De două luni am scos la restaurante o doamnă de 56 de ani. Dar cum am invitat-o la mine, și-a dat masca jos într-o clipă
Acum cinci ani am divorțat liniștit și m-am obișnuit cu viața de burlac. Însă, de ceva vreme, am început să simt că e cam trist să te întorci singur într-un apartament gol.
Am 56 de ani, sănătatea mă ține, încă au oamenii ce povesti cu mine. Așa că m-am înscris frumos pe un site de matrimoniale, cu speranța că-mi găsesc și eu o femeie cu care să nu trag doar la jug, ci să mă și bucur de viață. Și, vorba aia, norocul face minuni: din primele zile am întâlnit o doamnă cu adevărat interesantă.
Profilul era simplu:
Ivona, 56 de ani, văduvă, caut bărbat serios pentru relație adevărată.
Fotografia, nici cu flori în păr, nici cu pisici pe umăr o femeie așezată, cu ochi blânzi și zâmbet de încredere. Repede ne-am pus pe scris. Am precizat din start: nu caut mesaje nesfârșite și virtuale, ci femeie adevărată, cu care să împart rutina, să plecăm împreună la munte sau la mare. A fost de acord și-am stabilit întâlnire la sfârșit de săptămână, direct în centrul Chișinăului.
Prima întâlnire a fost… parfum! Am bătut străzile, era vreme bună, soarele moldovean la datorie. Ea povestea cu pasiune de muncă, nepoței și de cum tot pune roșii la borcan. Eu ascultam, dădeam din cap ca la horă ce om răbdător mai găsești azi! M-a atras că nu debita întruna, era calmă și de bun simț. Am invitat-o la cafenea, normal că am plătit eu ăsta-i obiceiul la noi, da și din respect te simți bine când aperi portofelul de penibil.
A urmat etapa clasică de flori și bomboane. Ghici ce: florile și bomboanele mereu de la mine, dar timpul îl consumam amândoi. Vineri și sâmbătă, numai la teatru, la restaurant, la diverse expoziții: ba sculpturi în piatră, ba coruri, ba o ieșire cu prânz sub nuc la Soroca. Eu, suflet generos, recunosc: dacă fac socoteala la lei moldovenești după două luni de curte, mă-apucă un pic tremuratul.
Încercam să fiu domn, optimist, convins că ne apropiem. Ea mă lua de braț pe stradă, zâmbea drăguț și zicea:
Dănuț, cu tine parcă trece timpul mai altfel, ești atât de manierat.
Cum să nu mă umflu-n pene?
Semnale de alarmă la cinematograf
Acum, privind din urmă, era clar ca lumina zilei.
Primo: niciodată nu m-a invitat la ea. Nici pentru-un ceai, nici pentru-un pahar de vorbă. Mereu apărea câte ceva: Vai, am de spălat perdelele, Azi e nepotul la mine, Sunt terminată după serviciu, hai mai bine la cafenea. Am crezut că e timidă femeie singură, uitată să primească bărbați la ea. Eu, civilizat, n-am insistat, am așteptat momentul potrivit.
Secundo: când venea vorba de distracții, era plină de energie ba la restaurant, ba la teatru, la concert, la Aqua Park. Dar cum voiam să facem schimb de priviri mai… apropiate, părea că se activează bunica din ea. Odată, la Cinema Patria, în ultimul rând, i-am pus tacticos mâna pe genunchi. Cuminte, fără intenții. Instantaneu, mi-a dat-o la o parte, rece dar politicos:
Dănuț, suntem priviți.
Ivona, e întuneric, să fim serioși…
Indiferent! Nu e frumos, nu suntem copii să ne prostim așa.
O fi de la educație, e o femeie decentă, mi-am zis. Dar stăteam cu un junghi în suflet. O fi firesc să respectăm limitele, dar totuși, la aproape șaizeci de ani nu mai avem timp să facem schimb de priviri din spatele casei.
Nu trecea seară fără să-mi povestească, cu o plăcere de-a dreptul suspectă, ce-o mai doar oasele, ce pastile pentru tensiune a mai descoperit sau cum i-a scăzut colesterolul fără să încerce. Eu ascultam, mă arătam empatic, chiar am propus să o duc la doctor bun, dar cum ziceam că fac bazin de două ori pe săptămână, scotea un oftat de judecată:
De ce-ți trebuie așa chin? Te rupi degeaba! E vârsta de stat pe canapea și de citit roman polițist, nu de înotat în chimicale.
Ei bine, la mine nu funcționa cu statul ca la muzeu. Eu voiam viață adevărată, nu tablou.
Clipă de sinceritate și lecții inedite despre rușine
Ieri, am zis că destul cu pionieratul! După două luni, ori suntem, ori nu suntem pe aceeași lungime de undă.
La restaurant georgian, printre hîncare și un pahar de vin de Cricova, râdet, veselie zic că e momentul ideal de discuție sinceră. Am plecat spre mașină; afară ploaie măruntă, în interior cald, muzică domoală. I-am luat mâna de data asta, fără retragere.
Ivona, nu vii la mine? Un ceai, o muzică, povestim…
De aici, schimbare la față: a înlemnit, zâmbetul a fugit, privire de profesoară de chimie după control.
Dănuț, la ce te referi concret?
Dragă, nu mai ocolesc: îmi placi, e clar. Sunt liber, tu liberă, avem două luni de ieșiri mi se pare firesc să fie o apropiere.
Și atunci a început discursul secolului despre vârstă, rușine și spiritualitate înaltă, că nu știam dacă să râd sau să aprind o lumânare:
Pe bune? Ți se pare normal să gândești așa la vârsta noastră? Astea-s pentru tineri și pentru perpetuarea speciei. Noi să facem ce, să ne batem joc de imaginea noastră? Ai văzut ce burți avem? Eu cu riduri, tu poate nu așa sportiv. La 56 contează sufletul, parteneriatul, prietenia. Iar tu cu idei primitive
Stăteam mut în scaun. Deci devin animal, doar fiindcă după două luni voiam să primesc și-o sărutare, nu doar rapoarte despre colesterol?
Ivona, mă ierți, dar nu văd nicio burtă, iar la cum arăți tu, multe tinere ar fi geloase. De ce să ne punem limita asta? Cine a hotărât că la 56 de ani tot ce poți să faci e să pui roșii și să dai lecții de morală nepoților?
Așa e obiceiul încheie brusc. Femeile serioase la vârsta mea nu se compromit! Nu vreau să fiu subiect de bârfă pentru copii și vecini dacă mă văd cu bărbat pentru așa ceva!
Am răbufnit, evident:
Păi de fapt, tu n-ai vrut un bărbat cu adevărat. Două luni ai mâncat pe banii mei la restaurante, te-ai plimbat cu mașina mea, ai luat flori, ai făcut turul festivalurilor de artă. Nu ți-a fost rușine să accepți totul de la animalul din fața ta însă când e vorba de o apropiere firească, ți se aprinde rușinea!
A roșit, dar nu de jenă, ci de nervi.
Ce, tre să sar în brațele tale pentru o felie de prăjitură?
Nu, dar nici să joci teatru doi ani nu merge! Am fost domn, m-am purtat frumos. Orice cunoaștere are un sens evoluează sau moare. Tu voiai o prietenă cu portofel și volan, nu un bărbat cu sentimente.
S-a cărat de lângă mine ca o aristocrată, trântind ușa. N-am plecat după ea cine are ochi, vede. Am privit-o cum merge demnă spre bloc și m-au luat nervii pe mine.
Îmi plac cărțile bune și discuțiile la un pahar de vin la fel de mult ca oricui. Dar, fraților, sunt bărbat în toate cele și nu cred că apropierea la 56 de ani ar trebui să fie un tabu, cât să-ți vină să-ți tai buletinul de rușine.
I-am șters numărul și contul de pe site. Îmi trebuie o pauză după circul ăsta.
De-acum mă ghidez după altă metodă: întreb de la prima întâlnire care-i poziția față de chestiuni sensibile. Dacă aud numai rețete pentru compot și discuții despre vârstă și nepoți, împărțim nota și la revedere!
Voi ce ziceți? La 56 de ani să îndrăznești să propui intimitate unei femei onorabile e chiar ofensă națională? Sau de ce oare se înscriu asemenea doamne pe site-uri, dacă viața lor cea mai bună a rămas doar la cules de roșii?
