După ce i-am spus soției mele că fata ei nu este responsabilitatea mea, adevărul despre familia noastră a ieșit la iveală
De ceva timp sunt singur. Chiar și fratele meu mai mic are nevastă și copii. Eu, Lucian, n-am avut noroc mereu am căutat o femeie potrivită, dar nu am găsit-o. Toți neamurile mă trăgeau la răspundere, mă tot întrebau când o să fac botez și nuntă. Eu eram gata demult să-mi întemeiez familia, dar parcă nu găseam contextul. La 34 de ani, am decis că e timpul să las viața de burlac în urmă.
Într-o seară la o terasă din centrul Chișinăului, l-am zărit pe colegul meu, Petru, care se distra cu o fată. Ne-am salutat și am început să vorbim deschis.
Mă bucur să te văd, Petru. Ce ocazie?
Bună seara, Lucian. O am alături pe prietena mea. Am ieșit să ne relaxăm.
Ne poți face cunoștință?
Firește, aceasta este Domnica.
Bine ai venit la Chișinău, Domnica, eu sunt Lucian.
Mă bucur să cunosc oameni noi. Putem fi prieteni.
Pot să te consider deja prietena mea?
Fără probleme.
Era o femeie plăcută, modestă, dar și cu stil. Domnica m-a fermecat din prima clipă. După o discuție mai lungă, am aflat că are o fată, Irina. Merge la gimnaziu. Inițial, m-a pus pe gânduri, dar apoi mi-am zis că nu e chiar mare lucru.
Am început să trăim împreună și totul părea perfect. Irina era mereu ocupată: la școală, lecții de pian, activități extrașcolare. Vacanțele le petrecea la bunică, la sat.
Domnica nu era de acord să muncească; considera că de vreme ce eu câștig bine, pot să asigur familia. Totul părea ideal, numai că, încet-încet, am observat că pretențiile ei creșteau. Nu era vorba de bani pentru pâine sau lapte, ci voia să-i plătesc fetei meditații și diferite cursuri.
Lucian, am nevoie de lei pentru activități suplimentare. Îmi dai mai mult luna asta?
Sigur, vreau ca Irina să aibă toate oportunitățile.
Și pe zi ce trece cheltuielile erau tot mai mari. Cursuri, tabere, activități la care prețurile tot urcau. Până la urmă, răbdarea mi s-a terminat. Am decis să discut deschis cu Domnica.
Lucian, ieri m-a sunat diriginta. Vor să meargă cu clasa într-o excursie la Brașov.
Și?
Vreau ca și Irina să meargă, dar costă mult, e păcat să nu participe. Toți ceilalți merg. Trebuie să luăm o decizie.
Domnica, simt că mă sufoc cu aceste cheltuieli neîntrerupte pentru activități. De ce tatăl ei nu ajută deloc la costuri?
Știai că Irina este fata mea. Ai acceptat asta. Dacă ești zgârcit și rece, nu trebuia să fii cu mine. Sunt șocată!
După ce a spus asta, Domnica a început să plângă și s-a încuiat în dormitor. Am încercat să o împac, am dat banii de care avea nevoie, dar a rămas un gust amar. Nu pricepeam cum tatăl Irinei nu se implică. Am hotărât să încerc din nou să vorbim.
Domnica, te rog nu te supăra, nu vreau să ne certăm, dar spune-mi de ce fostul tău nu ajută cu nimic la Irina.
Nu accept nimic de la el. Nu vreau ajutor.
Nu cred că e corect. E de parcă un străin trebuie să susțină copilul altuia, iar tatăl adevărat nici nu se sinchisește. Nu-l interesează deloc.
Te consideri străin? Eu, proasta, credeam că Irina e familie pentru tine. Credeam că ești om bun.
Nu mă acuza pe nedrept. Și eu pot arunca vorbe grele.
Fă cum crezi. Oricum nu mă duc la fostul meu. Nu vrei să contribui, nu te oblig! O să muncesc eu pentru Irina. Nu vom cerși. Ți-e greu să-ți asumi? Atunci e mai bine să ne despărțim.
De ce reacționezi așa dur? Hai să discutăm și să găsim o soluție.
N-am nevoie de soluții. Plec să dorm. Fă ce vrei. Nu am chef de vorbă.
Am dormit pe canapea, gândindu-mă la ce s-a întâmplat. Mi-am dat seama că femeia mea e mândră și suferim amândoi. Iar cu cât crește Irina, vor crește și grijile. Tatăl biologic lipsea complet din peisaj. Am găsit pe laptopul Domnicăi o poză cu fostul ei avea mașină scumpă, haine de firmă, clar nu ducea lipsă. Ar fi putut să o ajute pe Irina dacă Domnica accepta. Mândria ei era obstacolul. M-am hotărât să-l caut și să discut direct cu el.
În final, am priceput: în familie trebuie să existe comunicare și responsabilitate, nu orgoliu și sacrificii fără rost. Dacă nu purtăm împreună greutățile, nimic nu funcționează. Asta e lecția ce-mi va rămâne.
