Crescută într-un sat din apropiere de Bălți, Mariana, o fată simplă, nu a ieșit niciodată în evidență prin vreo abilitate deosebită, iar mama ei, doamna Tamara, nu își făcea mari speranțe pentru viitorul fetei. Spunea deseori: După ce termini școala, ajungi ori la fabrica de brânzeturi, ori vânzătoare la piață, iubita mea. Pentru una ca tine, în satul acesta nu e loc de mai mult.
Dar Mariana, încăpățânată din fire, a răsturnat aceste previziuni. După ce a terminat clasa a IX-a la gimnaziul din sat, s-a trezit gravidă cu un băiat din următoarea clasă, Octavian. Părinții ambilor au purtat discuții aprinse și, într-un final, au căzut de acord ca nepoțelul să fie crescut de bunica paternă, în timp ce Mariana, simțind că nu este pregătită să fie mamă, iar mama ei nu avea nici măcar un leu moldovenesc în plus s-o ajute, a putut să meargă mai departe. După naștere, viața Marianei s-a schimbat brusc: a lăsat satul în urmă și a intrat la Școala de Arte Valeriu Poleacov din Chișinău, dorindu-și din suflet să devină pictoriță. Chiar avea un talent ascuns și o poftă neînfricată de viață.
La oraș, răsufla în sfârșit ușurată, departe de muncile grele de acasă nu mai era nevoită să sape grădina, să care apă de la fântână sau să taie lemne pentru soba de teracotă. Îi plăcea să danseze la sfârșit de săptămână, să meargă la cinematograf și să colinde magazinele din centru. S-a hotărât să rămână în Chișinău, căci devenise independentă financiar din arta ei picta icoane și vindea mici tablouri la târguri locale, strângând destui lei moldovenești să trăiască modest, dar liniștită.
În ultimul an de facultate, s-a văzut iar însărcinată. Deși îi trecuse prin cap gândul unui avort, până la urmă l-a născut pe al doilea ei fecior. Logodnicul ei i-a cedat o cameră în căminul părinților, dar viața era grea. Încerca să facă față cursurilor cu un copil mic, așa că, fără altă soluție, l-a trimis temporar la bunica maternă din sat. Din păcate, după o vreme, mama Marianei s-a stins din viață, iar Mariana a trebuit să-și aducă băiatul înapoi la oraș.
Anii au trecut, iar sănătatea Marianei a început să se destrame rapid, iar amintirea primului ei fiu, deja mare și cu serviciu bun la Orhei, o tulbura. I-a scris să o ajute cu bani pentru pastile și mâncare, apăsându-l cu vorbe despre dor și neajutorare, încercând să-i trezească mila. Până la urmă, băiatul, copleșit de grija pentru mama sa, a chemat-o la el ca să-i fie mai aproape și s-o poată îngriji.
Mariana se pregătea să se mute, însă tatăl celui de-al doilea copil i-a cerut să-l lase pe băiat în grija lui, promițând solemn că va fi tată adevărat și îl va crește cu suflet. La început, Mariana nu-și făcea mari iluzii, nefiind convinsă de promisiunile bărbatului, dar în cele din urmă a acceptat, simțind că băiatul va fi în siguranță.
