— Nu vreau la tati… Mătușa Lenuța a zis că tati nu mă mai iubește, — bogdan și-a cuprins genunchii și și-a ascuns fața în ei, stând pe pat.
Andreea a rămas nemișcată. Totul părea la locul său. Pijama mototolită cu mașinuțe, ghiozdanul cu jucării într-un colț, geaca pe scaun. Totul părea atât de familiar și primitor. Doar că băiatul ei nu fugea prin casă ca turbat, ci stâlcecit într-un colț, strâns în sine.
Azi trebuia să meargă la tatăl său, dar cerea să rămână acasă. De ceva vreme, plecările lui nu mai erau vestite cu aceeași bucurie. Andreea a încercat să-l convingă, dar dintr-o dată, fiul ei i-a dezvăluit că Lenuța, noua iubită a lui Cătălin, îl jignește.
— Bogdane… — femeia s-a așezat cu grijă lângă el. — Spune-mi, te rog, ce s-a întâmplat?
A tăcut. Apoi și-a ridicat ușor capul și s-a uitat la ea de jos în sus. Nu mai părea un copil de cinci ani. În privirea lui se ascundeau o oboseală și o tristețe care ar fi trebuit să aparțină unui adult pe care nimeni nu-l crede.
— Doar mă jucam… Ea s-a enervat că jucăria era zgomotoasă. Robotul acela. Îți mai amintești? Mi l-a luat și mi-a spus că ei vor avea curând alt copil, iar tati o să mă uite. Și că sunt… în plus. Și dacă spun cuiva, — a oftat zgomotos, — o să creadă că mint. Pentru că mătușa Lenuța o să spună că nu e adevărat. Și ea e mare. O să-i creadă ei.
Vorbea încet, frânt, aproape plângând. În sufletul Andreei s-a aprins dintr-o dată un amestec de furie, teamă și vinovăție pentru că lăsase lucrurile să ajungă aici. Inima îi sfâșia o anxietate ascuțită, care îi înfundă nod în gât.
Bogdan s-a întors și a început să scotocească cearșaful cu unghia. Andreea i-a întins mâna.
— Te cred. Știi de ce? Pentru că tu nu minți niciodată. Doar dacă găsești dulciurile pe care le-ai ascuns.
A pufnit, dar nu a zâmbit.
— Tati a ales-o în locul meu…
— Tati pur și simplu nu știe toată povestea, — a spus Andreea, încercând să sune cât mai sigură. — Dar o să înțeleagă. Sigur.
Când Andreea l-a culcat pe fiul ei, s-a hotărât să bea un ceai. Stând în liniște, i-a venit în minte cum a cunoscut-o pe Lenuța. Dacă asta putea fi numită cunoștință.
Acum un an, primise un mesaj de la un profil anonim: „Bună ziua! Nu mă voi prezenta, dar știți că sunt binevoitoare. Dacă vă interesează unde-și petrece soțul vostru serile, veniți luni la ora 19 la restaurantul de pe Ștefan cel Mare, nr. 8. Masă lângă fereastră.”
Atunci, Andreea încă se întreba cine se ascundea sub masca „binevoitorului”. Acum știa: era Lenuța. Binevoitoarea cu miros de înșelăciune.
În seara aceea, Andreea văzuse totul. Cătălin, așezat vizavi de Lenuța. Mâinile lor pe masă. Degetele împletite. Un sărut pe obraz. Mai târziu, el bolborosea ceva despre o întâlnire de afaceri, o prietenă, iar la final — despre „nimic serios”. Dar Andreea nu era pregătită să ierte o infidelitate.
S-au despărțit. Dar Bogdan a rămas. La fel ca Lenuța, care nu după mult timp a devenit soția lui Cătălin.
Imaginea ei era impecabilă: politicoasă, amabilă până la zahărăreală, pricepută în a se purta cu copiii. Totul la un loc. Îi cumpăra lui Bogdan jucării de sărbători. Puzzle-uri, seturi cu dinozauri, odată chiar o broască de pluș mare.
Dar acele cadouri nu erau pentru copil, ci pentru Cătălin. Lenuța nu lupta pentru dragosteAstfel, Lenuța a încercat să fure lumina din ochii unui copil, dar a uitat că chiar și cea mai mică scânteie poate aprinde un foc care să-i arate adevărata față.
