Nu! Nu mă convinge, mamă! Oricum o să fac asta!
Dorina, de ce?! Te rog, explică-mi, de ce vrei să faci asta?
Pentru că el intră în sală cu un minut înaintea mea! Pentru că nu mai pot să mă privesc în oglindă! Pentru că nu cred că o să pot să îmi clădesc viața ca lumea! Nu o să am nici soț, nici copii! Doamne, mama! Chiar nu înțelegi?! Dorina izbucnește în plâns și aruncă peria de păr spre motanul Toma, care se oprise din scărpinat canapeaua la auzul vocilor ridicate.
Perna pe care Toma o zgâria cu atenție, cu urechile ciulite la discuția aprinsă, fusese cusută de mâinile Dorinei. Era gândită drept cadou pentru bunica, dar marea ceartă de familie de odinioară a împărțit neamul în două tabere opuse, așa că darul nu a mai ajuns niciodată la destinație. Trandafirii brodați pe catifea o serveau chiar pe Dorina acum, dar uneori deveneau ținta atacurilor barbarului Toma, cel mai nepotolit pisoi din familia Cernat.
Toma a ajuns în casă tocmai datorită Dorinei, iar ea a considerat mereu că este datoria ei să educe această creatură îndărătnică, pe care a salvat-o din mâinile unor băieți vecini. Aceia aproape că au maltratat sărmanul animal, socotind că dacă nu avea stăpân, nu avea nici cine să-i ia apărarea. Fata care i-a întrebat politicos ce fac nu a fost luată în serios.
Dar au subestimat-o pe Dorina. Fata, deși blândă, cu caietul de partituri sub braț, așa cum o voia mama, avea și ceva ce tatăl ei își dorise mereu: centură neagră la karate și un raft plin de cupe, care o scoatea din sărite de fiecare dată când făcea curat. Dorina ura ordinea, iar praful care se așeza peste aceste minunate realizări îi dădea bătăi de cap. Mama nu o lăsa să le ascundă, considerând că îi dau aripi fetei.
Abilitățile sportive s-au dovedit utile, iar gașca de golani a fost pusă la punct, nevoită să își lingă rănile, iar Dorina a devenit stăpâna pisoiului slab, abia cu câteva fire de păr. În timp, coada cheală s-a transformat, iar el a crescut într-o prezență băgăcioasă, convins că Dorina îi aparține. Așa că putea să trăiască liniștit, lăsând-o pe stăpâna lui să-l mângâie pe după ureche din când în când.
În ziua când Toma a devenit membru oficial al familiei, Dorina s-a întors de la Conservator mai abătută ca niciodată. Repetițiile pentru concurs nu mergeau deloc. De fiecare dată când în sală apărea colegul ei Andrei , degetele-i tremurau, notele fugeau. Andrei, pe care îl știa de când erau copii, pentru că au fost la aceeași școală, apoi la liceul de muzică din Iași, i se părea acum străin și de nedezlegat. Câteva luni nu se văzuseră. Vacanța de vară, apoi plecarea lui Andrei cu familia… Și totuși, când au dat iar ochii, Dorina nu a mai știut ce să facă cu mâinile, inima sau cuvintele. Când Andrei, din obișnuință, a pus brațul pe umerii ei, Dorina a înlemnit. Nici nu și-a dorit să scape de acest gest, dimpotrivă. Ar fi stat așa cât mai mult, cu palma lui caldă pe umăr și cu pieptul plin de emoții.
Normal că, de îndată ce Andrei s-a dus în sală, agitând niște partituri și anunțând mereu ceva, Dorina s-a certat pe ea însăși: Ce-i cu tine? Cum de-ți imaginezi așa prostii?
Ciudatul sentiment trăit atunci nu a mai părăsit-o. Îl căuta cu coada ochiului pe Andrei, dar imediat pleca privirea când el se uita spre ea.
Murea de ciudă și de bucurie, amestecate. Pe de-o parte, dorea să-i spună lui Andrei ce simțea. Pe de alta, era atât de speriată de idee, încât inima îi îngheța și mâinile îi tremurau.
Dorina suferea.
Nu avea cui să-i spună ce trăiește. Mama nu ar fi înțeles-o, sau cel puțin așa simțea ea. Să discute despre prima iubire? Nici nu se punea problema. Cu mama avea o relație complicată: se iubeau mult, dar fiecare știa că are o fire tare, moștenită de la familie. Știau amândouă că trebuie să se stăpânească să nu se rănească, dar nu reușeau mereu, iar atunci se lăsa cu tăceri. Nu era scandal cu țipete și farfurii sparte așa ceva nu se făcea la Cernat. Doar că Dorina închidea ușa încet după ea sau invers, și apoi toată casa amuțea.
O formă de cultură a distrugerii, zicea bunica Dorinei înainte de marele scandal, iar după aceea:
Prosteală fenomenală!
Atât îi rămânea fetei: să respecte tradiția și să facă ea primul pas când trebuia reparată liniștea.
Dorina știa sigur că mama o iubește. Dragostea Albinei Cernat era atât de mare, că-i era uneori greu de dus. Pentru Albină nu era nimic mai important pe lume decât fiica ei. Și Dorina știa.
Știa și că, din dragoste, mama ar fi făcut orice chiar și să pună sub cheie propriul copil, să-l țină ferit de orice rău posibil.
Așa a ajuns Dorina să nu știe nimic din viața de afară, în afară de casă, școală, excursiile rare și vacanțele cu familia. Nu a fost vreodată în tabără, nu a ieșit cu colegii, nu avea prieteni în afară de copiii prietenelor mamei și de Lenuța și Simon, nu se putea atașa. Lenuța îi căuta mereu cuvinte hazlii dar triste la adresa Dorinei, iar Simon i-a rupt ursulețul de pluș în prima zi de prietenie.
Nu s-au potrivit copiii, ce păcat! clătina din cap mama lui Simon, iar Dorina simțea cât de fals este totul, cât de departe îi sunt oamenii aceștia.
Albina! Nu-i frânge voința fetei, o mustra bunica. Las-o să aleagă singură! Dacă-i iei alegerea, o să creadă mereu că nu e întreagă…
Margarita, lasă-mă cu sfaturi! E copil, eu răspund, eu decid, zicea Albina apăsat.
Să nu crezi vreodată că fetița ta e proprietatea ta, o ținea bunica, discuție pe care Dorina și-o amintea limpede, iar când mama insista cu ceva, Dorina răspundea:
Nu sunt proprietatea ta, mamă!
Albina se enerva:
Nu mai repeta ce auzi la alții! Să-ți folosești mintea ta!
Tocmai că o folosesc! Dorina se închidea în sine și venea liniștea.
Cu bunica, Dorina a încheiat legătura după ce familia s-a destrămat la marele scandal. Cine avea dreptate sau nu, Dorina nu voia să se gândească. Toți erau vinovați. Bunica a aruncat la repezeală vorbe grele:
Trebuia să-ți păzești nervii când erai însărcinată! Să nu-ți mai pese doar de tine, Albina! Dacă știai că ai probleme, de ce te-ai lăsat așa? Ce-ai gândit?
Iar mama, în timpul celei de-a doua sarcini, a fost atât de greu de suportat, ridicând toată casa noaptea, plângând în mijlocul sufrageriei: Nu aveți suflet! E inuman ce faceți! Ce anume trebuiau să facă Dorina și tatăl ei, nu a înțeles nimeni. Oricât au încercat s-o protejeze pe Albina, tot nu a fost de ajuns. Sarcina s-a oprit târziu. Terapia dată greșit de doctori a avut rezultate triste. Albina a învinovățit pe toată lumea, doar bunica Margarita a spus totul verde:
Dacă mai vrei să încerci, îți trebuie un specialist bun! De ce n-ai venit la mine? De ce nu m-ai întrebat? Din mândrie sau din prostie? Ai pierdut nu doar tu, ci și eu am pierdut nepotul dorit de atâta vreme… Tu fă ce vrei, dar măcar ascultă odată ce-ți spun: îți trebuie terapie potrivită și liniște! Copiii nu se nasc din senin. E greu și complicat, mai ales la vârsta ta!
După acea discuție, bunica a fost luată cu salvarea din cauza tensiunii, iar Albina nu i-a iertat niciodată vorbele.
Tatăl Dorinei s-a străduit să refacă punțile, dar în cele din urmă a lăsat timpul să vindece. Doar că procesul a mers greu. Dorina ducea dorul bunicii, dar nu îndrăznea să încalce voința mamei, care se agățase de ea și mai tare după nenorocire.
Mamă, de ce nu ai mai încercat să ai un alt copil? Tu atât ai vrut un băiat…
Doar o dată a pus această întrebare. Albina a privit-o așa încât Dorina a înțeles că acel subiect trebuie îngropat pentru totdeauna, altfel s-ar stârni o furtună de nedescris.
Bunica i-ar fi fost confidenta perfectă, dar nu mai era alături. Margarita și-a vândut apartamentul, și-a cumpărat casă la Sinaia și a plecat.
Așa e mai bine, dragul meu! Pentru toți.
Tatăl Dorinei o vizitează pe bunica de două ori pe an, mama privește asta ca pe ceva firesc, dar pe Dorina nu o lasă cu el.
Nu vreau să o întoarcă împotriva mea!
Dorina nu era împăcată cu acest aranjament, dar își iubea părinții și voia măcar să nu pună piedici fericirii lor.
Are fotografia bunicii pitită în romanul preferat și, când mama nu vede, o scoate să se uită la ea.
Arta fotografului care a realizat portretul o uimea de fiecare dată. Cum reușise să o surprindă pe bunica atât de vibrantă, încât cea mai de preț moștenire a familiei Cernat pălea, privind în oglindă?
Nasul de familie. Impunător și revoltător de frumos…
Din întreaga descriere, Dorina reține doar impunător. Nu vedea nimic frumos la acel nas.
E enorm! Lenuța, pe care Dorina nu o văzuse de zece ani sau mai bine, a rămas cu gura căscată și a vrut să-i atingă vârful nasului cu unghia perfect manichiurată. Scuză-mă, dar e comic! O Mărie-Păpușă vie! Te încurcă la sărut? Vai! Dorina, tu chiar vorbești serios? N-ai pupat niciodată pe nimeni? Nu se poate! De ce taci? Ți-ai spus totul deja, roșind! Ai tăi nu te-au lăsat? La vârsta ta și fără iubit! Groaznic!
Cum a rezistat Dorina atunci, nu știe. I-a venit să-i smulgă părul Lenuței!
Cine era Lenuța să o judece? O prietenă? Nici vorbă. Doar o cunoștință, venită o dată la câțiva ani din Spania să-și vadă rudele. Iar întâlnirea a fost pusă la cale de Albina pe ultima sută înainte de plecarea Lenuței, împotriva voinței Dorinei.
Fata mea, nu se poate să nu vă mai întâlniți!
Mai bine nici nu mă vedeam! De ce, mamă?
Pentru tine, în primul rând! O să-mi mulțumești mai târziu!
Și bineînțeles, Dorina i-a mulțumit mamei în gând cu toate cuvintele pe care le știa. Dar întreaga discuție cu Lenuța i-a adus o singură decizie cu adevărat matură:
O să-mi fac operație estetică!
Nu! Albina a amuțit privind-o pe Dorina. Nu permit! De ce?
Nu are rost să mă convingi, mamă, tata deja mi-a dat acordul. Așa am decis!
Nu cred că ai curaj… a șoptit atât de încet, că Dorina abia a auzit.
Restul discuției s-a sfârșit cu amândouă plângând, Albina a fugit la ea în cameră și a stat până târziu căutând soluții.
Soluția a venit abia spre noapte, clară și limpede. S-a repezit la tatăl Dorinei să i ceară numărul Margaritei.
Într-o zi, Dorina zbura deja spre Sinaia.
Albina a dus-o la aeroport, a îmbrățișat-o și i-a șoptit:
În viață facem atâtea prostii… Pierdem atâta acolo unde am putea să găsim mult. Nu repeta greșelile mele! Ține minte: te aștept, te iubesc! Chiar dacă uneori nu pare, să nu uiți niciodată.
Dorinei nu-i rămânea decât să dea din cap, să o îmbrățișeze și să pornească spre bunica. Era cel mai important acum.
Margarita a primit-o cu atâta căldură, încât prima discuție adevărată a venit abia după două zile când amândouă s-au calmat și au putut vorbi pe limba omului.
Dorina, ce a pățit mama ta de a devenit peste noapte femeie în toată firea?
Nu știu. Cred că pentru că am decis să-mi scurtez nasul.
Prostii! Ești o fată frumoasă! Un pic de machiaj dacă vrei, dar în rest ești minunată.
Bunică! Și tu!? Toți zic că semăn cu Mărie-Păpușă!
Cine a zis asemenea prostii?
S-au găsit…
Dorina s-a mușcat de buze, gândindu-se la Lenuța cea perfect aranjată, sigură pe ea și mereu în centrul atenției băieților.
Oamenii care critică pe față înfățișarea altuia nu sunt oameni, copilă dragă. Sunt accidente ale Universului care nu au fost reparate la timp. Nu există perfecțiuni! Nici la femei! Dacă găsești vreuna mulțumită complet de felul cum arată, să știi că e singura pe glob. Să desființeze cartea recordurilor!
Fac eu aplicație acolo? Pentru cel mai impunător nas? Aș fi pe primul loc!
Stai! Bunica s-a ridicat din fotoliu și a intrat în altă cameră.
S-a întors cu un album foto uriaș cu copertă de catifea albastră.
Uite!
Ce e?
Cei care nu s-au rușinat niciodată de moștenirea noastră! Aici sunt strămoșii tăi. Nu toți, dar mulți și-au lăsat chipul în familie. Nu-i vei găsi pe toți, dar uite aici pe Fana, care a trecut prin prigoane. A salvat fata dând tot ce avea unei vecine care a ascuns copilul. Uite, o vezi pe Fana? A fost chirurg și, înainte de operație, cerea mască specială: Să nu-mi încurce nasul. Uite poză!
O femeie înaltă, râzând în valurii Mării Negre, ținând o pălărie. Alături, un bărbat chipeș.
E unchiul Misu?
Da! Fana a fost fericită lângă el toată viața.
Bunică, dar era bolnav…
Da, ultimii ani a stat la pat. Fana a stat lângă el până la capăt, nu a regretat nicio secundă. A murit la puțin timp după el, atât de mare era dragostea.
Ce destine…
Sunt multe asemenea femei la noi în neam! Toate cu același nas. Și au avut familii, iubire, copii, nepoți, și-unii chiar strănepoți.
Apoi Margarita a scos dintr-un sertar o cutiuță sculptată.
A venit vremea. Ia, Dorina. Fana a împărțit ce a avut între fete. Fiecăreia ceva de amintire.
Cerceii descoperiți de Dorina au lăsat-o fără aer.
Lucrarea străbunicului tău, bijutier vestit. El vedea frumusețea acolo unde alții nu. I-a iubit mult natura și soția Lilia! A făcut acești cercei pentru ea, apoi i-a lăsat fiicei… Ajung azi la tine.
Bunică! Asta e adevărata comoară a familiei noastre!
Ca și nasul tău, fata mea. Dacă aș decide acum să topesc piesa asta pentru o jucărie modernă fără poveste, ce-ai zice?
Dorina a strâns cerceii în pumn și a clătinat din cap:
Nici vorbă!
Nu-L supăra pe Dumnezeu spunând că nu te-a făcut cum trebuie. Tot ce ai e așa cum trebuie să fie! Acum povestește-mi despre băiatul care te frământă. Cine este el? Din ce familie vine?
Bunică! De unde știi?! Dorina s-a făcut roșie ca macul.
Mare lucru! zâmbi Margarita. Nu am fost și eu tânără?
Au vorbit până târziu. Dorina s-a simțit din nou liberă. Știa că poate merge mai departe, poate să se pregătească pentru concurs și chiar să viseze fără teama care o apăsa.
A doua zi, Dorina o vede pe bunica pregătindu-și valiza.
Încotro?
Vremea să adunăm ce-am risipit, Dorina. Am făcut și eu greșeli. Trebuie să-mi văd fiica. Să nu lăsăm ce nu se poate rupe, rupt.
Hotărârea Margaritei era de nestrămutat. Dorina a ajutat-o să-și strângă lucrurile și să cheme taxiul spre aeroport.
Mai târziu, Dorina stă cu Toma în brațe, ascultând foșnetul vocii mamei și al bunicii în bucătărie. Ar vrea să meargă și ea, să le ia de mână, să le întrebe dacă au reușit fie și un mic pas spre iertare. Dar știe că trebuie să lase timpul să vindece. Pacea e fragilă și greu de construit, dar începutul s-a făcut. E adevărată… muncă de bijutier.
Un an mai târziu, Albina, mângâindu-și burtica, va zâmbi când make-up artistul va termina machiajul, va așeza lilia pe lobul urechii fetei și va fixa voalul de mireasă peste buclele Dorinei:
Ești gata?
Acum! Doar să pudrez puțin… comoara familiei! Dorina se întoarce spre oglindă.
Se privește, aprobă din ochi, și zâmbește nostalgică, amintindu-și cum l-a întrebat pe Andrei dacă e cu adevărat împăcat cu felul cum arată.
Fără niciun dubiu! Ești minunată, Dorina! De ce mă întrebi?
El chiar n-a înțeles întrebarea, ceea ce a făcut-o fericită.
O clipă, un fâlfâit prin gene și două mâini subțiri cuprinzând gâtul tânărului muzician, tocmai câștigător al unui concurs internațional.
Așa… de drag! Numai de drag…
