De ce să vii cu mâncarea ta?
Sora și fratele soțului meu, împreună cu familiile lor, au petrecut fiecare Crăciun la noi în ultimii cinci ani. Eu m-am ocupat singură de toate: am gătit de la cap la coadă, am aranjat masa frumos, i-am servit, iar după ce toată lumea pleca, tot eu făceam curat. Ei doar se bucurau de sărbătoare. Anul trecut însă, pur și simplu nu am mai putut. M-am simțit epuizată fizic, sufletește și chiar financiar.
Așa că, anul ăsta, am vrut să schimb lucrurile și să împart treaba cu toți.
Nu demult, soacra mea a venit la mine zicând că ea și socrul sunt deja în vârstă, că le este din ce în ce mai greu și ar vrea mult să mai avem o sărbătoare împreună la mine acasă.
M-am gândit și am decis să vorbesc cu sora și fratele soțului. I-am sunat și le-am zis că mama soacră dorește să fim iarăși toți împreună. S-au arătat foarte încântați și au zis că așa e creștinește, să ascultăm de dorința părinților și au fost de acord.
Totuși, am adăugat că fiecare trebuie să contribuie cu ceva, să ne împărțim tăvile, ca să nu fie povara doar pe unul singur. Le-am propus să gătesc eu două feluri calde, să fac un tort și să aranjez masa cu tot ce trebuie.
Ei să pregătească două salate una de boeuf, una de vinete și să vină fiecare cu câte ceva: pește afumat, carne la cuptor, brânzeturi, fructe proaspete și ceva de băut. Fiecare să aducă și câte o sticlă de vin moldovenesc.
Cum am început să enumăr toate astea, dintr-o dată nu a mai fost veselie în glasul lor. Au început să spună că nu au timp să gătească, că muncesc mult, că abia apucă să meargă la cumpărături și că e mai simplu să vină și să mănânce. Au zis, de fapt, că ar prefera să petreacă la ei acasă.
Am întrebat atunci: Dar cu mama ce facem? Și știți ce mi-au răspuns…? O sunăm și îi urăm sărbători fericite la telefon, e suficient.
Așa că, de fapt, nu vor nici să muncească, nici să vină cu mâncare. Ei doar să vină la masă, fără nicio grijă. Nici n-am mai apucat să-i spun nimic soacrei mele. Nici nu știu cum să-i dau vestea sigur va fi foarte dezamăgită.
Ce ar trebui să fac într-o asemenea situație? Să mă sacrific din nou, ca să nu fie supărată mama? Să adun încă o dată toată povara pe umerii mei?
Uneori, trebuie să pui și tu o limită, chiar dacă nu e ușor. Să spui clar ce vrei și ce poți, ca să nu ajungi să sărbătorești cu casa plină, dar sufletul gol. O familie adevărată se sprijină, nu trage doar unul la căruță. Ajutorul și bunăvoința vin din inimă, nu impuse. Când toți pun umărul, sărbătoarea are cu adevărat gust de bucurie românească.
