Un copil pentru prietenă
Când ultima lună de sarcină aproape trecuse, Andreea simțea că viața ei se destramă: fratele mai mic plecase de acasă, iar tatăl ei căzuse pradă alcoolului, făcând din fiecare zi o povară grea.
În fiecare dimineață, Andreea deschidea geamurile să aerisească, aduna sticlele de sub masă și aștepta până se trezea tatăl ei.
Tată, nu mai ai voie să bei. Abia ai scăpat de atacul ăla cerebral.
Beau dacă vreau. Cine să-mi interzică? Numai așa uit de durere.
Ce durere, tată?
Durerea de a ști că nu mai sunt de folos nimănui. Nici ție nu-ți mai trebuie de mine. Sunt o povară, Andreea. Tot ce am făcut a fost degeaba am crescut copii care-au moștenit sărăcia și lipsa mea de voință. Totul a fost zadarnic, fata tatei. Mai bine beau.
Andreea, deja copleșită de probleme, se enerva repede.
Nu a fost nimic degeaba, tată. La alții viața e și mai grea.
Mai greu, și cum? Ai crescut fără mamă. Iar acum te pregătești să aduci pe lume un copil fără tată, condamnat la sărăcie.
Nimic nu e veșnic, tată. Toate se pot schimba într-o clipă.
Cu tristețe și-a amintit de zilele când era fericită, logodită cu Adrian. Lumea i se prăbușise, dar trebuia să meargă înainte.
Și-n ziua aceea, tatăl ei s-a îmbătat iar. Andreea a izbucnit:
Tată, ai băut banii pe care-i pusesem deoparte? Unde i-ai găsit? Ai scotocit peste tot?
Tot din casa asta e al meu, a zis el. Inclusiv pensia aia pe care o ferești de mine!
Și i-ai băut pe toți? Nici măcar nu te-ai gândit că rămânem fără nimic?
De ce mi-aș face griji? Sunt bolnav. Tu ești mare, ai grijă de mine acum!
Andreea a căutat prin dulapuri.
Sunt sigură că ieri mai era o pungă de macaroane și o sticlă de ulei. Acum au dispărut! Ce mâncăm la cină…?
Cuprinsă de disperare, s-a așezat pe scaun, ascunzându-și fața în mâini.
De unde să știe ea că mătușa Mariana, în lipsa ei, venea să-l ispitească pe tată și să golească cămara?
Ca o viperă, Mariana se strecurase în casa lor și nu se dădea în lături de la nimic s-o distrugă.
Noaptea aceea Andreea a plâns neîncetat pe pat, sfârșită de foame, oboseală și necaz.
Dimineața, la ușă a apărut Mariana. Elegantă, în palton și cizme cu toc, a intrat fără să se descalțe.
Bună, Andreea. O prietenă de-a mea de la administrație mi-a zis că aveți datorii mari la întreținere și că vă taie curentul. Ce se întâmplă aici, fata mea? Nici măcar ceai n-ai să-mi dai?
Fără să aștepte răspuns, Mariana a dat buzna la bucătărie și a început să răscolească dulapurile.
Fac eu ceaiul, că ești gravidă, ca și fiica mea, Mihaela… Uite, nici zahăr, nici ceai, nimic nu e! Hai la magazin.
Andreea evita privirea oaspetei.
Mătușă Mariana, nu pot să vă servesc cu nimic. Mai bine plecați.
Mariana nu dădea semne să plece.
Clar nu-ți merge bine. Ți-am spus să vii la mine; de data asta nu mai cer, ci insist. Vine copilul, tatăl tău bea, tu n-ai ce mânca! N-ai fructe, vitamine… Hai, strânge-ți bagajul, mergem la mine.
Andreea, slăbită, s-a așezat; i se făcuse rău. Mariana a cuprins-o cu brațele:
Ascultă-mă, știu că nu mă suferi. Nici nu te pot judeca, știu ce-a făcut Mihaela cu logodnicul tău. Dar nu te pot lăsa să suferi așa. Vrei, nu vrei, am să te ajut.
Totul a decurs ca într-un vis: Mariana a ajutat-o să-și facă bagajul și a chemat un taxi.
***
În ziua când Andreea a început să aibă contracții, Mariana era permanent lângă ea.
Andreea, ascultă-mă: personalul știe că nu vrei să păstrezi copilul. Când o să naști, nu-l ține în brațe, nu-l pune la sân… Nu te uita măcar la el.
Andreea gemea de durere:
Mătușă Mariana, nu mai contează nimic. Mă doare teribil … Să treacă mai repede.
Ține minte ce ți-am spus: nu te descurci singură, ai nevoie de ajutor. Am găsit o familie bună care vrea fetița ta chiar acum.
Câteva ore mai târziu, s-a născut o fetiță.
Trei kilograme, trei sute, sănătoasă, totul bine.
Asistenta a înfășat copilul și l-a luat fără să-i dea voie Andreei să-l vadă.
Medicul pediatru a privit-o cu severitate:
Ce-i cu tine? Ai o fată frumoasă și nici nu vrei s-o vezi. Violeta, adu copilul înapoi la mama și pune-l la sân!
Andreea a dat din cap, încercând să refuze:
Nu vreau. N-am cu ce s-o cresc, nici nu voiam să nasc… Sunt oameni care au nevoie de ea, fac act de adopție…
Nu te grăbi. Măcar uită-te la ea.
Andreea a închis ochii, dar a simțit atingerea blândă a unei mânuțe pe braț.
Asistenta a pus copilul lângă ea. Fetița s-a cuibărit, căutându-și mama.
Gata, mămico? Hai să alăptezi fetița! a zâmbit pediatra. Fața Andreei s-a luminat sub emoția primei întâlniri cu fiica ei.
Ce copil frumos, ai cu adevărat nevoie una de cealaltă.
Andreea a izbucnit în plâns, și-a luat micuța în brațe și a dat din cap.
Următoarele ore au trecut lângă fetița ei; nu și-a mai luat ochii de la micuță.
Atunci s-a trezit instinctul matern.
Iată rostul vieții mele fiica mea. Nu contează că Adrian m-a părăsit sau că tata a luat-o razna… Fetița mea are nevoie de mine, și asta e tot ce contează.
***
Andreea a fost trezită de glasul Marianei.
Îmbrăcată în halat, Mariana stătea în ușă:
Ai uitat ce-am vorbit? Ai promis că dai copilul spre adopție. Am deja oamenii care vin să o ia.
Mătușă Mariana, nu mai vreau. Nu o dau nimănui.
Dar n-ai niciun leu, unde mergi tu cu copilul?
Acasă. Nu vă mai deranjez, mă descurc.
Fața Marianei s-a schimbat, încleștată de nervi.
Ai înnebunit?! Ce-o să faci, o să cerșești pe străzi cu copilul?
Fetița, trezită de tonul ridicat, a început să plângă. Andreea s-a ridicat din pat.
Nu, o să o iau în brațe și o să o cresc, a zis ferm Andreea.
Mariana și-a dat seama că nu are ce mai face.
Tu nu înțelegi! Ai promis! a mai încercat ea.
Vă rog, plecați.
Când a ieșit Mariana, vecina din salonul de lăuze, Laura, a întrebat curios:
Cine era?
Mătușa mea.
Nu asculta de ea. Ai făcut bine să n-o lași să-ți ia copilul. Eu Laura. Dacă ai nevoie de ajutor, o să te ajut. Întotdeauna există oameni buni.
Eu sunt Andreea.
Mă bucur să te cunosc, Andreea. Să știi că nu mi-a plăcut deloc cum se uita la copila ta.
***
Înainte să fie externată, Andreea a primit vizita Mihaelei, fosta prietenă, care era și ea însărcinată.
Salut.
Andreea s-a așezat cu grijă pe bancă, Mihaela lângă ea.
Am auzit că ai născut.
Da, o fată.
Mihaela privea în jur.
Știi, mama a găsit o familie să adopte copilul tău. Sunt oameni bogați, dispuși să dea un milion de lei moldovenești.
Andreea i-a răspuns cu o ironie calmă:
Dacă e așa bine, dă-ți tu copilul, nu pe-al meu.
Mihaela s-a zburlit, dar tot încerca să o convingă:
Andreea, lasă copilul la mine! E și fata lui Adrian…
Crezi că poți avea grijă de doi copii?
Tu nu înțelegi, familia mea e pe cale să se destrame!
Andreea, supărată, s-a ridicat; Mihaela s-a agățat de mâneca ei, disperată:
Am nevoie de copilul ăsta!
Lasă-mă!
După câteva ore, a venit chiar Adrian.
Ai născut? Pot să văd copilul?
Nu, nu poți! O să mai ai copii cu Mihaela, să-ți vezi de familia ta!
Trebuie să vorbim, Andreea. De când ai născut, nu am liniște. Vreau să iau copilul la mine. Semnează să mi-l lași și o să îl adopt imediat.
Nu voi renunța la fetiță, niciodată! Ai venit degeaba, nu ți-o dau!
Adrian insista, dar Andreea, de neclintit, și-a luat copilul și a ieșit la asistente:
Vă rog, nu mai lăsați pe nimeni la mine! Nu vreau să primesc vizite. Arată ca o gară pe-aici!
Epilog
În ziua externării, Andreea a ieșit din maternitate cu fetița în brațe.
Laura pleca și ea, fiind întâmpinată de soț și mama ei.
Pe trepte, Andreea a zărit mașina familiei lui Adrian, iar Valeria, mama lui Adrian, o urmărea cu ochi reci și ostili.
Simțind un fior rece în suflet, Andreea s-a apropiat de Laura.
Cine e aceasta?
Mama lui Adrian.
Se uită la tine de parcă ar vrea să te atace. Să știi, Andreea, nu rămâi singură. Ți-am spus că mama a pregătit o cameră pentru tine la noi. Hai cu mine.
Andreea a acceptat. Și-a urmat noua prietenă, simțind o ușoară teamă, dar și speranță.
***
În casa Laurei, Andreea a găsit nu doar un adăpost, ci și dragostea: vărul Laurei, un bărbat blând pe nume Radu, a început să o curteze.
Radu a fost omul de care Andreea avea nevoie: calm, răbdător, cu suflet cald. S-au căsătorit, iar Radu a adoptat-o pe fetiță și chiar l-a ajutat pe tatăl Andreei să se ridice.
Cât despre Mihaela și Adrian căsnicia lor s-a destrămat: s-a aflat că Mihaela se prefăcuse gravidă, purtând un abdomen de silicon, iar totul a ieșit la iveală după ce mama Marianei a recunoscut adevărul. Voiau să-i ia copilul Andreei și să spună că e al Mihaelei.
Planurile lor au căzut când Andreea a refuzat să renunțe la copilul ei.
Valeria, mama lui Adrian, dezamăgită de faptul că fusese mințită de nora sa și fiu, a pus capăt mariajului fiului și a aruncat-o pe Mihaela afară.
***
Viața Andreei a mers înainte. Prin încercare, sărăcie și suferință, a înțeles că adevărata familie nu este cea de sânge, ci acel loc unde găsești înțelegere, bunătate și dragoste.
Iar să renunți la inima ta la copilul tău pentru confortul altora nu-ți va aduce niciodată liniște.
Uneori, viața ne dă ceva ce pare o povară, dar tocmai povara ne dă țelul, curajul și dragostea care ne duc înainte.
