Ea dormea pe scaunul din parc, lângă cărucior

Am 26 de ani. După moartea părinților mei am început să locuiesc singur într-o casă din suburbiile orașului Constanța. Suburbia e împărțită în două zone: cabane și clădiri înalte, iar grădina și locurile de joacă servesc drept graniță.

Sunt fan al HP de aceea îmi petrec serile alergând. Și ca să-mi fie mai vesel, am adoptat un câine, un doberman cu porecla Ash, numele lui complet e Einstein, dar ca să nu-mi rup limba de fiecare dată, m-am hotărât să-l prescurtez. Câinele meu e o minune!  Vecinii uneori mă întrebau dacă e mut, pentru că nimeni nu-i auzise lătratul.

„Și de ce ar trebui să latre?! Totul e în regulă!  – logica, pare a fi corectă.

Așa că, în seara următoare am mers în parc să alergăm, era pustiu și liniște totală.

Când colo am auzit un sunet ciudat. La început am crezut că miaună o pisică, dar părea foarte straniu. Ash m-a tras de partea cealaltă a aleii.

La început nu am vrut să merg acolo, sincer să vă spun – îmi era înfricoșător. Dar am auzit din nou același sunet, iar acum părea să fi fost un plânset de copil. Am tras aer în piept, am aprins lanterna, m-am apropiat și am văzut următoarea imagine lipsită de logică: era un cărucior, cu un bebeluș în el, deja răgușit de plâns, iar pe scaun stătea o fată, era probabil mama copilului.

M-am speriat și mai mult: „Se simte rău sau a murit pentru că nu reacționa la copilul ce plângea! Și ce să faci în parc la oraasta?”. Vroiam deja să sun la poliție, dar când m-am uitat mai atent, mi-am dat seama că doarme.  Am încercat s-o trezesc, dar când a deschis ochii s-a speriat teribil. Fata s-a apropiat de cărucior, a luat copilul în brațe și a început să plângă.

În cele din urmă, i-am ascultat povestea. O cheamă Roxana și are 17 ani. Locuiește singură cu copilul într-o baracă din una dintre casele alea vechi. L-a întâlnit pe tatăl copilului pe internet, s-a îndrăgostit, iar el a invitat-o ​​să trăiască la Constanța. Închiriau un apartament împreună, iar Roxana s-a angajat vânzătoare la un market.

Tânărul nu muncea, dar uneori avea sume considerabile – spunea că le-a câștigat. Și când Roxana a rămas însărcinată și asta a devenit vizibil, el a părăsit-o în timp ce ea era la serviciu. Și-a luat toate lucrurile, chiar și unele de-ale ei și a dispărut. Rămăsese doar datoria pentru două luni de chirie. Nici măcar nu era sigură dacă numele iubitului era numele lui real. Telefonul mobil îi era deconectat, și-a blocat și pagina de Instagram. Cum să-l mai caute? Oare merită?

Fata și-a cheltuit aproape tot salariul lunar pentru a întoarce datoria, dar proprietarii oricum au dat-o afară. Bine că administratoarea a lăsat-o să locuiască în baraca aia în schimb fata trebuia să facă curat. Totodată spală și intrarea cu 15 lei pe zi.

Când a rămas fără locuință și bani, Roxana a leșinat la serviciu și a fost dusă la spital, unde a stat până la nașterea copilului.

Iar după ce s-a născut fiica ei – Mira, din ajutorul social pe care l-a primit a cumpărat un cărucior second-hand, scutece și haine pentru copilaș. Trăiește cu păpușica aia pe pâine și apă, iar vecinii din când în când o mai ajută cu mâncare.

Are un tată bețiv, iar mama a murit într-un accident la locul de muncă. Mai avea și un frate, însă acesta a fugit de-acasă încă când Roxi avea 9 ani. Nimeni nu mai știe ce s-a întâmplat cu el.

Deodată fetei îi dispăru laptele. O femeie a sfătuit-o să bea bere – că ar ajuta. Și-a luat o sticlă și a băut-o, după care s-a dus la plimbare cu fiică-sa în parc, s-a așezat pe un scaun și a adormit. Apoi, când s-a înnoptat am trezit-o eu.

La naiba, oricine putea lua copilul !!!  Din fericire, nu a trecut niciun nemernic pe acolo!

Mai pe scurt, am dus-o acasă, mergând pe drum am intrat la un market și i-am luat de banii pe care îi aveam niște lapte, chifle, iaurt și tocană.

De îndată ce i-am văzut locuința, aproape că mi-am pierdut cunoştinţa – camera 4/4 metri, o fereastră mică cu gratii. Din mobilier – un fotoliu, o masă, un cuier și o canapea. În colț erau două genți mari, pline cu lucruri.

După ce i-am aflat soarta mult timp nu mi-am putut reveni. În cele din urmă, am venit cu mașina la Roxana și i-am propus să se mute la mine – casa era mare, era spațiu suficient.

Fata a început a plânge, spunea că nu poate să-mi plătească.

I-am spus că pur și simplu vom trăi ca un frate și-o soră.

Dacă aș fi avut o soră sau un frate, am fi locuit împreună, ne-am fi ajutat unul pe altul. Așa va fi! I-am oferit o cameră luminoasă și i-am adus lucrurile.

Acum trăim împreună – eu, soră-mea, nepoata mea și savantul doberman. Mai târziu, am adoptat o pisică, Dl Vasile, care are grijă de somnul nostru, ne protejează și ne încălzește.

Roxi s-a dovedit a fi o bucătăreasă bună – a absolvit școala culinară. Fata când va crește – îi vom găsi un loc de muncă pe specialitate.

S-au găsit deja vecini care mă criticau: „Prostule! Nici nu știi ce persoană ai lăsat să intre în casă”

Poate că au dreptate, dar altfel nu aș fi putut…

Оцініть статтю
Ea dormea pe scaunul din parc, lângă cărucior