Căsătorie de formă
La mine și la Vlad căsătoria noastră este una de fațadă. A ajuns așa pentru că Vlad avea neapărat nevoie de o soție pentru a urca pe scara carierei lucrează la o corporație mare din Chișinău, unde directorul general, Ilie Rotaru, e un apărător înfocat al valorilor familiale, el însuși capul unui neam respectabil. Cinci fete mari are, la fel și cinci gineri și vreo nouă nepoți și nepoțele. Omul se mândrește cu așa familie mare. Pentru el, burlac e ca o înjurătură, iar un angajat fără nevastă e mai rău decât un rebut social, indiferent cât de capabil ar fi.
Când Vlad a priceput asta, s-a luminat: îi trebuia repede o căsătorie oficială, altfel șefii nu-l băgau în seamă, oricât ar fi muncit. A analizat tot, a pus în balanță avantajele, a vorbit cu mine și m-a chemat la o discuție. Îmi știe firea de mic, am crescut pe aceeași stradă, mamele noastre au rămas prietene până azi. Am stat pe aceeași bancă la școala din Bălți, el mă scotea din încurcături la matematică, iar eu îi corectam compunerile. Mă cunoaște ca pe buzunarele lui: fără gânduri ascunse, nu mă interesează apartamentul, banii sau averea, nu-i cedez la divorț nimic.
Eu, la rândul meu, am acceptat pe loc. Eram răvășit după ce m-a lăsat Maria, după trei ani împreună. Simțeam că mă prăbușesc în depresie. Aveam nevoie disperată să mă rup, să-mi clătesc gândurile. Și, să fiu sincer, voiam să-i arăt fostei: m-am însurat cu un bărbat deștept, cu perspectivă, care are mașină tare și apartament cu trei camere chiar în centru. Să vadă și lumea, să nu zică cineva că sunt vai de capul meu!
Așa că planurile ni s-au potrivit și, fără prea multe vorbe, am semnat la Oficiul Stării Civile din sectorul Rîșcani, fără tam-tam, fără martori, fără limuzină albă și porumbei care zboară, fără rochie de mireasă și costum elegant. Într-o zi obișnuită am plecat mai devreme de la serviciu, am trecut pe la oficiu, am pus semnăturile și am ieșit ca și când eu cu Vlad ne-am vedea la o bere. Cu toate astea, am pus inele pe deget.
Am schimbat și numele am luat pentru o vreme numele lui Vlad: Mărgărit, parcă sună mai aparte decât Stănescu.
Trebuie să recunosc că s-a meritat din plin! După nici o lună, Vlad a fost numit director de departament, pe merit zic eu. Statutul meu de bărbat însurat mi-a ridicat prestigiul printre prieteni și rude de mă uitam la mine în oglindă altfel. Nici nu vă spun ce satisfacție am simțit când am primit mesaje de la fosta, cam de genul: Îți doresc fericire, dar speram că vom mai fi împreună. Ei bine, așa e viața apreciezi abia după ce pierzi.
Pe scurt, am obținut amândoi de la această căsătorie tot ce-am visat și ceva în plus.
Am acceptat să locuiesc temporar la Vlad. Chiar el a propus, să fie cât mai credibil. Dimineață de sâmbătă. Pregătesc în bucătărie micul dejun: omletă, brânzoaice, cafea cu lapte. Lui Vlad îi place să mănânce bine dimineața. Mai trag cu ochiul la geam. Se dezvelește o zi frumoasă de aprilie. Primăvara e anotimpul meu favorit.
Am liste lungi azi: să trec pe la părinți, să fac curat, să pun o tură la spălat și să gătesc ceva bun pentru prânz: poate șnițele, ciorbă de burtă, pizza, o salată Caesar. Gânduri de om gospodar, ca toți bărbații cu familie.
Uite că de 13 ani suntem în acest aranjament cu Vlad. Fiica noastră, Doinița, merge în clasa întâi din toamnă. Iar băiatul, Nicușor, termină clasa a cincea, premiant mereu, mă mândresc cu el; seamănă cu taică-său la minte: isteț, ambițios, dar și drept.
În final, pot spune că uneori viața îți aduce ce ai nevoie în cele mai neașteptate moduri. Căsătoria noastră de formă m-a învățat că aparențele contează, dar liniștea sufletească își găsește mereu calea. Trăiește-ți viața cu capul sus și vezi și partea bună în orice situație.
