într-o familie înstărită din Chișinău. Tatăl ei, domnul Negrilă, nu i-a refuzat niciodată nimic din punct de vedere material. Îi cumpăra tot ce-i trecea prin cap, însă timpul petrecut alături de fată era aproape inexistent. Era mereu prins cu afacerile și își dedica rarele clipe libere iubitelor sale. Toată lumea știa că avea o relație cu o femeie cu câțiva ani mai în vârstă decât Raluca.
După terminarea liceului, Raluca a ales să dea admitere la Facultatea de Litere din Iași, deși tatăl său visa să o vadă medic stomatolog. Dar Raluca și-a urmat cu încăpățânare propriul drum.
Pe măsură ce a crescut, Raluca nu a mai vrut să accepte bani de la tatăl ei și a trăit din bursa de studiu. În vacanțele de vară, a preferat să fie instructor voluntar într-o tabără pentru copii, respingând fără ezitare propunerea părintelui ei de a merge într-o vacanță de lux pe Coasta de Azur. A refuzat pentru că iubea copiii și simțea că acolo e locul ei.
Într-o seară de vară târzie, la tabără a ajuns un grup de copii de la un orfelinat din Soroca. Toți au dat năvală în camere să-și aleagă paturile, dar ultima a coborât din autocar o fetiță firavă, cu ochi triști și maturi, din care se risipise demult copilăria. Mai târziu în noapte, copiii au început să se plângă că în cameră mirosea neplăcut.
Responsabilitatea a căzut pe umerii acelei fete. Raluca a intrat să vadă despre ce este vorba. A descoperit că fetița ascunsese niște chiftele sub pernă, rămase de la cină, care se alteraseră.
Rușinată, copila a privit spre Raluca, iar apoi i-a spus cu glas stins:
Sunt pentru fratele meu.
Și unde este fratele tău? a întrebat Raluca, coborând tonul.
E la alt orfelinat, a murmurit fata, uitându-se în podea.
Fără să mai stea pe gânduri, Raluca și-a sunat tatăl.
Tată, am nevoie de o sumă mare de lei moldovenești, te rog! vocea îi tremura de emoție.
Domnul Negrilă rămase uimit la celălalt capăt al firului.
În sfârșit, fata mea îmi cere ajutorul, poate se gândește să fie din nou aproape de mine și-a spus el în sinea lui, simțind fiori pe șira spinării.
Pentru ce ai nevoie de atâția bani, Raluca? Vrei să-ți iei o mașină nouă? întrebă el, încercând să ghicească.
Nu, tată. Vreau să cumpăr cât mai multă mâncare pentru copiii de la orfelinat. Au nevoie de ajutorul nostru, nu de lucruri scumpe.
Tăcerea de la celălalt capăt a fost spartă de un oftat adânc, apoi vocea bărbatului s-a îmblânzit.
Ai o inimă mare, Raluca. Sunt mândru de tine, chiar dacă nu ți-am spus niciodată. își frânse el zâmbetul, cu ochii umeziți.
