Dumitru s-a întors acasă obosit după o zi grea de muncă. A aruncat geanta lângă ușă și a intrat în bucătărie, unde soția lui, Elena, prăjea chiftele.
— Mâine plec în delegatie, — a spus el sec. — Îmi pregătești bagajul.
Elena s-a întors, sprâncenele ridicate în semn de nedumerire:
— Nu poate merge altcineva? Ciudat să fii trimis într-o deplasare în weekend…
Dumitru nu a răspuns. A ridicat din umeri și s-a dus să se schimbe.
A doua zi a plecat. După două zile, s-a întors acasă. Apartamentul era tăcut. Nici Elena, nici fiul lor, Radu, nu erau acasă. Era seară, ora la care de obicei se aflau întotdeauna în casă.
— Ciudat, — s-a gândit el, în timp ce-și desfăcea haina.
A scos telefonul și a format numărul Elenei. Fără răspuns. Tocmai voia să sune din nou când a zărit pe masa din bucătărie o bucată de hârtie. O scrisoare. Literele erau liniștite, scrise cu un caligrafie ordonată, dar cu fiecare cuvânt, panica i se strângea în piept.
„Dumitru. Nu ne căuta. M-am săturat de tăceri, minciuni și distanță. Radu a plecat cu mine la mama. Avem nevoie de timp. Nu suna. Dacă mă iubești, dă-ne spațiu.”
A recitit scrisoarea de mai multe ori. Inima i se strânse. S-a așezat pe un scaun și s-a uitat în gol. În minte i se perindau evenimentele din ultimele săptămâni…
Noul director al departamentului lor apăruse pe neașteptate. Locul lui Petru, bătrânul și respectatul șef, fusese luat de o femeie rece și sigură pe ea — Adriana. Se șoptea că fusese numită pe pile, dar nimeni nu îndrăznea să discute despre asta cu voce tare.
La prima întâlnire, Adriana făcuse imediat clar că nu tolera glume. Disciplină, rapoarte exacte, niciun fel de neglijență. Dumitru întârziase puțin — și imediat fusese străpuns de privirea ei rece.
— Notează ce am spus, — vocea ei tăia ca un cuțit. — Nu voi tolera o a doua întârziere.
Trecuseră trei săptămâni. Toți încercau să se ridice la nivel. Dumitru se ținuse bine, dăduse tot ce putea. Și, se pare, nu fusese neobservat. Într-o zi, fusese chemat în biroul directorului.
— Lucrezi precis. Spune-mi, de ce nu ai avansat până acum? — întrebase Adriana, răsucind un creion subțire în mână.
— Nu știu… — răspunsese el sincer.
— Vineri se deschide o expoziție importantă la capitală. Vei merge. Vei inspecta echipamentele, vei face concluzii. Și, poate… — făcuse o pauză, — …vom discuta despre o promovDupă multă răbdare și discuții sincere, Elena și Radu s-au întors acasă, iar Dumitru a învățat să pună mereu împreună pe primul loc.
