Într-o noapte încețoșată de la Chișinău, mi-am visat viața oglindită într-o apă tulbure: eram soția lui Vlad, bărbatul cu ochi ca amurgul peste Prut. Suntem împreună de mai bine de șapte ani, avem un băiat de șase ani care molfăie cozonac la micul dejun. Vlad îl ia mereu cu el la garajul de la marginea orașului sau îi arată cum să prindă nori cu mâna în excursii absurde pe dealurile Bălților. Uneori vine acasă cu flori ciudate, din piața centrală, fără motiv și mă invită la cafeneaua veche de lângă pod, unde timpul parcă stă în loc. Familii plutitoare, cât un vagon de tren lăsat pe linie moartă.
Nu de mult, am luat cu împrumut 10.000 de lei moldovenești de la ai mei; dădusem banii pe un apartament la parterul unui bloc gri, de beton, în sectorul Botanica. Îmi place să ţes liniște și borcane cu dulceață în casa noastră, unde miroase mereu a plăcinte cu brânză și mentă amestecată cu praf de var. Muncesc fără contract, lustruiesc părul doamnelor la salonul de pe strada Armenească, iar pe ascuns fac manichiură la negru în bucătărie și totuși fac bani destui. Apartamentul e ca o haină nouă: vreau să-i cos nasturi de vis, să-i zugrăvesc pereții în roz de cireș.
Vlad câștigă destul la serviciul lui, nu risipim, dar dacă punem de-o parte câțiva lei, ne permite să visăm la vacanțe la munte sau la o sobă de teracotă în satul bunicilor. Am gândit cândva că ne vom cumpăra o casă la Leușeni, să ne cultivăm pătrunjelul nostru, dar am dat timpul pe altă zi.
Zâmbesc în viața asta ca-ntr-un tablou pictat cu ochii închiși, convinsă că destinul ni l-a trimis pe Vlad când deja ploua în suflet. Am tot spus tuturor că am așteptat un astfel de bărbat. Din altă poveste curge însă un fir ciudat: Vlad are o fată dintr-o vreme în care lumea era netedă ca o coajă de ou, și menține cu ea, și cu socrii din partea ei, legături deasupra apelor iar eu nu am simțit niciodată curiozitate pentru povestea lor, doar un abur rece în ceafă.
El nu s-a întors la vechea lui familie; stă singur într-un colț de oraș, între două realități. Și totuși, mă apasă tot mai tare faptul că nu a divorțat de Ana, femeia cu care e căsătorit după acte. Dacă mă întreabă cineva la salon de ce nu ne căsătorim, răspund în dodii: Ne mai luăm timp; oricum, căsătoria e doar o hârtie.
Nu demult, mama cu ochii grei de griji basarabene mi-a cerut să-i pun ultimatum lui Vlad: Ori mă iei nevastă, ori să zbori ca barza-n zare! Se miră oricine că el are între timp legături și drepturi legale cu alta, iar eu adun doar responsabilități frunzoase în coșul propriei vieți. Pe contract, apartamentul nou îi aparține tot Anei; în ochii oamenilor, trăim o triadă neînțeleasă, un fel de horă fără sfârșit: soț, soție de acte și eu femeia care visează, în fiecare noapte, la o masă rotundă, unde toți mănâncă din aceeași ciorbă cu linguri strâmbe.
Ce fel de nuntă este aceasta, fără mireasă oficială, unde dragostea miroase mereu a prăjituri, dar gustă a taină?
