Dragă jurnal,
Astăzi am împlinit șaizeci de ani. De multă vreme mă gândeam să ies la pensie, dar nu mă grăbesc să părăsesc rutina. Am terminat tura la spitalul universităț din Iași, mi-am schimbat halatul și am pornit spre casă. Ploua torențial și nu aveam umbrela. Am tras geanta peste cap și am sărit la stația de autobuz. Pe drum, am auzit un plâns strident pe o bancă stătea un prunc, abia câteva zile vechi.
L-am luat în brațe și am încercat să-l liniștesc. Femeia, speriată, a fugit în grabă să-și continue programul; copilul era ud până la piele. Am sunat la un medic pediatru de urgență să-l examineze.
E băiat, are două săptămâni, pare sănătos. Nu înțeleg de ce l-au abandonat așa. Un copil ca ăsta merită să fie iubit și răsfățat, a spus doctorul.
Am hotărât să rămân la gardă de noapte, că nu aveam de gând să dorm. Curând au sosit polițiștii și au cerut o declarație. Eu nu l-am lăsat niciodată din brațe, parcă era o parte din mine.
După două ore, patrula s-a întors cu un cuplu tânăr și căsătorit. Tânăra, cu ochii plini de lacrimi, și bărbatul ei, abia în stare să stea drept.
Să vedem pruncul. Poate e al nostru, a spus ea.
S-au îmbrăcat în halatele de spital și au intrat în secția de puericultura. Când i-am arătat băiețelul, ea a izbucnit în suspine. Mama l-a strâns la piept și nu-l voia să-l lase. Eu nu înțelegeam nimic, până când inspectorul mi-a explicat totul:
Sânziana și Radu se întâlneau în secret, căci părinții ei erau împotriva relației. Dacă părinții Sânzianei ar fi acceptat, mama lui Radu ar fi făcut tot ce a putut să-l despartă de viitoarea soție. Când băiatul s-a născut, Sânziana a crezut că bunica lui Radu se va înmuia și se va bucura de veste. Din păcate, mama lui Radu a crezut că Sânziana a îngreunat copilul și a profitat de ocazie, lăsându-l la intrarea din secția de maternitate.
Așa se încheie povestea. Probabil că băiatul nu va mai vedea niciodată bunica.
Mirela.
