Uneori problemele nu bat la ușă. Ele intră în viața ta fără să te anunțe, cu un machiaj îndrăzneț, un zâmbet ispititor și o frază gen: „Păi, tu nu ești deloc cum mi-am imaginat!”. Așa a pătruns în casa noastră Tina — surata vitregă a lui Ionuț, preferata mamei lui, care aproape m-a făcut să renunț la tot și să plec.
În seara aceea, totul părea normal. Am reușit să plec de la serviciu la timp, după săptămâni întregi, am luat-o pe fetița noastră, Ana, de la grădiniță și am mers în parc. Aer cald, râsete de copii, oboseală fericită. Am ajuns acasă pe la opt. Abia m-am schimbat când a sunat telefonul — era Ionuț.
„Dragă, vin imediat să o iau pe Tina”, mi-a spus el, calm.
„Pe Tina?” m-am mirat. „Pe cea vitregă?”
„Da, s-a despărțit. A venit definitiv.”
Știam despre Tina doar din povești. Acum zece ani, tatăl ei s-a căsătorit cu mama lui Ionuț, cu Doamna Maria. De atunci, Tina era sfântă în casa lor. Socra o idolatra. Ori pentru că semăna cu ea, ori pentru că știa să verse o lacrimă la momentul potrivit. Ionuț nu prea vorbea despre ea. Nici eu nu insistam. Dar când s-a întors acasă la miezul nopții, cu un geamandură uriaș și un zâmbet obosit, am înțeles — viața noastră nu va mai fi la fel.
A doua zi, am mers să facem cunoștință. Tina ne-a deschis ușa în pijama, cu rimelul până la tâmple și cu un zâmbet forțat.
„Bună! Deci tu ești soția lui Ionuț? Hm… Credeam că ești… na, nu contează.”
Socra, strălucind de fericire, a întins un festin de nuntă: murături, pui, plăcinte. Sta lângă Tina și tot repeta cât de obosită e, cât a suferit cu soțul ei și cum „merită să înceapă totul de la zero”. Apoi, între cuvinte, a aruncat:
„Dragă, poate o ajuți pe Tina cu o slujbă? Aveți voi niște cunoștințe.”
Așa a început noul capitol. Ionuț s-a zbătut, i-a căutat locuri de muncă, a sunat prieteni. Eu am căutat apartamente. Până la urmă, vecinii de sus închiriau un garsonieră — i-am convins. Ionuț a ajutat-o chiar și cu actele. Totul pentru „sărmana fată” căreia „i s-a întâmplat rău în viață”.
Și apoi a început iadul. Dimineața — Tina. Seara — Tina. Nu avea mașină, așa că o duceam ca un taxi. Nu gătea acasă, venea la noi. Putea să apară la noi în bucătărie la nouă seara și să anunțe:
„N-am mâncat nimic și sunt extenuată. Ați gătit ceva?”
Odată a organizat o petrecere la ea, a dat muzica la maxim, iar vecinii au chemat poliția. Proprietarii erau furioși, dar Tina s-a descurcat cumva să scape. Iar socra a venit a doua zi să facă scandal:
„Nu puteați să aveți grijă de ea?! Doar are doar douăzeci și patru de ani, e ca un copil!”
„Scuze,” n-am putut să mă abțin, „dar noi nu ne-am angajat să fim dădace. I-am oferit ajutor. Restul — e adultă.”
„Pe tine nu te-a întrebat nimeni!” a răcnit socra. „Eu cu fiul meu vorbesc!”
Am ieșit din cameră, dar am auzit scandalu’ prin perete. Că nu i-am găsit „o slujbă bună”, că n-am „avut grijă” de ea.
După câteva zile, Tina s-a dus pe concediu medical. Pe Ionuț l-a trimis să-i cumpere mâncare. Pe mine m-a implicat: „Să-i faci curat, să aranjezi”. Am refuzat. Soțul s-a supărat. Iar eu mi-am amintit cum, cu febră, fierbeam ciorbă și măturai, și nimeni nu s-a grăbit spre mine.
Apoi au început plângerile vecinilor, iar proprietarii au cerut să plece. Și-a pierdut slujba — s-au plâns și de ea. Socra a venit s-o ia pe „puica mamii” înapoi acasă, bocind și blestemând pe toți. M-am uitat la toate astea și am tăcut. Pentru că știam — dacă spuneam măcar un cuvânt, explodez.
Dar după două săptămâni s-a întâmplat minunea: o prietenă a Tinei a chemat-o la Iași. Socra s-a panicat, s-a agitat. Iar eu abia m-am putut abține să nu tresar de bucurie. Pentru prima oară după luni întregi, am respirat ușurată.
Tina a plecat. Și cu ea s-a dus haosul ăla insuportabil. A revenit liniștea. Pace. Și am putut să fiu din nou eu — soție, mamă, femeie. Iar Tina… să mai facă iad pe la alții. Numai să nu la noi.
