În legătură cu coronavirusul, de această dată, am decis să-mi sărbătoresc ziua de naștere pe teritoriul casei mele (eu cu soțul locuiam în afara orașului), și nu la restaurant.
Nu am invitat oaspeți, am decis să sărbătorim doar noi doi. Lipsa condițiilor superbe și pandemia nu au influențaț în niciun fel starea noastră. Eu chiar mă bucur că așa s-a întâmplat. Am putut să petrec timp cu familia fără prea mult patos.
Fiul meu m-a ajutat să așez pernele și cuvertura pe băncile din jurul mesei, iar soțul se ocupa de foc. Discutam interesați pe teme de rutină și ascultam muzică. Starea de suflet – relaxare și liniște totală.
Valul dispoziției minunate a fost întrerupt de strigătul pensionarei care locuia în vecinătate. Noi nici nu am observat că ea tot intraseră în curte.
Relația cu acești vecini nu a mers de la început. Astfel de oameni care se cred tare importanți îmi provoacă dezgust deodată.
Judecând după privirea lor – toți ceilalți vecini sunt niște sclavi care trebuie mereu și pentru tot să ceară permisiunea de la ei.
Înainte aveam o poartă veche de lemn, dar am decis cu soțul să îngrădim teritoriul din jurul casei cu un gard înalt de metal, ca vecinii să tragă cu ochiul mai puțin. Mai puține știu, mai bine dorm.
Peste cinci minute pensionara Iulia deja bătea agresiv cu pumnii în poarta noastră ordonând să deconectăm muzica. Lângă ea stătea soțul ei din care nu poți scoate niciun cuvânt.
După discursurile justificative am reușit în sfârșit să îi dăm după poartă și ne continuam treburile. O astfel de situație și atârnare mă iritau foarte mult. Mă simțeam vinovată, chiar dacă nu făcusem nimic rău. Iar Iuliei la sigur îi plăcea asta.
Deja peste 20 de minute, cu forțe noi a început șă bată în gard cu țipete de a stinge flacăra, că de altfel ea nu se va mișca din loc de pe teritoriul nostru.
Ea era mereu convinsă că noi ardem frunze și cauciuc și vrem să-i otrăvim. Dar mirosul i-a dat de gol, căci noi înafară de carne nu coceam nimic.
Soțul meu le-a explicat că este ziua mea de naștere și că vrea cu orice preț să facă frigărui și să așeze pe masă cină de sărbătoare, și dacă ei nu vor pleca – el va suna la poliție.
După cuvintele soțului meu am auzit în adresa noastră înjurături. Ei, desigur, au plecat, dar dispoziția era în cele din urmă stricată.
Dintr-o parte, noi am pus în sfârșit vecina la punct, dar din alta, sărbătoarea a ieșit agitată și tristă.
Sunt convinsă că nu doar noi avem așa vecini inadecvați. Ce e de făcut în așa situație? Să setăm alarme? Să chemăm poliția?