Am 26 de ani. După moartea părinților mei am început să locuiesc singur într-o casă din suburbiile orașului Constanța. Suburbia e împărțită în două zone: cabane și clădiri înalte, iar grădina și locurile de joacă servesc drept graniță.
Sunt fan al HP de aceea îmi petrec serile alergând. Și ca să-mi fie mai vesel, am adoptat un câine, un doberman cu porecla Ash, numele lui complet e Einstein, dar ca să nu-mi rup limba de fiecare dată, m-am hotărât să-l prescurtez. Câinele meu e o minune! Vecinii uneori mă întrebau dacă e mut, pentru că nimeni nu-i auzise lătratul.
„Și de ce ar trebui să latre?! Totul e în regulă!” – logica, pare a fi corectă.
Așa că, în seara următoare am mers în parc să alergăm, era pustiu și liniște totală.
Când colo am auzit un sunet ciudat. La început am crezut că miaună o pisică, dar părea foarte straniu. Ash m-a tras de partea cealaltă a aleii.
La început nu am vrut să merg acolo, sincer să vă spun – îmi era înfricoșător. Dar am auzit din nou același sunet, iar acum părea să fi fost un plânset de copil. Am tras aer în piept, am aprins lanterna, m-am apropiat și am văzut următoarea imagine lipsită de logică: era un cărucior, cu un bebeluș în el, deja răgușit de plâns, iar pe scaun stătea o fată, era probabil mama copilului.
M-am speriat și mai mult: „Se simte rău sau a murit pentru că nu reacționa la copilul ce plângea! Și ce să faci în parc la oraasta?”. Vroiam deja să sun la poliție, dar când m-am uitat mai atent, mi-am dat seama că doarme. Am încercat s-o trezesc, dar când a deschis ochii s-a speriat teribil. Fata s-a apropiat de cărucior, a luat copilul în brațe și a început să plângă.
În cele din urmă, i-am ascultat povestea. O cheamă Roxana și are 17 ani. Locuiește singură cu copilul într-o baracă din una dintre casele alea vechi. L-a întâlnit pe tatăl copilului pe internet, s-a îndrăgostit, iar el a invitat-o să trăiască la Constanța. Închiriau un apartament împreună, iar Roxana s-a angajat vânzătoare la un market.
Tânărul nu muncea, dar uneori avea sume considerabile – spunea că le-a câștigat. Și când Roxana a rămas însărcinată și asta a devenit vizibil, el a părăsit-o în timp ce ea era la serviciu. Și-a luat toate lucrurile, chiar și unele de-ale ei și a dispărut. Rămăsese doar datoria pentru două luni de chirie. Nici măcar nu era sigură dacă numele iubitului era numele lui real. Telefonul mobil îi era deconectat, și-a blocat și pagina de Instagram. Cum să-l mai caute? Oare merită?
Fata și-a cheltuit aproape tot salariul lunar pentru a întoarce datoria, dar proprietarii oricum au dat-o afară. Bine că administratoarea a lăsat-o să locuiască în baraca aia în schimb fata trebuia să facă curat. Totodată spală și intrarea cu 15 lei pe zi.
Când a rămas fără locuință și bani, Roxana a leșinat la serviciu și a fost dusă la spital, unde a stat până la nașterea copilului.
Iar după ce s-a născut fiica ei – Mira, din ajutorul social pe care l-a primit a cumpărat un cărucior second-hand, scutece și haine pentru copilaș. Trăiește cu păpușica aia pe pâine și apă, iar vecinii din când în când o mai ajută cu mâncare.
Are un tată bețiv, iar mama a murit într-un accident la locul de muncă. Mai avea și un frate, însă acesta a fugit de-acasă încă când Roxi avea 9 ani. Nimeni nu mai știe ce s-a întâmplat cu el.
Deodată fetei îi dispăru laptele. O femeie a sfătuit-o să bea bere – că ar ajuta. Și-a luat o sticlă și a băut-o, după care s-a dus la plimbare cu fiică-sa în parc, s-a așezat pe un scaun și a adormit. Apoi, când s-a înnoptat am trezit-o eu.
La naiba, oricine putea lua copilul !!! Din fericire, nu a trecut niciun nemernic pe acolo!
Mai pe scurt, am dus-o acasă, mergând pe drum am intrat la un market și i-am luat de banii pe care îi aveam niște lapte, chifle, iaurt și tocană.
De îndată ce i-am văzut locuința, aproape că mi-am pierdut cunoştinţa – camera 4/4 metri, o fereastră mică cu gratii. Din mobilier – un fotoliu, o masă, un cuier și o canapea. În colț erau două genți mari, pline cu lucruri.
După ce i-am aflat soarta mult timp nu mi-am putut reveni. În cele din urmă, am venit cu mașina la Roxana și i-am propus să se mute la mine – casa era mare, era spațiu suficient.
Fata a început a plânge, spunea că nu poate să-mi plătească.
I-am spus că pur și simplu vom trăi ca un frate și-o soră.
Dacă aș fi avut o soră sau un frate, am fi locuit împreună, ne-am fi ajutat unul pe altul. Așa va fi! I-am oferit o cameră luminoasă și i-am adus lucrurile.
Acum trăim împreună – eu, soră-mea, nepoata mea și savantul doberman. Mai târziu, am adoptat o pisică, Dl Vasile, care are grijă de somnul nostru, ne protejează și ne încălzește.
Roxi s-a dovedit a fi o bucătăreasă bună – a absolvit școala culinară. Fata când va crește – îi vom găsi un loc de muncă pe specialitate.
S-au găsit deja vecini care mă criticau: „Prostule! Nici nu știi ce persoană ai lăsat să intre în casă”
Poate că au dreptate, dar altfel nu aș fi putut…
