Căsnicia mea cu David a început acum 18 ani, într-un moment cât se poate de nepotrivit. Fosta lui soție, Viorica, l-a lăsat baltă pe el și pe cei doi copii ai lor ca să fugă cu un alt bărbat probabil promitea portofelul mai gros și vacanțe la mare pe bani de lei, nu de euro. Viorica și David aveau doi copii frumoși, un băiat și o fată: Mihai și Minodora. Copiii aveau doar trei și patru ani când David a primit șocul șomajului de parcă nu era destul să-i plece nevasta! Perioada era plină de ghinion, ca în bancurile cu moldoveni, și niciun ban nu mai rămânea prin buzunarele lui David. Viorica încerca să se descurce, ba cu vreo slujbă ocazională, ba cu rugăminți pe la rude, dar David își găsea alinare în bere la PET și în sesiunile de plâns pe umărul prietenului de la colțul blocului.
Când soțul ei a început să o urmărească obsesiv de parcă ar fi fost vreun Sherlock Holmes de cartier , Viorica a cedat presiunii, stresului și nervilor uitați prin Moldova, și și-a luat catrafusele, plecând cu noul partener. Copiii, evident, au rămas de izbeliște. Noroc cu vecinii, niște pensionari cu suflet mare care le-au adus mâncare, dulciuri și câte un covrig din piața centrală, ca să nu fie lipsiți de niciuna. David nici n-a observat plecarea Vioricăi, pierdut printre griji și sticle goale. Când s-a trezit din nori, copiii erau deja luați și duși la un orfelinat din Chișinău.
Intrarea mea în viața lui David a fost cam ca-n filmele cu nunți moldovenești: l-am cunoscut la veselia unor prieteni comuni, unde sarmalele și bătăile pe umăr m-au convins că aici e treabă serioasă. Povestea lui mi-a mișcat sufletul nu degeaba sunt moldoveancă la inimă! , și am hotărât că trebuie să-i schimb perspectiva. După nunta noastră, mi-am oferit direct ajutorul și am propus să îi aduc pe copii acasă de la orfelinat. N-am putut avea copii ai mei, dar Mihai și Minodora mi-au devenit ca propriile mele răsaduri de dragoste. Și ei, la rândul lor, m-au iubit ca pe mama lor adevărată pe bune, chiar mă strigau mamă din prima zi, ca și cum le-aș fi fost născută în maternitatea din Iași.
Timp de 18 ani, copiii n-au avut nici cea mai mică bănuială că nu eram mama biologică. Dar, brusc, ca o ploaie pe timp de soare, a reapărut Viorica, cu dorința de a se reîntâlni cu Mihai și Minodora și să le spună adevărul despre cine le-a dat viață. Mihai a primit vestea cu o liniște demnă de un domn din Vaslui, declarând ferm că eu sunt singura lui mamă și gata, nicio discuție. Minodora, însă, s-a arătat mai deschisă tipic moldovencei, cu inimă mare , și a decis să-i acorde iertarea Vioricăi.
La început, am ezitat să o primească Viorica înapoi în familie, cât se poate de firesc, după toate năzbâtiile pe care le-a făcut. Dar am observat că remușcările sincere i-au reînflorit pe chip era clar că regretă. Până la urmă, mi-am dat seama că, la fel ca în proverbul cu două mame-s mai bune ca una, copiii sunt mai fericiți când primesc dragoste de la amândouă. Am decis să sprijin eforturile Vioricăi, cu gândul că a fi mamă nu e doar despre naștere, ci mai ales despre creștere, grijă și pături calde pregătite din suflet indiferent dacă ai sau nu sânge comun. Așa că, până la urmă, am făcut ca povestea noastră de familie să semene cu o plăcintă moldovenească: cu două straturi de iubire, amândouă la fel de gustoase.
