– Mamă, ea e prietena mea Ana… Emil a încercat să spună asta ca și cum ar fi fost ceva obișnuit, dar emoția tot i se simțea în glas. Și noi vrem adică… asta mă rog
– Da, ce vrei tu, eu știu de mult Mama îl privea atent pe aleasa fiului. Dar fata vrea același lucru? Anicuță, tu îl cunoști bine pe Emil?
– Și încă cum, a răspuns cu hotărâre viitoarea noră. Îl știu ca pe propriul buzunar.
– Cum ai spus? Mama a trecut instinctiv la politețuri, surprinsă. Așa vorbesc fetele?
– Dar ce are? E o vorbă la noi: Îl cunosc ca pe buzunarul meu. Dar oricum, nu e cazul să vorbim de Emil. Mai bine să ne cunoaștem noi două mai bine, cine știe dacă ni se potrivește firea.
– Cum adică? Mama era derutată.
– Adică, o să ajungem să stăm împreună nopțile așteptând ca Emil să revină de la ieșirile lui cu băieții. Și sforăitul lui tot împreună o să-l ascultăm.
– Dar ce legătură am eu? Mama încerca să preia firul discuției. Stați în camere separate… sper
– Dar oricum o să stați sub ușă îngrijorată. Toate mamele fac la fel.
– Hei io nu înțeleg Emil asculta mirat discuția asta ciudată. Ce vorbiți voi acolo despre mine?
– Taci oleacă! au spus la unison cele două femei ce aveau să fie rude.
– Spuneți-mi sincer, doamna Maria, n-aveți momente în care vă certați? Emil nu vrea deloc să-mi spună.
– Certați? Mama a făcut ochii mari. Femeile se ceartă?
– Cum să nu, a zâmbit şiret Ana. Unele dau bărbaților așa lecții, că nici soacrele nu le-ar ține piept.
– Vai de mine, mama și-a pus mâinile la față. Ce vorbe ce fel de discuții
– Eh, lăsați, Ana i-a aruncat un zâmbet complice Mariei. Să fim sincere: n-ați vrut niciodată să-i dați o lecție bărbatului sau băiatului dumneavoastră?
– Păi… Mama era aproape să recunoască, dar s-a oprit la timp. Nu. Niciodată.
– Apăi, vă apreciez pentru politețe, a zâmbit Ana. Dar nu pot să cred. Cum să fii mamă de băiat ca Emil și să nu te ispitească măcar o dată gândul ăsta? Dar în copilărie, l-ați altoit măcar din când în când la fund cu cureaua?
– Apoi, nu! De data aceasta, mama a zis adevărul.
– Hei încerca din nou Emil să se bage în discuție, dar auzeau din nou:
– Taci!
– Zău că l-ați cruțat degeaba, doamna Maria Ana îi mângâie lui Emil fundul. O astfel de funduleț care caută mereu să-și găsească bucluc merită atenție. În rest, Emil e băiat bun. Încă poate fi pus pe drumul cel bun. Ce ziceți, doamna Maria, să bem o cană de ceai? Conversațiile la un ceai sunt mai sincere. Am adus și un tort
Seara, când a venit soțul de la serviciu, Maria a anunțat cu fiul de față:
– Dragă! Emil al nostru, în sfârșit, se însoară!
– Doamne! Nu se poate! a exclamat entuziasmat tatăl.
– Stați, încă mă gândesc, i-a corectat fiul.
– Nu, Emile a zis mama cu o voce hotărâtă. Acum chiar te însori. Și dacă te răzgândești, o înfiez eu pe Ana.
– Mamă, nu e orfană, a zâmbit Emil. Are și ea părinți.
– Lasă! a răspuns mama hotărât. Atunci pe tine te duc înapoi la maternitate și spun că mi-au dat copilul altcuiva… Și tată-tău mă va sprijini.
– Dacă trebuie, pun și eu umărul! a dat din cap tata și i-a arătat fiului un pumn vesel…
Oricum ai privi, cele mai bune lucruri se întâmplă când reușim să facem haz de necaz și să rămânem sinceri cu cei dragi așa se sudează o familie cu adevărat.
